Vreme severă de iarnă în intervalul 19 – 21 aprilie: în ce zone va ninge cel mai mult?

O patrundere de aer rece de origini polare, fara precedent in ultimii zeci de ani pentru perioada in care ne aflam, respectiv a doua jumatate a lunii aprilie, va afecta intreg teritoriul tarii noastre incepand de miercuri. Un foarte robust ciclon mediterean insotit de precipitatii abundente isi va face intrarea in tara inca din cursul noptii de marti spre miercuri prin Banat, iar mai apoi benzile de precipitatii intense vor ajunge pana la finalul zilei de miercuri inclusiv in regiunile estice si sud-estice. Joi si vineri, ninsorile care vor cadea din abundenta cu precadere in Moldova si estul Transilvaniei vor fi insotite si de vant puternic, astfel incat zapada depusa va fi viscolita si troienita. Sambata noaptea si dimineata, in conditiile in care cerul se va degaja de nori, temperaturile vor cobori pana aproape de pragul gerului in depresiunile din estul Transilvaniei si local in Moldova, pericolul pentru agricultura si pomicultura urmand sa fie deosebit de important.

Miercuri vor cadea precipitatii pe arii extinse in prima parte a zilei in jumatatea vestica a tarii, iar dupa orele pranzului si in rest. Cantitatile de apa cele mai importante se vor inregistra in Subcarpatii Getici, unde izolat se vor acumula pana la 30-40 de mm. La munte va ninge viscolit si se va depune un strat consistent de zapada de pana la 30-40 de centimetri. Precipitatiile vor incepe sa se transforme treptat in lapovite si ninsori in Transilvania, Maramures si Moldova, iar la altitudini mai mari de 800 de metri se va depune strat de zapada.

Joi va ninge puternic cu precadere in Moldova si in estul Transilvaniei, in restul regiunilor urmand sa se semnaleze mai mult ploi, dar in general slabe cantitativ. In Moldova vantul puternic va produce cel mai puternic viscol inregistrat vreodata in a doua jumatate a lunii aprilie, iar caderile de zapada vor fi masive. Inclusiv in marile orase (Iasi, Bacau, Piatra-Neamt, Vaslui) se va depune un strat consistent de zapada de pana la 20-30 de centimetri, iar la munte zapada proaspat depusa va fi de pana la 50-60 de centimetri. Se vor produce doboraturi de copaci masive datorita zapezii umede si a vantului puternic, pericolul urmand sa fie insemnat inclusiv pentru liniile aeriene de inalta tensiune. Sansele cele mai ridicate pentru acumularea de strat vor fi mai ales in zonele cele mai apropiate de munte (Piatra-Neamt, Bacau), unde temperaturile vor fi cu aproximativ 1 grad mai scazute fata de estul Moldovei. La altitudini mai mari de 500 de metri temperaturile vor fi suficient de scazute incat fiecare fulg cazut din cer sa se depuna pe sol, iar solul cald nu va fi un factor suficient de puternic pentru topirea zapezii, in conditii de vant puternic si ninsoare intensa.

Vineri ciclonul retrograd, ajuns in bazinul vestic al Marii Negre (de unde se va alimenta suplimentar cu umezeala) va continua sa afecteze Moldova si estul Transilvaniei in special in prima parte a zilei, cand va continua sa ninga. De asemenea, pe partea anterioara a depresiunii va continua sa fie advectat un aer deosebit de rece de origini polare. Stratul de zapada aditional depus izolat va ajunge pana la 10-15 centimetri in zonele joase, iar la munte pana la 25-30 de centimetri. Vantul nu va slabi in intensitate, astfel incat zapada va fi troienita in continuare, urmand sa existe conditii pentru formarea de troiene de peste 1 metru, chiar si luand in considerare faptul ca zapada va fi una umeda, cazuta la temperaturi cuprinse in general intre -2 grade si +1 grad. Rafalele de vant, atat joi cat si vineri vor fi intense si vor ajunge izolat pana la 70-80 de km/h, iar la munte 100-120 de km/h. In restul zonelor tarii se vor semnala precipitatii locale slabe, predominant sub forma de ploaie. La Bucuresti vor fi doar ploi, chiar daca temperaturile vor cobori in noaptea de joi spre vineri pana la 1-2 grade Celsius.

Stratul de zapada estimat a se acumula pana in seara zilei de vineri. Click pe imagine pentru mai multe explicatii.
Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Sambata dimineata modelele numerice matematice estimeaza o inseninare in zonele afectate de viscol, iar in conditiile unui cer degajat coroborat cu prezenta unui strat de zapada (consistent) pe sol, temperaturile vor cobori foarte mult mai ales in depresiunile din estul Transilvaniei, dar si in zona Podisului Central Moldovenesc. Factorul limitativ va fi vantul, care desi va slabi in intensitate, nu va fi suficient de slab incat sa permita formarea unei inversiuni termice solide. Cu toate acestea, Miercurea-Ciuc ar putea avea parte de temperaturi apropiate de pragul gerului, sau chiar usor sub acesta.

In conditiile in care vegetatia este in plina dezvoltare, atat temperaturile negative cat si zapada vor produce pagube importante in agricultura si pomicultura, aceste pagube putand fi limitate totusi prin aprinderea de focuri pe campuri, livezi si gradini.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.