Cum va fi vremea în Europa în săptămâna meteo 20 – 26 aprilie

Saptamana viitoare va continua în asentimentul celei trecute, cu abateri negative importante în centrul și estul continentului. Precipitațiile vor fi sub formă de ninsoare în regiunile montane și ploaie în zonele mai joase, toate conducând spre o vreme foarte capricioasă și închisă, cel puțin în prima parte a săptămânii. Înspre week-end vremea se va ameliora în aceste zone, însă vor începe furtunile de vară în regiunile vestice ale continentului.

O prăbușire tardivă a unei părți din vortexul polar peste Europa săptămâna trecută va continua și în prima parte a săptămânii viitoare, vremea fiind închisă, rece și umedă în special în estul continentului (incluzând România), iar în plus și vântul va sufla cu intensificări susținute, mai ales în Ucraina, accentuând senzația și așa crescută de frig. Abaterile termice negative vor fi și de peste 5 grade față de normalul perioadei, cu minime nocturne ce vor coborî sub pragul înghețului și în zonele mai joase, local. Precipitațiile nu vor fi importante cantitativ, dar se vor semnala pe arii extinse din Rusia până în România și vor avea și caracter convectiv în cursul după-amiezelor. În zonele montane va ninge și se va depune un nou strat (subțire) de zăpadă, zăpadă care va fi spulberată local de către vântul puternic.

În vestul și sudul Europei primele zile ale săptămânii vor aduce o vreme mai mult frumoasă, influența anticiclonului azoric făcându-se simțită din Spania până în Germania. Precipitațiile vor lipsi aproape cu desăvârșire și cerul va fi mai mult senin, însă nici aici temperaturile nu vor fi prea ridicate, fiind pe media perioadei spre ușor mai scăzute. Cu toate acestea, vântul calm și cerul senin vor face ca vremea să fie mult mai agreabilă decât în estul continentului.

În a doua parte a săptămânii și înspre week-end vremea se va îmbunătăți considerabil în Rusia, Polonia, Belarus sau Ucraina, infuzia de aer rece polar retrăgându-se înapoi înspre nord, cu tot cu precipitațiile asociate, astfel încât temperaturile vor reveni la normal, cu valori de până la 20 de grade. În tot acest timp se va încălzi și în partea vestică a Europei, însă circulația se va reorienta dinspre Oceanul Atlantic, astfel încât transportul de aer umed și instabil de deasupra apelor înspre uscat va duce la apariția averselor de ploaie însoțite de descărcări electrice, care pe liniile frontale pot fi și abundente, în special în Franța pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă. Insolația în creștere va urca stratul stabil de inversiune tot mai sus în troposferă, cu această ocazie și grosimea norilor cumulonimbus fiind tot mai mare pe măsură ce înaintăm în sezonul cald și implicit și aversele tot mai abundente.

Valorile de temperatură se vor apropia de (și chiar depăși) 30 de grade în Peninsula Iberică și în țările cu deschidere la Marea Mediterană, în timp ce în centrul și nordul Europei acestea se vor încadra între 15 și 20 de grade, cele mai ridicate valori urmând să se înregistreze pe parcursul weekend-ului.

Front atlantic ce va pătrunde prin vestul Europei în noaptea de sâmbătă spre duminică cu precipitațiile asociate. Sursă: meteocentre.com, model GEM

Front atlantic ce va pătrunde prin vestul Europei în noaptea de sâmbătă spre duminică cu precipitațiile asociate. Sursă: meteocentre.com, model GEM



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.