Cum va fi vremea în România în săptămâna meteo 28 septembrie – 4 octombrie

In acest an vremea a vrut cu tot dinadinsul să respecte venirea toamnei astronomice și nu calendaristice, astfel încât temperaturile au început să scadă imediat după echinocțiul de toamna iar norii plumburii încărcați cu precipitații au acoperit întreaga Românie în ultimele zile. Acest tipar se va menține și în următorul interval de timp, cu toate că în a doua parte a săptămânii vremea va cunoaște o ameliorare considerabila, mai mult ca aspect, dar mai puțin în ceea ce privește valorile termice, care vor rămâne destul de scăzute (având șansa să se apropie de normalul climatologic al perioadei în week-end).

Luni vremea va fi inchisa si umeda in toata tara, pe masura ce depresiunea mediteraneana care ne-a afectat pe parcursul zilei de duminica va fi intr-un proces de retrogradare (schimbarea directiei de deplasare dinspre sud-vest – nord-est in sud-est – nord-vest), o situatie clasica pentru cicloanele care se dezvolta in bazinul central al Marii Mediterane. In consecinta, ploile se vor semnala pe arii extinse in toate regiunile, cu cele mai importante cantitati de apa asteptate in Subcarpatii si Podisul Getic (local 20-30 de mm, izolat pana la 40-50 de mm). In nordul extrem al tarii ploile se vor semnala doar local si vor fi slabe cantitativ, insa vremea va fi rece si inchisa si aici. Temperaturile maxime vor fi cu aproximativ 3 pana la 7 grade mai scazute fata de media climatologica a sfarsitului lunii septembrie si vor fi cuprinse in general intre 10 si 14 grade in Transilvania si Maramures, 12-15 grade in Banat si Crisana, 12-16 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (valori de pana la 20 de grade fiind posibile izolat in sud-vestul Olteniei si pe litoral), in timp ce in Moldova temperaturile vor urca la pranz pana la 12-15 grade Celsius.

Marti vremea se va mentine inchisa, rece si umeda pe intreg teritoriul Romaniei, cu toate ca ploile vor fi in restrangere ca arie si intensitate iar temperaturile vor creste usor, mai putin in Dobrogea unde vor scadea cu 2-3 grade in comparatie cu ziua de luni. Cel mai mult va ploua din nou in zona subcarpatica din sudul tarii, unde se mai pot acumula local 10-15 mm si izolat 20-30 de mm, in special in prima parte a zilei. Si in Dobrogea va ploua mult, pe masura ce depresiunea va ajunge deasupra Marii Negre si va „extrage” umiditate in mod suplimentar din apele mai calde decat in mod obisnuit pentru aceasta perioada. Tot in Dobrogea vantul va prezenta unele intensificari temporare, cu rafale ce pot atinge 50-60 de km/h cu precadere in zona litorala. Maximele termice se vor situa in general in intervalul 12-16 grade in Transilvania si Maramures, 13-17 grade in Banat si Crisana (cu valori izolate de pana la 18-19 grade Celsius in nordul Crisanei), 15-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 13-16 grade in Moldova.

Miercuri precipitatiile se vor mai semnala doar in zona sud-vestica a tarii si in nord-estul extrem, insa vor fi in general slabe cantitativ, doar izolat mai putandu-se atinge valori de 10-15 mm, mai ales in zona Podisului Mehedinti. In restul tarii vremea se va ameliora considerabil, iar Soarele chiar ar putea sa se lase vazut pe alocuri, in special in a doua parte a zilei. In nordul Carpatilor Orientali la peste 1500 de metri trecator se pot semnala si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Temperaturile vor ramane la valori modeste pentru aceasta perioada, cu 2-3 grade mai scazute fata de media climatologica a sfarsitului de septembrie si vor fi cuprinse in general intre 13-17 grade in Transilvania si Maramures, 14-18 grade in Banat si Crisana, 13-18 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (valori izolate de pana la 20 de grade Celsius fiind posibile in sud-vestul extrem al Olteniei si pe litoral) si pana la 10-14 grade in Moldova.

Cantitati de precipitatii estimate a se acumula pana miercuri dimineata in Romania de catre modelul numeric HREWS-CTL. Cele mai ridicate valori sunt pozitionate in zona Subcarpatilor Getici, pana la 100 de mm! In aceste conditii, cresteri importante de debite pe raurile de munte sunt mai mult decat probabille. Sursa: Universitatea de Vest Timisoara.

Cantitati de precipitatii estimate a se acumula pana miercuri dimineata in Romania de catre modelul numeric HREWS-CTL. Cele mai ridicate valori sunt pozitionate in zona Subcarpatilor Getici, pana la 100 de mm! In aceste conditii, cresteri importante de debite pe raurile de munte sunt mai mult decat probabille. Sursa: Universitatea de Vest Timisoara.

Joi cerul se va degaja partial de nori in aproape toata tara, desi nebulozitatea joasa de tip stratiform va mai fi prezenta in prima parte a zilei. Singura regiune unde vremea se va mentine inchisa va fi Banatul, unde va si ploua slab pe aproape intreg parcursul zilei, insa cantitatile de apa nu vor fi importante. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures, 13-17 grade in Banat si Crisana, 16-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 12-16 grade Celsius in Moldova. Dimineata in depresiunile din estul Transilvaniei se poate produce bruma, pe fondul unor temperaturi usor negative (0…-2 grade Celsius).

Vineri precipitatiile vor parasi complet teritoriul tarii noastre iar cerul va deveni variabil spre mai mult senin, cu toate ca unii nori cirriformi (nebulozitate inalta) isi pot face aparitia in jumatatea vestica a tarii, proveniti dintr-un viguros ciclon aflat in zona Marii Adriatice, insa care nu ne va afecta in niciun fel. Temperaturile vor fi in crestere usoara pe fondul degajarii cerului de nori si vor fi cuprinse in general intre 15-20 de grade in Transilvania si Maramures, 17-20 de grade in Banat si Crisana, 16-21 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate temperaturi asteptate din nou in sud-vestul Olteniei) si 15-18 grade Celsius in Moldova. Dimineata mai este posibila formarea brumei in depresiunile din estul Transilvaniei, acest fenomen fiind insa obisnuit pentru zonele respective la inceputul lunii octombrie.

Sambata vremea va fi in general frumoasa in toata tara iar temperaturile vor reveni la valori normale pentru aceasta perioada, respectiv 18-23 de grade la nivelul intregii tari. Duminica ultimele rulari ale modelelor numerice de previziune nu indica o schimbare importanta in evolutia vremii, cu exceptia temperaturilor, care vor continua sa fie in crestere si vor fi cuprinse intre 20 si 25 de grade Celsius, cele mai ridicate valori fiind asteptate, ca de obicei, in sud-vestul Olteniei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.