Prognoza vremii pentru Europa în săptămâna 24 – 30 august

Dupa ce în ultimele 6-7 zile contextul sinoptic la nivelul continentului s-a modificat radical față de luna iulie și prima jumătate a lunii august, circulația atmosferică pare să revină în următoarele zile treptat la tiparul clasic din aceasta vară, cu depresiuni atlantice succesive care pompează aer fierbinte dinspre nordul Africii înspre interiorul Europei. Cu toate că durata zilei nu mai este așa de mare iar insolația diurnă este implicit mai scăzută, în țările din jurul bazinului estic al Mării Mediterane se așteaptă din nou câteva zile caniculare.

Dar cum se va schimba aceasta circulatie, dupa ce in ultima saptamana eram convinsi ca toamna a sosit definitiv? Raspunsul este urmatorul: anticiclonul scandinav foarte extins care a adus o vreme rece in nordul, centrul si estul continentului (iar in sud-est in combinatie cu apele calde ale Marii Mediterane si ale Marii Negre a dus la formarea unor zone depresionare foarte active care au produs precipitatii deosebit de consistente) va fi impins treptat spre nord-est de o patrundere agresiva pana pe coastele Portugaliei a unui ciclon atlantic secundar scindat din zona depresionara principala (zona Islandei). Astfel, anticiclonul scandinav va fi „atacat” pe flancul de sud-vest, fortajul depresiunii fiind mai mare decat puterea stabilitatii anticiclonului. Daca depresiunea respectiva nu ar fi coborat atat de mult inspre sud si ar fi avut mai degraba o traiectorie sud-vest – nord-est (clasica), atunci zona de presiune ridicata ar fi facut fata patrunderii frontului rece, ca si in ultimele zile, in conditiile in care ar fi fost abordata mai mult tangential. In consecinta, masele de aer fierbinti din nordul Africii vor avea din nou cale libera spre Europa, advectate pe partea posterioara a depresiunii respective.

Luni vor fi primele semnale ca circulatia atmosferica se va schimba, Arhipelagul Britanic, Franta si zona centrala a Europei urmand sa fie maturate de frontul rece al ciclonului centrat in sudul Angliei. Vor cadea precipitatii pe arii extinse in aceste zone iar cantitatile de apa pot depasi 40-50 de mm izolat. In Anglia vantul va prezenta intensificari puternice, de peste 100 de km/h la rafala, datorita izobarelor foarte apropiate care vor crea un gradient baric intens. Tot aici vremea se va raci, iar in sudul si estul continentului se va incalzi, temperaturile putand ajunge la 30-33 de grade in Italia sau Croatia.

Marti instabilitatea vremii va ramane crescuta in vestul si in centrul Europei, desi fenomenele meteo nu vor fi la fel de severe ca cele de luni, furtunile fiind de ordin post-frontal. In sud si in est vremea se va mentine frumoasa si va fi in incalzire. Maximele termice pot ajunge pana la 28-30 de grade in vestul continentului (Franta) si 32-34 de grade in zona Peninsulei Balcanice.

Miercuri instabilitatea atmosferica se va restrange spre Marea Britanie, zona Peninsulei Scandinave si nordul Frantei, unde va continua sa ploua pe arii extinse iar vantul va prezenta intensificari temporare la tare, sporind senzatia de frig. In restul continentului vremea va ramane in general frumoasa iar temperaturile vor urca din nou pana la 30-35 de grade in zona Italiei si a Peninsulei Balcanice.

Ziua de joi va marca debutul unui nou episod de canicula in tarile sudice ale Europei, cu toate ca temperaturile nu vor fi la fel de ridicate ca cele inregistrate la sfarsitul lunii iunie si inceputul lui august. Activitatea ciclonica va ramane la parametri ridicati in Marea Britanie, Tarile de Jos si in Peninsula Scandinava, unde pe arii extinse va ploua, cantitatile de apa putand fi importante. Regimul termic de asemenea va fi unul modest in aceste zone, numai izolat temperaturile urmand sa treaca de 20 de grade Celsius. In sudul continentului in schimb se vor inregistra pana la 35-37 de grade, cu precadere in tari precum Italia, Croatia, Bosnia sau Serbia.

Vineri vremea va continua sa se incalzeasca mai ales in sud si sud-est, unde si cerul va fi mai mult senin. Temperaturile vor urca pana la valori de 34-37 de grade, izolat chiar si 39 de grade mai ales in Serbia si Bosnia. In vestul Europei vremea se va mentine instabila si rece, iar ploile se vor semnala pe arii relativ extinse, izolat putandu-se produce si furtuni severe in fata frontului rece.

Temperaturi foarte ridicate asteptate a se inregistra pe parcursul zilei de sambata in sudul si estul continentului. Sursa: meteomodel.pl, model GFS.

Temperaturi foarte ridicate asteptate a se inregistra pe parcursul zilei de sambata in sudul si estul continentului. Sursa: meteomodel.pl, model GFS.

In week-end tendinta este de continuă incalzire a vremii, cu precadere in centrul si estul continentului. In vest arealul de instabilitate se va mentine, din nou furtunile care se vor dezvolta urmand sa fie severe, cu grindina din belsug si frecvente descarcari electrice. In rest, vremea va fi in general frumoasa, cateva averse izolate putand sa apara in cursul dupa-amiezii doar in zonele montane. Temperaturile vor incepe sa creasca usor inclusiv in vest, unde vor depasi 30 de grade izolat, in timp ce estul si sudul Europei vor fi asaltate de aerul tropical provenit din nordul Africii, care poate urca temperaturile la pranz pana la 37-38 de grade Celsius, din nou in special in tarile balcanice.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.