Vremea în săptămâna 25 aprilie – 1 mai

Ultimele zile ale lunii aprilie se vor caracteriza printr-o vreme in general instabila si racoroasa, cu precadere in regiunile intracarpatice. Vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice in majoritatea zonelor tarii, iar in vestul tarii, Transilvania si zonele subcarpatice din sud se vor acumula cantitati importante de apa. Moldova si Dobrogea vor fi ceva mai ferite de precipitatii, in aceste regiuni urmand sa ploua in general slab si pe spatii restranse, mai ales in prima parte a intervalului. Temperaturile vor fi cu pana la 3-4 grade mai scazute decat media climatologica a perioadei in jumatatea vestica, in timp ce in Moldova vor fi apropiate de normal, sau chiar cu 1-2 grade mai ridicate.

Luni o vasta arie depresionara va activa in preajma teritoriului tarii noastre si va aduce pe arii extinse averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina. Singurele zone in care nu se vor semnala ploi (sau vor fi cu totul izolate) vor fi estul Moldovei si Dobrogea, unde si valorile termice vor fi cele mai ridicate din toata tara. Cantitati de apa mai insemnate, local de pana la 15-20 de mm si izolat 30-40 de mm se vor inregistra atat la munte si in nord-vestul tarii, cat si in zonele subcarpatice din sud. Izolat vor fi si vijelii, factorul limitativ fiind temperaturile destul de scazute ce nu vor permite parametrilor convectivi sa se situeze la cote prea ridicate. Vantul va sufla in general moderat, cu unele intensificari la tare in vestul tarii, sudul Olteniei si nordul Moldovei. Temperaturile vor fi in scadere accentuata fata de ziua de duminica in special in regiunile intracarpatice si se vor incadra in general intre 6 si 11 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana, 15-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 11-16 grade in Moldova.

Marti vremea se va ameliora ca aspect dupa orele pranzului in vestul tarii si in Transilvania, unde va continua sa ploua doar in prima parte a zilei, dar va fi mai rece fata de normalul climatologic al perioadei, pe partea posterioara a depresiunii fiind advectat un aer de origini polare dinspre nord-vestul continentului. Aversele vor continua insa pe tot parcursul zilei in sud si sud-est, unde izolat se mai pot acumula cantitati de apa de pana la 20-30 de mm. In cursul diminetii, cu totul izolat in Transilvania la altitudini mai mari de 600 de metri se vor semnala si precipitatii mixte, un fenomen destul de rar pentru ultimele zile ale lunii aprilie chiar si pentru zonele joase de munte. Vantul va sufla in general moderat in toata tara, cel mai activ urmand sa fie in sudul Olteniei si nordul Moldovei, unde se mai pot inregistra rafale de pana la 50 de km/h, mai ales in cursul pranzului. Temperaturile maxime vor oscila intre 5 si 10 grade in Transilvania si Maramures, 10-15 grade in Banat si Crisana, 12-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 11-16 grade in Moldova.

Miercuri in prima parte a zilei vremea se va imbunatati considerabil in toata tara spre deosebire de ziua de marti si se va incalzi usor, insa dupa orele dupa-amiezii in vestul tarii o noua unda depresionara va aduce pe arii relativ extinse averse de ploaie insotite de descarcari electrice. Cantitatile de apa totusi nu vor fi la fel de insemnate ca la precedentul episod de instabilitate, doar in zonele montane urmand sa se acumuleze izolat pana la 15-20 de mm. Vantul va sufla in general slab pana la moderat, unele intensificari temporare la tare fiind posibile doar in vestul Romaniei, unde se pot inregistra rafale de pana la 50-60 de km/h. Dimineata, pe fondul cerului mai mult senin si a vantului in general calm, se vor inregistra minime termice usor negative local in regiunile intracarpatice si in nordul Moldovei, culminand cu temperaturi de pana la -4 grade Celsius in depresiunile din estul Transilvaniei. Se va forma bruma, existand de asemenea un risc destul de ridicat pentru agricultura si pomicultura, unele soiuri fiind foarte sensibile la inghet odata cu debutul ciclului vegetativ. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 14 si 19 grade in Transilvania si Maramures, 16-20 de grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 15-20 de grade in Moldova.

Joi un nou front rece va traversa tara noastra de la vest spre est, in prima parte a zilei urmand sa se semnaleze precipitatii sub forma de aversa local in Banat, Crisana, Transilvania si Maramures, iar dupa orele pranzului si in celelalte regiuni, dar cantitatile de apa vor fi in general nesemnificative. La munte, la altitudini mai mari de 1500 de metri se vor semnala din nou precipitatii slabe sub forma de lapovita si ninsoare, nefiind exclusa chiar si depunerea unui strat subtire de zapada, cu precadere in masivele vestice. Vantul va sufla in general moderat peste tot, unele intensificari temporare la tare fiind asteptate doar in nordul Moldovei si pe litoral. Maximele termice vor urca la pranz pana la valori cuprinse in general intre 11 si 16 grade in Transilvania si Maramures, 12-16 grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 15-20 de grade in Moldova, scaderea temperaturilor facandu-se simtita doar in regiunile intracarpatice.

Vineri un viguros talveg depresionar va aborda teritoriul tarii noastre dinspre sud-vest, pe spatii extinse urmand sa se semnaleze averse de ploaie insotite local si de descarcari electrice. Cantitatile de apa vor depasi local 10-15 mm si izolat 20-25 de mm, cu exceptia Moldovei, Munteniei si Dobrogei, unde ploile se vor semnala doar in mod izolat si vor fi slabe cantitativ. Vantul va fi energic in sudul Romaniei, unde va sufla cu viteze ce vor atinge la rafala si 50-60 de km/h, in restul regiunilor urmand sa fie slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi in usoara crestere fata de ziua de joi in zonele intracarpatice si se vor situa in general intre 14 si 19 grade in Transilvania si Maramures, 15-18 grade in Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori posibil usor mai scazute in nordul Olteniei) si 15-20 de grade in Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra pe parcursul intregului interval de prognoza (pana in dimineata zilei de 2 mai). In vestul tarii abaterile negative vor fi cele mai accentuate, de pana la 4 grade Celsius, in timp ce Moldova se va bucura in continuare de o vreme normala termic, chiar usor mai calda in zona subcarpatica. Sursa: wxmaps.org, model GFS.

Abaterile termice estimate a se inregistra pe parcursul intregului interval de prognoza (pana in dimineata zilei de 2 mai). In vestul tarii abaterile negative vor fi cele mai accentuate, de pana la 4 grade Celsius, in timp ce Moldova se va bucura in continuare de o vreme normala termic, chiar usor mai calda in zona subcarpatica. Sursa: wxmaps.org, model GFS.

In week-end se anunta o vreme normala termic pentru acesta perioada, dar in general instabila, cu averse de ploaie insotite de descarcari electrice in majoritatea regiunilor tarii. Duminica, in prima zi de Pasti, instabilitatea va fi accentuata mai ales in sudul si estul tarii, unde se pot acumula si cantitati insemnate de apa. Deocamdata nu putem oferi mai multe detalii referitoare la vremea din week-end, impredictibilitatea fiind destul de ridicata pe un interval mai mare de 5 zile (in conditiile unui dinamism accentuat al maselor de aer in aceasta perioada), dar vom reveni cu amanunte in cursul zilelor viitoare.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.