Ce fac meteorologii

Meteorolog. Toata lumea stie aceasta meserie, foarte putini o CUNOSC cu adevarat. Ce stiu despre meteorologi oamenii e ca acestia “prezic” vremea. Ceea ce nu stiu e restul. Cum o fac, ce instrumente folosesc, de cate ori reusesc sa dea prognoze corecte si de cate ori nu, ce alte lucruri mai implica munca lor.

Meseria de meteorolog e printre cele mai putin stiute meserii din randul carora ne decid, intr-un fel sau altul, soarta. Ei ne spun daca vin furtuni care ne pot “face praf” vacanta, casa sau intreaga regiune sau daca seceta sau alt fenomen natural va distruge culturile si va urca astfel pretul alimentelor sau chiar ii va lasa flamanzi pe unii dintre noi. Vorbim de o meserie extrem de importanta si extrem de specializata, pe care nu o poate face oricine.

Cum ajungi meteorolog

Pentru a practica aceasta meserie trebuie sa ai o scoala serioasa la baza. Fiind un domeniu de interferenta, ce necesita cunostinte de fizica atmosferei, matematica si geografie, o pregatire buna pentru inceput iti poate asigura o facultate de fizica sau matematica, insa e bine sa ai ceva mai aproape de “specializare”. La noi in tara nu exista o facultate de meteorologie, insa exista un Departament de Meteorologie si Hidrologie, in cadrul Facultatii de Geografie a Universitatii din Bucuresti.

Nu e insa usor sa intri. In Romania, aceasta facultate e una dintre cele mai cautate si sunt ani in care sunt si cate 20 de candidati pentru un singur post. De asemenea, la Iași poți deveni absolvent al specializării Higrologie și meteorologie, parte din domeniul de licenţă “Geografie” de la Facultatea de Geografie și Geologie din cadrul UAIC, astfel putând să ajungi meteorolog sau hidrolog, profesor în învăţământul preuniversitar şi universitar, analist de mediu, analist teritorial, analist în probleme demografice, specialist în probleme de urbanizare sau specialist în soluri şi utilizarea terenurilor.

Daca vrei totusi sa devii un meteorolog care chiar stie meserie, cel mai bine e sa faci Scoala Nationala de Meteorologie, ale carei cursuri dureaza 6 luni.

Se poate pune intrebarea de ce este atat de cautata aceasta meserie, in conditiile in care de obicei, in Romania, meteorologii se pot angaja doar la stat, iar salariile de bugetari nu sunt, asa cum se stie, prea grozave.

Sunt insa multi care nu se limiteaza la atat. Foarte multe fete (mai ales) vor sa se faca prezentatoare meteo la televiziune, considerata o meserie foarte “atractiva” si care poate fi si o sansa de lansare.

Altii isi gasesc de lucru la firme din diferite domenii care au nevoie sa aiba propriul meteorolog, mai ales din domeniul agriculturii si energiei, in timp ce unii aleg calea cercetarii.

Ce fac, totusi, meteorologii?

In ce consta meseria asta? Ce fac meteorologii previzionisti “la locul faptei?” Pe scurt, urmaresc atmosfera si fenomenele vremii si incearca sa prezica modul in care acestea se schimba in moduri care ne pot influenta. Cum o fac?

In primul rand, ei aduna date despre lucruri precum viteza si directia vanturilor, presiunea atmosferica, umiditatea si asa mai departe. Acestea se colecteaza cu ajutorul unor instrumente precum baloane meteorologice, statii de observare si mai ales sateliti.

Ulterior, datele obtinute sunt introduse in calculator (desi pe vremuri se facea mult mai rudimentar, pe hartie) si sunt analizate. Folosindu-se de o multime de criterii, meteorologii pot da pronosticuri in general exacte asupra fenomenelor meteo care ne asteapta. E adevarat, chiar si ei se mai inseala, insa asta doar din cauza faptului ca natura este, uneori, total imprevizibila. Asta chiar si atunci cand ai la dispozitie cele mai bune instrumente si cei mai pregatiti oameni.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.