Cum va fi vremea în weekend-ul 30 – 31 ianuarie

Ultimele zile ale lui Gerar se vor desfășura sub aspect meteo in antiteza cu numele atribuit acestei luni în tradiția populară. După ce la mijlocul lunii toată România era sub un asalt de aer arctic, in ultimele 2-3 zile circulația aerului la nivelul Europei s-a schimbat, anticiclonul scandinav ce permitea un aflux contant de aer rece dinspre cercul polar retrăgându-se înspre nord, astfel încât dinspre nordul Africii si Marea Mediterana va fi advectat in schimb un aer cald de origini subtropicale. Ninsorile vor fi o vaga amintire, locul acestora urmând să fie luat de ploi, mai ales in centrul, nordul si vestul tarii.

Vineri dupa-amiaza si seara vremea va fi deosebit de calda pentru aceasta perioada a anului, mai ales in zonele de deal si de munte din sud-vestul, sudul si estul tarii. Cateva precipitatii sub forma de ploaie se vor semnala local in Transilvania si Moldova, acestea fiind legate de un front cald nu foarte bine definit. La munte la altitudini de peste 2000 de metri va ninge, tot aici si vantul urmand sa prezinte unele intensificari temporare. Izolat in centrul si sudul tarii se va forma ceata, iar unde aceasta va persista valorile termice vor fi usor mai scazute fata de restul zonelor de ses insorite. Maximele termice se vor incadra in general intre 3 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 3-7 grade in Crisana, 7-12 grade in Banat, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai scazute in Lunca Dunarii, unde stratul de zapada inca prezent va mai atenua cresterea temperaturilor), in timp ce in Moldova dupa-amiaza se vor inregistra intre 3 si 8 grade Celsius, cu valori usor mai ridicate in Subcarpati.

Sambata vremea va continua sa fie deosebit de calda pentru ultima decada a lunii ianuarie, abaterile termice pozitive fata de media climatologica a perioadei urmand sa fie de pana la 13-15 grade Celsius, cu precadere in regiunile deluroase. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, insa in cursul diminetii si al serii ceata poate persista local in zonele joase si va fi asociata izolat si cu burnita. Temperaturile maxime vor urca la pranz pana spre 3-8 grade in Transilvania si Maramures, 6-11 grade in Banat si Crisana, 8-13 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 4-9 grade in Moldova.

Tipul precipitatiilor preconizat de catre modelul numeric american GFS pentru seara zilei de duminica. Local in Transilvania si Maramures precipitatiile se vor transforma in lapovite si ninsori. Sursa: tropicaltidbits.com.

Tipul precipitatiilor preconizat de catre modelul numeric american GFS pentru seara zilei de duminica. Local in Transilvania si Maramures precipitatiile se vor transforma in lapovite si ninsori. Sursa: tropicaltidbits.com.

Duminica dinspre Ungaria va patrunde un front atmosferic rece, care va aduce precipitatii pe arii extinse, moderate cantitativ (si preponderent sub forma de ploaie) in vestul, centrul si nordul tarii, iar dupa lasarea intunericului local si in restul tarii. Cu toate ca in altitudine aerul va fi considerabil mai rece, temperaturile de la sol vor raspunde cu intarziere celor din altitudine, astfel incat in zonele joase din sudul si estul Romaniei racirea va fi nesemnificativa, vremea ramanand foarte calda pentru aceasta perioada a anului. Mai mult decat atat, intensificarea vantului din sector nord-vestic va accentua fenomenul de foehn in zonele subcarpatice, iar in sudul extrem al tarii va spulbera si ultima urma ramasa de inversiune termica, astfel incat temperaturile vor fi chiar usor mai ridicate fata de ziua de sambata. Cantitatile de apa pot ajunge local pana la 10-15 mm si izolat 20-25 de mm, mai ales in vestul Muntilor Apuseni si in zona muntilor vulcanici din Maramures.

La munte la altitudini de peste 1200 de metri va ninge, insa spre seara precipitatiile se pot transforma trecator in lapovita si ninsoare si la altitudini de peste 600-800 de metri, existand posibilitatea chiar si a depunerii unui strat subtire de zapada, cu precadere in depresiunile din estul Transilvaniei. Vantul se va intensifica treptat incepand cu orele dimineatii, iar la pranz va ajunge sa sufle cu viteze ce pot atinge la rafala 60-70 de km/h in vestul tarii, in timp ce la munte rafalele vor depasi 80 de km/h, viscolind si spulberand ninsoarea. Tot la munte stratul de zapada nou-depus va fi cuprins intre 10 si 20 de centimetri, mai ales in masivele vestice la altitudini de peste 1400 de metri. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 4 si 9 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 8-13 grade in Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.