Cum va fi vremea în Europa în săptămâna meteo 27 aprilie – 3 mai

Situatia meteo pentru săptămâna următoare se arată destul de complicată la nivelul continentului, predominând o circulație vestică asezonată cu pătrunderi reci dinspre nord și cu primele încercări ale dorsalei tropicale africane să injecteze aer tropical în sudul Europei. Va ploua mult în vest și temperatura va fi scăzută, cu mult sub normele termice ale perioadei, din Franța până în peninsula Scandinavă pe parcursul întregii săptămâni.

Luni procesul de încălzire pentru partea sudică și estică a Europei început la sfârșitul acestei săptămâni va continua, astfel încât maximele termice vor atinge 28-30 de grade în zona Peninsulei Balcanice, iar vremea va fi în general frumoasă, cu șanse pentru dezvoltări noroase convective în special în zonele montane, aici urmând să se producă averse însoțite de descărcări electrice. În vestul continentului, un front rece relativ staționar asociat unei depresiuni atlantice centrată în nordul Arhipelagului Britanic va aduce ploi puternice, cu averse însoțite de descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor fi foarte importante mai ales în sudul Franței, nordul Italiei și în general în zona Alpilor, unde se pot acumula până la 100 de mm în 24 de ore.

Marți frontul rece și precipitațiile aferente se vor deplasa încet către est, astfel încât până miercuri țările afectate vor fi Ungaria, Italia, România și majoritatea țărilor din centrul Europei, în timp ce în vestul Europei precipitațiile vor înceta, dar vremea se va menține rece. În spatele frontului va fi un aer mai rece dar și mai uscat, astfel încât începând de joi vremea se va ameliora pentru scurt timp în estul continentului și se va încălzi ușor. În momentul dislocării aerului tropical cantonat în sud-estul Europei, marți se pot produce furtuni pre-frontale și frontale puternice, cu fenomene severe incluse cum ar fi grindină mică și medie, rafale de vânt de peste 80 de km/h, descărcări electrice și cantități de apă ce pot depăși 50 de mm în 3 ore, printre țările care vor avea parte de aceste fenomene aflându-se și România. Miercuri va mai ploua în aceste regiuni, dar fenomenele vor fi de o severitate mult mai redusă.

Joi prin vestul Europei va mai pătrunde un front rece, dar ceva mai slab decât primul, însă cu o deplasare mai rapidă. Din nou, cantități importante de apă se vor înregistra în Franța, Germania sau Elveția iar până vineri precipitațiile și răcirea vremii se vor manifesta și în sud-estul Europei, pe lângă furtunile pre-frontale severe formate inițial orografic se pot forma și linii de vijelie pe toată lungimea frontului rece, dar instabilitatea nefiind foarte ridicată nu sunt de așteptat fenomene deosebit de periculoase.

Cantitățile de apă acumulate până sâmbătă dimineață la nivelul Europei, nicio țară nu pare ferită.

Cantitățile de apă acumulate până sâmbătă dimineață la nivelul Europei, nicio țară nu pare ferită. Sursa: meteocentre.com, model GEM

În week-end situația este extrem de imprevizibilă, însă pentru moment în baza materialelor de previziune existente, tiparul circulației prezent la începutul săptămânii în Europa se va menține, iar încălzirea și insolația diurnă vor face ca furtunile de vară formate după-amiază în special în zonele montane să fie din ce în ce mai frecvente și pe arii tot mai extinse în partea de centru și est. În vestul Europei vremea va continua să fie rece, vântoasă și în general instabilă, temperaturile înregistrate urmând să fie cu până la 5 grade mai scăzute decât normele climatologice ale perioadei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.