Vreme caniculară în săptămâna 26 iunie – 2 iulie

Canicula a debutat pe teritoriul tarii noastre in decursul ultimelor zile, in Oltenia atingandu-se temperaturi de 36-37 de grade Celsius, insa acest val de caldura va pali in comparatie cu ce ne asteapta mai ales in intervalul joi-sambata, cand sunt asteptate temperaturi ce vor cocheta cu pragul de 40 de grade, existand chiar si posibilitatea depasirii acestuia. Caldura extrema se va manifesta in special in Oltenia si in sudul Munteniei, insa temperaturi de peste 35 de grade vor fi si in restul regiunilor, cu exceptia nordului Transilvaniei, a Maramuresului si a zonei litorale.

Acest val de canicula este preconizat a fi unul dintre cele mai severe inregistrate vreodata in Romania in luna iunie, urmand sa se prelungeasca de asemenea si catre inceputul lunii iulie.

Precipitatiile vor fi relativ putine si vor cadea mai ales in jumatatea nordica a tarii, unde local se vor semnala averse insotite de descarcari electrice; cu totul izolat se vor produce si furtuni mai severe, insotite de vijelii si de grindina.

Luni vremea va fi calda in majoritatea zonelor tarii, chiar deosebit de calda in sud-vest, unde din nou local se va depasi pragul canicular de 35 de grade Celsius. Local in vest, centru si nord se vor semnala averse de ploaie insotite de descarcari electrice, in special in cursul dupa-amiezii si al serii, insa nu se vor inregistra cantitati semnificative de apa. Vantul va sufla slab in sudul Romaniei si slab pana la moderat in nord si in est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 27 si 32 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 32-37 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate pe litoral si in Delta Dunarii, iar cele mai ridicate in sud-vestul Olteniei.

Marti caldura insistenta se va mentine cu precadere in sudul tarii, in timp ce in est temperaturile vor scadea cu 1-3 grade Celsius fata de ziua de luni. Tot in estul tarii sunt asteptate averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice pe spatii relativ extinse, iar cu totul izolat va cadea si grindina de dimensiuni mici si medii. Cu toate acestea, aversele vor fi de scurta durata, astfel incat nu se vor acumula cantitati importante de apa. Vantul va sufla slab in majoritatea zonelor tarii, cel mult slab pana la moderat in Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 26 si 31 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 31-36 de grade in Oltenia si Muntenia si 28-33 de grade in Dobrogea si Moldova, din nou litoralul urmand sa fie cea mai racoroasa zona, gratie brizei marine.

Miercuri temperaturile vor mai creste cu 1-3 grade Celsius fata de ziua precedenta in special in sud-vestul tarii, in timp ce in rest vor ramane la valori similare cu cele de marti. Aversele de ploaie insotite de descarcari electrice se vor limita sa apara doar in cursul dupa-amiezii si al serii in jumatatea nordica a teritoriului, insa acestea se vor semnala doar in mod local, cele mai multe dintre ele urmand sa se „desprinda” de pe munti si sa slabeasca treptat in intensitate pe masura ce ajung in zonele mai joase de relief. Vantul va sufla slab in sudul si in centrul tarii si slab pana la moderat in vestul extrem si in est. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 28 si 33 de grade in Transilvania si Maramures, 31-36 de grade in Banat si Crisana, 33-38 de grade in Oltenia, 32-36 de grade in Muntenia si 28-33 de grade in Dobrogea si Moldova.

Joi canicula se va accentua mai ales in sudul tarii, in timp ce in restul zonelor va fi de asemenea cald, insa fara ca temperaturile sa depaseasca 35 de grade Celsius. In vest, centru si in nord dupa-amiaza si seara local sunt asteptate averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice si izolat de grindina; pe alocuri furtunile vor fi severe, urmand sa se inregistreze si vijelii localizate, tara noastra urmand sa se situeze la contactul a doua mase de aer cu proprietati diferite: o masa de aer foarte cald si uscat la est si cealalta mai rece si umeda la vest. Cu totul izolat (mai ales la munte) se pot acumula cantitati de apa de pana la 15-20 de mm. Vantul se va intensifica treptat in nord-vestul si nord-estul tarii, unde va sufla moderat, chiar moderat pana la tare, in timp ce in restul regiunilor acesta se va mentine mai mult slab. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 28-33 de grade in Transilvania si Maramures, 31-36 de grade in Banat si Crisana, 35-40 de grade in Oltenia, 33-38 de grade in Muntenia si 29-34 de grade in Dobrogea si Moldova, din nou cu cele mai scazute temperaturi estimate a se inregistra pe litoral si in Delta Dunarii.

Vineri vremea se va mentine deosebit de calda in aproape toata tara, caniculara in sudul si estul teritoriului, iar in zona Luncii Dunarii canicula va fi extrema. Cerul va fi mai mult senin, doar la munte in cursul dupa-amiezii urmand sa existe unele conditii pentru producerea catorva averse slabe de ploaie, insotite razlet si de descarcari electrice. Vantul va sufla moderat in nord-vest si slab, cel mult slab pana la moderat in rest, oferind putina alinare senzatiei de disconfort termic. Desi va fi un val de canicula „uscat”, cu umiditati de 10-30%, Vremea.ro prognozeaza ca temperaturile foarte ridicate vor fi suficiente pentru ca indicele temperatura-umezeala (ITU) sa depaseasca pragul critic de 80 de untitati pe arii extinse in sud si est, iar izolat chiar 85 de unitati, astfel incat disconfortul termic resimtit va fi unul deosebit de accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 28 si 33 de grade in Transilvania si Maramures, 31-36 de grade in Banat si Crisana, 36-41 de grade in Oltenia si Muntenia si 31-36 de grade in Dobrogea si Moldova, cu valori posibil usor mai ridicate asteptate a se inregistra in sudul extrem al Moldovei.

Sambata, in pofida faptului ca acuratetea modelelor numerice de previziune scade, conform ultimelor rulari este asteptat apogeul valului de canicula, cu toate ca un impuls ceva mai puternic de aer rece venit dinspre Oceanul Atlantic ar putea face ca apogeul caniculei sa ramana cel de vineri. Daca rularile modelelor numerice se vor pastra, vom reveni cu un articol actualizat in cursul zilei de miercuri sau joi. Un front rece va comprima masa de aer cald si o va accentua in regiunile sudice si estice ale tarii, in timp ce in vest, centru si nord temperaturile vor marca o usoara scadere fata de ziua de vineri; tot in regiunile intracarpatice se vor semnala furtuni impreuna cu frecvente descarcari electrice, furtuni ce pot fi deosebit de severe, ca urmare a schimbarii brutale intre masele de aer.

Valul canicular ce urmeaza in a doua parte a saptamanii in intreaga parte de est a Europei. Click pe imagine pentru detalii. Sursa: wetterzentrale.de, model GFS.

Duminica, cu toate ca se mai asteapta temperaturi usor caniculare in sudul tarii, de pana la 35-36 de grade Celsius, restul zonelor se vor bucura de o racire accentuata, iar in jumatatea vestica a teritoriului pe arii relativ extinse isi vor face aparitia averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice, izolat putandu-se acumula cantitati ceva mai importante de apa. In tot acest timp, zone din nordul tarii vor avea parte de temperaturi maxime de pana la 25 de grade Celsius, valori chiar usor mai scazute in comparatie cu media climatologica a perioadei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.