Cum va fi vremea în Europa în săptămâna meteo 6 – 12 iulie

După ce în primele zile ale lunii iulie vremea la nivelul continentului nostru a fost foarte caldă, caniculară chiar în vest (în Franța s-au înregistrat și 42 de grade, la doar 2 grade de recordul național al țării), în următorul interval de timp situația se va schimba ușor, în special în a doua parte a intervalului pe care îl vom analiza.

În prima parte a săptămânii în continuare temperaturile vor rămâne caniculare în vest și în centru, pentru ca mai apoi întreaga masă a advecției tropicale nord-sahariene să fie împinsă înspre est de frontul rece al unei depresiuni ce se va forma în zona Peninsulei Scandinave. Se vor semnala și furtuni severe, cu precădere în centrul Europei, dar per ansamblu nu vor fi pe arii foarte extinse, iar cantitățile de apă estimate să se acumuleze nu vor fi deosebite.

Va fi o foarte scurtă răcorire în prima parte a săptămânii, în Germania mai ales, datorită unor fronturi reci slabe venite dinspre Oceanul Atlantic. În Franța, Spania și Portugalia în schimb influxul de aer fierbinte dinspre nordul Africii va fi necontenit, astfel încât aici valorile termice maxime vor depăși pe timpul zilei izolat 40 de grade în special în Peninsula Iberică, dar și în Franța sunt așteptate temperaturi de 38-39 de grade, în sudul țării.

În restul continentului vremea va fi de asemenea caldă, dar fără excese termice, temperaturile fiind apropiate de valorile normale ale perioadei.

Precipitațiile se vor semnala în partea central-nordică a continentului, unde vor activa fronturile reci din zona Germaniei și a Țărilor de Jos, aici fiind posibile câteva furtuni severe cu grindină și intensificări puternice de vânt.

O notă aparte se impune pentru jumătatea nordică a Germaniei, unde vor fi și câteva supercelule, nefiind excluse chiar și două-trei evenimente tornadice, acestea putând fi puternice datorită instabilității deosebit de ridicate, pe fondul dislocării violente a aerului fierbinte prezent în zonă și a forfecării din nivelele joase ale troposferei.

O altă regiune unde vor fi relativ multe ploi va fi Marea Britanie, aici și temperaturile urmând să fie ușor mai scăzute, însă ploile vor fi mai mult de origine stratifomă, „mocănești”, șansele pentru evenimente convective severe fiind practic nule.

În restul Europei vremea va fi în general frumoasă, cu un cer mai mult senin, câteva averse slabe de ploaie fiind posibile doar în zonele montane, cu preponderență deasupra Alpilor.

În a doua parte a săptămânii, începând de miercuri-joi, depresiunea din nordul continentului se va adânci tot mai mult și va ajunge la maturitate, în consecință și frontul rece aferent va avea suficientă forță cât să îndepărteze, cel puțin pentru câteva zile, aerul fierbinte cantonat de mai bine de o săptămâna în sud-vestul Europei. Astfel, în vest și centru vremea se va răci simțitor, temperaturile ajungând la valori normale pentru această dată. Cu toată această răcire însă nu vor veni și foarte multe precipitații, acestea fiind mai mult asociate frontului rece care se va deplasa rapid de la vest spre est și nu va apuca să lase cantități importante de apă.

Advecția tropicală va fi mutată spre estul și sud-estul Europei, această zonă însă având norocul să scape doar cu 2-3 zile fierbinți, spre deosebire de Franța unde anterior aproape în fiecare zi timp de o săptămână se înregistraseră peste 40 de grade Celsius. Am folosit cuvântul „mutat”, pentru că masa de aer cald va fi pur și simplu transportată de la vest la est, așadar nu va mai avea susținere pentru o pătrundere tropicală suplimentară dinspre sud peste aceste regiuni, în consecință nici temperaturile nu vor fi extrem de ridicate, un asfel de val canicular fiind considerat normal în luna iulie în special în țări precum Serbia, Ungaria, România, Bulgaria sau Grecia.

Maximele abia se vor apropia de 36-37 de grade, aceste valori urmând să fie depășite doar cu totul izolat în Serbia și Ungaria miercuri și în România și Bulgaria joi; momentan modelele numerice de previziune nu estimează atingerea unei temperaturi de 40 de grade pe niciunde.

Vineri se va răci și în sud-est, maximele în spatele frontului rece fiind așteptate a se încadra în valorile termice normale ale perioadei.

Temperaturile din după-amiaza zilei de miercuri. Se observă cum frontul rece asociat depresiunii din sudul Peninsulei Scandinave a produs o scădere importantă a temperaturilor în Europa vestică și centrală, maximul căldurii fiind mutat înspre sud-est, unde frecvent se vor depăși 35 de grade Celsius. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Temperaturile din după-amiaza zilei de miercuri. Se observă cum frontul rece asociat depresiunii din sudul Peninsulei Scandinave a produs o scădere importantă a temperaturilor în Europa vestică și centrală, maximul căldurii fiind mutat înspre sud-est, unde frecvent se vor depăși 35 de grade Celsius. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Precipitațiile se vor semnala de-a lungul frontului rece care va mătura Europa centrală și de est, până vineri fiind așteptate furtuni severe, cu frecvente descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni, intensificări puternice ale vântului, iar unde se vor dezvolta supercelule izolate nu este exclusă și apariția a 1-2 tornade (din nou, mai ales in Germania).

De asemenea în zona Peninsulei Scandinave vor fi ploi, dar doar stratiforme, aici temperaturile urmând să fie chiar ușor mai scăzute decât normalul climatologic al perioadei, pe fondul unui cer mai mult noros.

În week-end predictibilitatea vremii scade destul de mult, însă se poate afirma de pe acum cu o precizie de 70-80% că vremea se va menține în general frumoasă și caldă aproape peste tot, chiar foarte caldă din nou în sudul Franței și în Peninsula Iberică, în timp ce în rest maximele nu vor depăși decât izolat 30 de grade Celsius.

Instabilitatea atmosferică este așteptată a fi prezentă doar în zona Rusiei europene, unde pe arii extinse se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice în cursul după-amiezelor, în restul continentului cerul urmând să fie variabil spre mai mult senin, câteva averse izolate de ploaie fiind posibile doar deasupra arealelor montane cu precădere după-amiaza și seara.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.