Cum va fi vremea în România în săptămâna 23 – 29 noiembrie

Sfârșitul lunii noiembrie va aduce pe teritoriul țării noastre o circulație atmosferică extrem de dinamică, în antiteză cu prima jumătate a lunii care a fost dominată de un regim stabil, anticiclonic. Numeroase depresiuni atmosferice vor traversa țara de la sud la nord, aducând cu ele precipitații importante cantitativ și o răcire consistentă. Ninsorile vor mai avea însă de așteptat până își vor face apariția în majoritatea regiunilor joase, singurele zone joase unde se pot manifesta fenomene hibernale urmând să fie nordul Moldovei și depresiunile din estul Transilvaniei.

Luni vremea va fi inchisa in majoritatea zonelor tarii, insa precipitatii se vor semnala doar in jumatatea sudica, in primele ore ale diminetii si dupa lasarea intunericului, precipitatii asociate unui sistem depresionar in dezvoltare de sorginte mediteraneana. Desi in racire fata de ziua precedenta (cand s-au inregistrat chiar si 24 de grade!), vremea va ramane in continuare calda pentru aceasta perioada in sud si sud-est, abaterile termice pozitive urmand sa fie si de 5-7 grade Celsius. Maximele termice se vor situa in general intre 4 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 5-9 grade in Banat si Crisana, 11-15 grade in Oltenia, 15-20 de grade in Muntenia si Dobrogea si 7-13 grade in Moldova, cu cele mai ridicate valori in sudul regiunii si cele mai scazute in nord.

Marti depresiunea mediteraneana mai-sus amintita va avansa tot mai mult inspre tara noastra, pe arii extinse urmand sa cada precipitatii sub forma de ploaie. La munte va ninge iar la altitudini de peste 1500 de metri se va depune un strat de zapada de 10-20 de centimetri, unele precipitatii mixte putand sa se semnaleze spre seara atat in nordul extrem al Moldovei cat si in depresiunile Giurgeu-Ciuc. Cantitatile de apa vor fi moderate, in sudul tarii urmand sa se acumuleze local 10-15 mm si izolat 20-30 de mm. Tot in sud vremea va continua sa se raceasca, dar va ramane mai calda cu 2-4 grade fata de normalul termic al perioadei – se poate deduce astfel cat de anormal de calda a fost vremea in ultimele zile, daca dupa doua zile consecutive de raciri accentuate temperaturile raman in continuare mai ridicate fata de norme. Temperaturile maxime la pranz se vor incadra in general intre 5 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 4-8 grade in Banat si Crisana, 9-14 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 7-12 grade in Moldova.

Miercuri vremea va fi in continuare inchisa in toate regiunile, ca urmare a unui sistem depresionar care va intra in tara noastra via Bulgaria. Acesta din urma va fi mai compact decat cel anterior, implicit si cantitatile de apa vor fi mai ridicate, iar din straturile inalte ale troposferei va fi „sustras” un aer mai rece, astfel incat spre seara in jumatatea nordica ninsorile vor cobori pana la altitudini de 600-800 de metri si se va depune un strat de zapada in medie de 10 centimetri, mai ales incepand cu orele serii. La munte va ninge abundent si viscolit iar stratul de zapada cumulat cu cel din ziua precedenta poate ajunge la grosimi de pana la 40-50 de centimetri in special in masivele montane nordice, la altitudini de peste 1500 de metri. Ploile din sudul tarii vor fi abundente, local urmand sa se acumuleze cantitati de 15-20 de mm si izolat 30-40 de mm. Maximele termice vor fi cuprinse in general intre 3 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 4-8 grade in Banat si Crisana, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 2-7 grade in Moldova.

Joi vremea va deveni normala din punct de vedere termic pentru aceasta perioada la nivel national, in sudul tarii urmand sa se mai raceasca in medie cu 2-4 grade Celsius. Ciclonul care a afectat majoritatea regiunilor pe parcursul zilei de miercuri se va retrage treptat spre estul Romaniei, unde mai sunt posibile precipitatii mixte in prima parte a zilei, iar in Carpatii Orientali va continua sa ninga viscolit. Un mini-viscol se va putea produce si in nordul extrem al Moldovei, in speta regiunea Bucovinei, unde si la altitudini de sub 500 de metri se va putea depune un strat de zapada de pana in 15-20 de centimetri. Un semn de intrebare exista totusi asupra pozitionarii depresiunii; o oscilatie de numai cativa zeci de kilometri mai spre vest si va fi advectat un aer mai cald de pe Marea Neagra iar ninsorile se vor pastra doar deasupra zonelor montane. Daca situatia se va deteriora in modelarile numerice in urmatoarele zile (in sensul unor precipitatii solide importante cantitativ), vom reveni cu detalii. Temperaturile maxime vor urca pana la 1-6 grade in Transilvania si Maramures, 2-5 grade in Banat si Crisana, 7-11 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 1-5 grade in Moldova.

Cantitati de apa estimate a se acumula pana vineri dimineata. Valorile cele mai ridicate sunt asteptate in sudul si sud-estul tarii. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Cantitati de apa estimate a se acumula pana vineri dimineata. Valorile cele mai ridicate sunt asteptate in sudul si sud-estul tarii. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Vineri o noua depresiune formata in urma meandrarii curentului jet pana in Marea Mediterana va intra prin sudul Romaniei si va afecta, pe rand, toate zonele tarii. Vantul se va intensifica la randu-i si va atinge viteze de pana la 60-70 de km/h cu precadere in sudul tarii si la munte. Desi majoritatea zonelor se vor afla in sectorul cald al depresiunii, in nordul Moldovei va fi advectat un aer mai rece dinspre Campia Rusa, astfel incat aici precipitatiile vor fi predominant sub forma de lapovita si ninsoare. Spre seara – pe masura ce in altitudine va intra un aer mai cald dinspre sud, dar in stratul limita pana la sol circulatia polara nordica se va mentine – se vor crea conditii propice pentru ploaie inghetata si se va putea depune polei, riscul cel mai ridicat pentru acest fenomen periculos urmand sa fie in partea central-sudica a Moldovei. Cantitatile de apa vor depasi local 20 de mm mai ales in sudul tarii, iar in Subcarpatii Getici, pe fondul intensificarii orografice, se pot acumula izolat chiar si 50 de mm! La munte vor continua ninsorile viscolite, iar stratul de zapada se poate apropia de 1 metru grosime la altitudini de peste 2000 de metri. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 3 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 6-10 grade in Banat si Crisana, 8-12 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 1-6 grade in Moldova.

In week-end, conform ultimelor rulari ale modelelor numerice de previziune vremea va ramane in general inchisa cu preponderenta in nordul tarii, unde se vor semnala precipitatii mixte, temporar. Dupa cum este de asteptat, intr-o astfel de dinamica ridicata a atmosferei si in conditiile unei impredictibilitati crescute a vremii, nu putem pentru moment sa oferim mai multe detalii referitoare la evolutia vremii de la finalul saptamanii – insa o vom face in cursul zilei de joi.



Un comentariu la „Cum va fi vremea în România în săptămâna 23 – 29 noiembrie

  1. Iulian

    „insa o vom face in cursul zilei de joi.”

    Si pentru weekendul trecut ati promis ca veti posta o prognoza mai detaliata, dar nu ati mai facut-o!
    Promisiunile nerespectate afecteaza grav credibilitatea, si e pacat. Incercati va rog sa fiti mai organizati si postati ce ati promis, sau nu mai promiteti si mergeti doar cu prognoza pe toata saptamina (cu mentiunea ca inca nu aveti destule date pentru weekend). In acest fel, cititorii dvs. vor stii sa caute prognoze pentru weekend pe alte siteuri din domeniu.

    Va multumesc!

    P.S.: In ultimele saptamini am inceput sa va vizitez siteul tot mai des si mi-ar placea sa fac din asta un obicei. Pina acum, prognozele dvs. mi se par de calitate.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.