Cum va fi vremea în România în săptămâna 17 – 23 august

După valurile caniculare care au staționat deasupra României aproximativ o luna și jumătate aproape încontinuu (începând de pe 5 iulie), începând cu ziua de luni aerul în sfârșit se va răcori pentru o perioada mai lunga de timp. De altfel, circulația sinoptică estimată a se instala deasupra continentului nostru va fi greu de înlocuit, astfel încât este posibil ca ziua de duminică, 16 august, sa fi fost ultima zi caniculara a anului 2016 pe teritoriul tarii noastre.

Impreuna cu racirea vremii vor sosi si primele precipitatii mai consistente pe arii extinse din luna iunie pana acum, in special in prima parte a saptamanii. Din pacate, aceste ploi izolat pot fi extrem de consistente, putandu-se produce inundatii cu preponderenta in zona centrala a tarii. „Vinovati” pentru aceasta schimbare a tiparului circulatiei atmosferice la nivelul continentului nostru sunt urmatorii factori:

– o depresiune centrata in zona Campiei Ruse va migra inspre nord, advectand pe partea sa posterioara un aer mai rece dinspre cercul polar;

– o indepartare a ciclonului islandez de vestul Europei, acest fapt determinand incetarea advectiilor tropicale din nordul Africii pe partea sa anterioara;

– in intinsul spatiu dintre cele doua depresiuni se va forma o imensa zona de presiune atmosferica ridicata care se va extinde treptat spre sud, impreuna cu aerul mai rece dinspre cercul polar, indepartand astfel aerul fierbinte cantonat in special in estul Europei;

– ca urmare a patrunderii acestui aer rece in bazinul Marii Mediterane, o viguroasa depresiune se va forma, in consecinta aducand si mult-asteptatele ploi in regiunea sud-estica a continentului. Racirea se va face simtita peste tot in Europa, nu numai in est, asta dupa ce in ultimele zile s-au stabilit din nou recorduri de caldura cu precadere in Germania.

In tara noastra ziua de luni va marca debutul racirii aerului si startul precipitatiilor puternice in aproape intreg teritoriul, pe masura ce un puternic ciclon mediteranean va intra prin sud-vest in noaptea de duminica spre luni. Furtunile pot fi severe in special in sudul tarii, unde si parametrii convectivi vor fi cei mai ridicati, insa ploi puternice sunt asteptate si in regiunile intracarpatice pe aproape intreg parcursul zilei. In timpul ploilor intensificarile vantului pot lua aspect de vijelie iar izolat va cadea si grindina. Cantitatile de apa vor fi insemnate in centrul, vestul si sudul tarii, local putandu-se depasi 25-30 de mm si izolat chiar si 50 de mm. Maximele termice se vor incadra intre 25-30 de grade in vestul si centrul tarii, in sud si in est de asemenea racindu-se fata de ziua de duminica (cand s-au inregistrat 39 de grade), temperaturile maxime asteptate a se inregistra la pranz urmand sa fie cuprinse in general intre 29 si 33 de grade Celsius.

Marti vremea va fi in general instabila in toata tara si va continua sa se raceasca cu precadere in regiunile estice. Ploile se vor semnala pe spatii extinse in centrul, vestul si nordul tarii, singura regiune care va fi ceva mai ferita de precipitatii urmand sa fie sudul, unde si temperaturile vor fi cele mai ridicate. Din nou fenomenele meteo vor fi severe, insa cel mai important aspect al acestui episod de vreme instabila vor fi cantitatile foarte ridicate de precipitatii, care si marti pot ajunge la 40-50 de mm in regiunile intracarpatice si cele estice. Regimul termic va fi unul foarte modest in estul tarii, unde temperaturile dupa-amiaza vor urca doar pana la 17-22 de grade, dar maxime termice relativ scazute se vor inregistra si in centru si vest (22-27 de grade). Cel mai cald va fi in sudul Romaniei, unde cerul variabil va permite temperaturilor sa urce pana spre 28-32 de grade Celsius, acestea fiind temperaturi normale pentru a doua decada a lunii august.

Miercuri vremea va fi in continuare in general instabila pe aproape intreg teritoriul tarii noastre, zona de presiune scazuta din sud-estul Europei fiind impiedicata sa urce spre nord de un anticiclon scandinav foarte bine inchegat, astfel incat va stationa inclusiv deasupra teritoriului Romaniei pana isi va descarca intreg potentialul precipitabil. Din nou cantitatile de apa vor fi importante in special in centrul si vestul tarii, aceste ploi impreuna cu cele care au cazut pe parcursul zilelor de luni si marti putand duce la cresteri importante de debite inclusiv pe raurile mari! Temperaturile vor urca la pranz pana la 25-30 de grade in centrul si in vestul tarii, 27-32 de grade in sud, cel mai frig urmand sa fie din nou in Moldova, doar 15-20 de grade Celsius la pranz!

Joi vremea se va mai raci suplimentar, pe masura ce o a doua unda depresionara va intra in tara noastra dinspre sud-vest. Precipitatiile vor continua pe aproape intreg parcursul zilei in regiunile vestice, sudice si centrale, in est acestea urmand sa se semnaleze doar local. Cantitatile de apa pot depasi 30-40 de mm local, iar izolat pot ajunge chiar si pana la 50-60 de mm, in special in sudul tarii unde va fi advectata umiditate suplimentara si de pe Marea Neagra. Maximele termice se vor situa in general intre 20-25 de grade in vestul, centrul si estul tarii (valori usor mai scazute fiind posibile in nordul Moldovei), in timp ce in sud temperaturile vor urca pana spre 23-28 de grade Celsius.

Cantitati foarte importante de precipitatii asteptate a se inregistra pana vineri, izolat peste 100 de mm! Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Cantitati foarte importante de precipitatii asteptate a se inregistra pana vineri, izolat peste 100 de mm! Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Vineri aria de instabilitate a vremii se va restrange treptat spre est, unde va ploua puternic iar cantitatile de apa mai pot depasi izolat 20-35 de mm. In restul tarii vremea se va ameliora usor, cateva ploi locale mai fiind posibile in special in cursul dupa-amiezii. Temperaturile vor fi din nou cu 3-5 grade mai scazute fata de normalul climatologic al perioadei si vor fi incadrate in general intre 22-26 de grade in sudul si vestul tarii, 20-24 de grade in centru si 17-21 de grade in est.

In week-end ultimele rulari ale modelelor numerice de previziune indica o ameliorare a vremii la nivelul intregii tari, cateva averse de ploaie mai fiind posibile cu precadere in cursul dupa-amiezii in regiunile intracarpatice. Si temperaturile vor creste in medie cu 5 grade Celsius, ajungand la valori normale pentru finalul lunii august.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.