Prognoza vremii pentru săptămâna 26 septembrie – 2 octombrie

In prima parte a intervalului zona de presiune scazuta care a afectat intreaga parte de est a Europei in ultimele zile isi va mai face simtita prezenta prin ploi slabe trecatoare, mai ales in estul tarii noastre, in timp ce in jumatatea vestica a teritoriului cerul se va mentine mai mult senin. In a doua parte a saptamanii anticiclonul azoric va fi in extindere, astfel incat pe langa o vreme frumoasa in toata tara vom avea parte si de temperaturi in crestere, ce pot ajunge pana la 30 de grade Celsius pe parcursul zilei de vineri si in weekend.

Luni vremea va fi in general frumoasa si normala termic pentru aceasta perioada in vestul si centrul tarii. In estul Romaniei temperaturile se vor situa usor sub media climatologica si local se vor semnala ploi slabe, trecatoare. Doar in sudul Dobrogei cu totul izolat cantitatile de apa pot ajunge pana la 10-15 mm, instabilitatea mai ridicata din aceasta zona favorizand si aparitia averselor insotite de descarcari electrice. Dimineata va fi racoroasa, mai ales in depresiunile din estul Transilvaniei, unde temperaturile se vor apropia din nou de pragul de 0 grade Celsius. Vantul va sufla in general slab pana la moderat, cu unele intensificari temporare la tare in Delta Dunarii si pe litoral, in cursul dupa-amiezii. Temperaturile maxime vor urca pana spre 15-20 de grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana, 16-21 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 15-20 de grade in Moldova.

Marti vremea se va ameliora ca aspect, cateva ploi slabe izolate urmand sa se mai semnaleze doar in sud-est si in Carpatii de Curbura. Dimineata se va forma ceata pe vai si in depresiuni, tot aici temperaturile minime urmand sa fie cuprinse intre 0 si 4 grade Celsius. Vantul va sufla slab in vestul tarii si slab pana la moderat in est, cu rafale de pana la 30-40 de km/h in zona Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 15 si 20 de grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 15-20 de grade in Moldova.

Miercuri vremea va fi in general frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Dimineata va ramane insa rece, mai ales in depresiunile din estul Transilvaniei, unde izolat minimele vor cobori pana spre 0 grade Celsius si se va forma bruma. Vantul va sufla slab pana la moderat aproape peste tot, doar in zonele deluroase din nordul Transilvaniei urmand sa prezinte unele intensificari trecatoare la tare, in cursul pranzului. Maximele termice vor fi situate in general intre 16 si 21 de grade in Transilvania si Maramures, 19-23 de grade in Banat si Crisana, 19-24 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 16-20 de grade in Moldova.

Joi vremea se va mentine frumoasa in aproape toata tara, doar in nord-estul extrem fiind posibile unele ploi slabe cu totul trecatoare in cursul dupa-amiezii. Temperaturile vor fi in crestere usoara fata de ziua precedenta, vremea urmand sa devina calda pentru aceasta perioada a anului. Vantul in schimb se va intensifica treptat in toata tara, pe masura ce gradientul baric va fi tot mai strans, tara noastra urmand sa fie plasata la limita dintre anticiclonul azoric si un ciclon situat in nord-vestul Europei, astfel incat mai ales in regiunile nord-estice rafalele pot atinge 50-60 de km/h, mai ales in cursul pranzului. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 17 si 22 de grade in Transilvania si Maramures, 20-25 de grade in Banat si Crisana, 21-26 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 18-23 de grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in nordul regiunii.

Vineri vremea va fi frumoasa in toata tara, cu un cer mai mult senin; mai mult decat atat, valorile termice maxime vor creste considerabil fata de ziua de joi, acestea urmand sa ajunga chiar si pana la 30 de grade Celsius in sudul extrem al tari, in conditiile in care dinspre nordul Africii va fi advectat un aer tropical. Astfel, vremea va deveni deosebit de calda pentru ultima zi a lunii septembrie, valorile termice urmand sa fie situate cu pana la 5-7 grade Celsius peste media climatologica a perioadei. Vantul va slabi in intensitate fata de ziua precedenta, doar in nord-estul extrem al tarii mai putand prezenta unele intensificari temporare la tare, in cursul dupa-amiezii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 21 si 26 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in estul Transilvaniei), 24-28 de grade in Banat si Crisana, 25-30 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 23-28 de grade in Moldova.

Estimarea abaterilor termice pentru dupa-amiaza zilei de vineri. Anticiclonul azoric, pe langa o vreme frumoasa va aduce si temperaturi foarte ridicate - cu pana la 5-7 grade Celsius peste media climatologica a perioadei (in special in zonele subcarpatice). Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Estimarea abaterilor termice pentru dupa-amiaza zilei de vineri. Anticiclonul azoric, pe langa o vreme frumoasa va aduce si temperaturi foarte ridicate – cu pana la 5-7 grade Celsius peste media climatologica a perioadei (in special in zonele subcarpatice). Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

In week-end, conform ultimelor rulari ale modelelor numerice matematice, vremea se va mentine in general frumoasa in toata tara si deosebit de calda pentru inceputul lunii octombrie, cu maxime ce vor fi cuprinse in general intre 25 si 30 de grade Celsius. Cele mai scazute valori sunt asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei iar cele mai ridicate in sudul Olteniei, unde nu sunt excluse si cateva valori de 31-32 de grade, cu totul izolat. Doar duminica seara in sud-vestul extrem al Romaniei vor exista conditii pentru ploi slabe (cu totul izolat), in restul teritoriului cerul urmand sa se mentina mai mult senin. Diminetile vor ramane totusi destul de racoroase in centrul tarii, cu minime ce vor fi cuprinse in general intre 5 si 10 grade Celsius, iar pe vai si in depresiuni se va forma ceata, care insa se va disipa rapid odata cu rasaritul Soarelui.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.