Cum va fi vremea în săptămâna 27 martie – 2 aprilie

Urmatorul interval va fi marcat de o dominanta anticiclonala de origine azorica in prima parte a saptamanii, iar mai apoi, dupa un scurt pasaj frontal in cursul zilelor de miercuri si joi, o zona de presiune ridicata va incepe sa se formeze in estul continentului, astfel incat in cea mai mare parte a saptamanii vom avea parte de o vreme in general frumoasa si calda, chiar deosebit de calda fata de normalul climatologic specific perioadei in regiunile intracarpatice ale tarii. Temperaturile vor ajunge din nou pana la valori de 20-22 de grade Celsius inclusiv in sudul Transilvaniei, doar noptile si diminetile usor mai racoroase de luni si marti urmand sa mai tempereze intr-o oarecare masura media termica a intregii saptamani. Precipitatiile vor fi putine si se vor semnala mai ales pe parcursul zilei de joi (in aproape toata tara), insa vor fi slabe cantitativ.

Luni vremea va fi in general frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Dupa racirea din weekend-ul 25-26 martie, de luni va incepe un proces de incalzire treptata peste tot, iar desi dimineata temperaturile mai pot cobori pana la valori de -5…-3 grade Celsius in estul Transilvaniei, dupa rasaritul Soarelui valorile termice vor incepe sa creasca accentuat inclusiv in zonele respective. Vantul va sufla slab in majoritatea regiunilor tarii, doar pe litoral si in nordul Moldovei mai putand prezenta unele intensificari cu totul trecatoare la tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 5 si 10 grade in Transilvania si Maramures, 9-13 grade in Banat si Crisana, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 8-12 grade in Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in extremitatea sudica a regiunii.

Marti cerul se va mentine in continuare mai mult senin peste tot, iar temperaturile vor continua sa creasca usor. In Transilvania local dimineata minimele vor mai cobori pana la valori de -4…-2 grade Celsius, urmand sa se formeze bruma si izolat inghet la sol. De asemenea, pe vai si in depresiuni vor exista conditii pentru formarea cetii, care insa se va risipi rapid odata cu aparitia primelor raze ale Soarelui. Vantul va sufla slab pana la moderat aproape peste tot, cu exceptia estului extrem al tarii, unde va fi moderat. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 12-17 grade in Banat si Crisana, 15-20 de grade in Oltenia si Muntenia si 13-18 grade in Moldova si Dobrogea.

Miercuri vremea va fi in general frumoasa si deosebit de calda in toata tara, doar spre seara urmand sa existe conditii pentru aparitia unor ploi locale in nordul extrem al teritoriului. Cu totul izolat ploile vor avea si caracter de aversa si vor fi insotite de descarcari electrice razlete, insa nu se vor acumula cantitati importante de apa. Vantul se va domoli in estul Romaniei, urmand sa sufle slab in aproape toata tara, cel mult slab pana la moderat in nord-vestul extrem. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 13 si 18 grade in Transilvania si Maramures, 17-20 de grade in Banat si Crisana, 18-22 de grade in Oltenia si Muntenia, 12-17 grade in Dobrogea (cu cele mai scazute valori asteptate pe litoral) si 15-20 de grade in Moldova.

Joi frontul atmosferic venit dinspre nord-vestul Europei va aduce pe arii relativ extinse ploi ce vor avea mai ales caracter de aversa, iar cu totul izolat vor fi insotite si de descarcari electrice. Aparitia acestora va fi doar temporara insa, iar cantitatile de apa vor fi nesemnificative. La munte, la altitudini mai mari de 1500 de metri se vor semnala si lapovite si ninsori, dar nu se va depune un strat consistent de zapada. Vantul se va intensifica in toate regiunile tarii, cel mai tare urmand sa sufle in nordul Moldovei, unde rafalele vor ajunge pana la 50-60 de km/h. Maximele termice vor fi in scadere usoara fata de ziua precedenta in jumatatea nordica a teritoriului si vor urca pana spre 10-15 grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana, 16-21 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 11-16 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in nordul extrem al regiunii. Cu toate acestea, temperaturile se vor mentine inca la valori mai ridicate fata de media climatologica a finalului de martie.

Vineri in prima parte a zilei va mai ploua cu totul izolat in sudul tarii, odata cu orele pranzului cerul urmand sa devina mai mult senin pe intreg teritoriul Romaniei. Cu toate acestea, in sud si est temperaturile vor mai continua sa scada usor, vremea devenind normala termic (sau chiar usor mai rece fata de normalul climatologic specific perioadei) in aceste zone. Vantul va sufla slab pana la moderat aproape peste tot, doar pe litoral urmand sa prezinte unele intensificari temporare la tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures, 15-20 de grade in Banat si Crisana si 10-15 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Abaterile termice estimate pentru dupa-amiaza zilei de vineri. In regiunile intracarpatice ale tarii vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru ultima zi a lunii martie, in timp ce in sud si est aerul rece venit dinspre nordul Europei va mai stagna pentru o scurta perioada, inainte de incalzirea preconizata din week-end. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

In week-end vremea va fi in general frumoasa in toata tara si va intra intr-un proces de incalzire usoara, mai ales in sud si in est. Sansele pentru precipitatii vor fi aproape nule, doar vantul mai putand „fura” din aspectul de primavara perfecta in sud-vestul si in nord-estul teritoriului, unde va sufla moderat pana la tare, mai ales pe parcursul zilei de sambata, in prima zi a lunii aprilie. Dimineata in depresiunile din estul Transilvaniei minimele termice mai pot cobori usor sub pragul de 0 grade Celsius, insa acest fapt este ceva obisnuit pentru zonele respective chiar si la final de aprilie sau inceput de mai. Tot dimineata, pe vai si in depresiuni local se va forma ceata, care se va disipa insa rapid odata cu rasaritul Soarelui. Cele mai scazute valori de temperatura la pranz se vor inregistra pe litoral si in Delta Dunarii, unde maximele nu vor trece de 10-14 grade, in timp ce de temperaturile cele mai ridicate pe parcursul weekend-ului vor beneficia locuitorii din vestul tarii, unde sunt asteptate maxime de pana la 22-24 de grade Celsius.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.