Vremea în săptămâna 18 – 24 septembrie

Urmatorul interval va fi caracterizat prin perioade prelungite cu instabilitate atmosferica in aproape toata tara, dar mai cu seama in vestul, centrul si nordul teritoriului. De luni pana vineri va ploua in averse, ce vor fi insotite inclusiv de descarcari electrice pe arii extinse in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si local in Oltenia, Muntenia si Moldova. In Dobrogea numai cu totul izolat se vor semnala ploi, in cursul noptii de miercuri spre joi. Indeosebi in regiunile intracarpatice local se vor acumula cantitati mai mari de apa, de pana la 40-60 de mm. Cauza acestor fenomene o va constitui formarea unei depresiuni atmosferice de origine mediteraneana, ce in a doua parte a saptamanii va avea inclusiv o componenta retrograda, pe partea sa posterioara urmand sa fie advectat un aer foarte rece de origine polar-oceanica. Pana atunci insa ne vom bucura de un regim termic destul de placut, cu maxime de pana la 31-32 de grade Celsius in partea sudica a teritoriului si 25-27 de grade in vest, centru si nord.

Luni in primele ore ale diminetii se vor semnala cateva averse slabe de ploaie insotite de descarcari electrice in vestul, centrul si nordul tarii, ca urmare a unui pasaj frontal ce va fi fost intrat in tara inca din cursul zilei de duminica. Vantul va sufla slab aproape peste tot, doar in nordul Moldovei si in sud-vestul Olteniei acesta urmand sa fie moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 19 si 24 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 24-29 de grade in Oltenia, 27-32 de grade in Muntenia si Dobrogea si 24-29 de grade in Moldova, cu valori usor mai scazute asteptate in extremitatea nordica a regiunii, dar si usor mai ridicate in sudul acesteia.

Marti vremea va deveni instabila in aproape toata tara, cu exceptia sud-estului, unde cerul se va mentine mai mult senin. Mai ales dupa orele pranzului se vor semnala averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice si izolat de grindina de dimensiuni mici si medii pe arii extinse in vest, centru si nord si local in sud-vest si nord-est. Vantul va sufla moderat aproape peste tot, chiar moderat pana la tare in Muntenia. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 22 si 27 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 27-32 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai scazute posibile in zona subcarpatica) si 22-27 de grade in Moldova, cu valori usor mai scazute asteptate a se inregistra doar in zona Obcinelor Bucovinei.

Miercuri instabilitatea vremii va continua sa se manifeste in majoritatea regiunilor tarii. Pe arii extinse vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice, iar cantitatile de apa vor ajunge local pana la 20-30 de mm, in special in nordul tarii. In sud-est aversele se vor semnala doar cu totul izolat spre seara si vor fi slabe cantitativ. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cu unele intensificari temporare asteptate numai in zona litorala in cursul pranzului. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 20 si 25 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 25-30 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in Baragan.

Joi vremea se va raci accentuat in toate regiunile, pe masura ce ciclonul va retrograda chiar deasupra tarii noastre. Se vor mai semnala ploi in aversa pe arii relativ extinse in vestul, centrul si nordul tarii, in timp ce in sud si est aversele isi vor face aparitia doar cu totul izolat. In special in Banat ploile vor fi mai consistente, local urmand sa se acumuleze pana la 15-20 de mm. Vantul va sufla moderat pana la tare in aproape toate regiunile tarii, doar in Moldova acesta urmand sa fie mai mult slab. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 12-17 grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 17-22 de grade in Oltenia si 21-26 de grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Moldovei si in nordul Munteniei.

Vineri vremea va fi inchisa si rece in aproape toate zonele tarii, insa din nou cu exceptia sud-estului, unde cerul va fi variabil. Vor cadea ploi in aversa pe arii extinse in special in vest, centru si nord, unde se mai pot acumula pana la 15-20 de mm. Vantul va sufla tare in sud, cu rafale de pana la 60-70 de km/h, in restul zonelor acesta urmand sa fie slab, cel mult slab pana la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 13 si 18 grade in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia si 17-22 de grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Baraganului.

Abaterile termice estimate pentru dupa-amiaza zilei de vineri. In special in regiunile intracarpatice temperaturile vor fi cu pana la 8-10 grade Celsius mai scazute fata de media climatologica a mijlocului de luna septembrie. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Sambata vremea se va ameliora ca aspect in vest, centru si nord, unde numai cu totul izolat va mai ploua slab. Vantul va slabi in intensitate in sudul tarii, insa in zonele intracarpatice acesta se va mentine moderat. Temperaturile maxime vor fi in crestere fata de ziua precedenta si vor urca la pranz pana spre 15-20 de grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana si 21-26 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu valori usor mai scazute asteptate doar in nordul extrem al Moldovei.

Duminica vremea va fi in general frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Relaxarea izobarelor ca urmare a indepartarii ciclonului de tara noastra si a instalarii unui maxim de presiune atmosferica va conduce la slabirea in intensitate a vantului pana aproape de calm, doar in sudul litoralului in cursul dupa-amiezii urmand sa se mai inregistreze rafale de vant de pana la 30-40 de km/h. Temperaturile maxime vor continua sa creasca usor si se vor incadra in general intre 17 si 22 de grade in Transilvania si Maramures, 19-24 de grade in Banat si Crisana si 22-27 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, din nou cu valori usor mai scazute asteptate in nordul extrem al Moldovei. Astfel de maxime termice vor fi mai apropiate de normalul climatologic specific perioadei pentru zona tarii noastre, doar in Maramures temperaturile urmand sa se situeze usor sub medie (cu pana la 1-2 grade Celsius).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.