Cum va fi vremea în săptămâna 31 octombrie – 6 noiembrie

Situarea anticiclonului azoric intr-o pozitie mai nordica decat in mod obisnuit si prezenta unei depresiuni in largul coastelor Peninsulei Iberice vor favoriza in prima parte a saptamanii un avans al unor mase de aer mai reci si mai umede (provenite dinspre nordul Oceanului Atlantic) inspre zonele estice ale Europei, incluzand si tara noastra. Precipitatiile (mai ales sub forma de ploaie la altitudini joase), desi nu foarte importante cantitativ, se vor semnala in fiecare zi pana vineri pe arii extinse in jumatatea estica a Romaniei, insa numai izolat in rest. Din punct de vedere termic vom avea parte de o vreme usor mai rece fata de normalul climatologic al perioadei in aproape toata tara, doar in sud pe parcursul zilelor de miercuri si duminica urmand sa se inregistreze temperaturi mai ridicate raportate la mediile termice specifice primei decade a lunii noiembrie.

Luni vremea va fi in general inchisa si rece in centrul, estul si sud-estul tarii, unde pe arii relativ extinse vor cadea precipitatii slabe, mai ales sub forma de ploaie. In cursul noptii de duminica spre luni in depresiunile din estul Transilvaniei si in nordul extrem al Moldovei precipitatiile se vor putea transforma trecator si in lapovita si ninsoare, in timp ce la munte va ninge viscolit si se va depune un strat nou de zapada de pana la 5-10 cm, mai ales in Carpatii Orientali. Vantul va sufla moderat pana la tare in estul Romaniei (cu rafale de pana la 60-70 de km/h in judetele Iasi si Botosani) si slab pana la moderat in rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 2 si 7 grade in Transilvania si Maramures, 6-10 grade in Banat si Crisana, 8-13 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 4-9 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in nordul regiunii iar cele mai scazute in sud.

Marti in prima parte a zilei se vor mai semnala precipitatii mixte in estul Transilvaniei, Maramures si in Moldova, iar la munte va continua sa ninga. Nu se vor inregistra cantitati importante de apa, insa in cursul diminetii temperaturile din aer vor fi suficient de coborate in estul Transilvaniei si in nordul Moldovei pentru a se depune un strat de zapada de 2-4 cm, zapada care insa se va topi rapid incepand cu orele pranzului. Vantul va slabi in intensitate in Moldova, urmand sa sufle doar slab pana la moderat in toata tara. Temperaturile maxime vor fi aproape identice cu cele din ziua precedenta si se vor situa in general intre 3 si 8 grade in Transilvania si Maramures, 6-10 grade in Banat si Crisana, 8-13 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 4-9 grade in Moldova.

Miercuri un nou front atmosferic va aborda tara noastra dinspre nord, acesta urmand sa aduca precipitatii predominant sub forma de ploaie in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si nordul Moldovei. Ploile vor fi in general slabe cantitativ, doar in vestul muntilor Apuseni putandu-se acumula cantitati de pana la 10-15 mm. Ca urmare a intensificarii circulatiei aerului in altitudine, in sudul tarii se va crea efectul de foehn in aval de Carpatii Meridionali, astfel incat aici temperaturile vor creste simtitor, insa cresterea valorilor termice se va face simtita si in celelalte regiuni (cu pana la 2-3 grade Celsius in comparatie cu ziua precedenta), doar in nordul extrem al Romaniei temperaturile urrmand sa scada usor fata de ziua de marti. Vantul se va intensifica treptat in vestul Transilvaniei si in Crisana, unde va ajunge sa sufle cu rafale de pana la 50-60 de km/h in cursul pranzului; in restul regiunilor vantul va continua sa bata slab pana la moderat. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 5 si 10 grade in Transilvania si Maramures (cu valori posibil usor mai ridicate in sudul Transilvaniei), 7-12 grade in Banat si Crisana, 12-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai scazute valori asteptate in zonele subcarpatice iar cele mai ridicate in sud-vestul Olteniei), in timp ce in Moldova temperaturile vor oscila la pranz intre 7 si 11 grade Celsius.

Estimarea abaterilor termice pentru dupa-amiaza zilei de miercuri. In nordul tarii avansul unui aer mai rece va cobori temperaturile usor sub media climatologica a perioadei, in timp ce in sud, mai ales pe fondul fenomenului de foehn se vor inregistra temperaturi considerabil mai ridicate decat ar fi normal pentru primele zile ale lunii noiembrie. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Estimarea abaterilor termice pentru dupa-amiaza zilei de miercuri. In nordul tarii avansul unui aer mai rece va cobori temperaturile usor sub media climatologica a perioadei, in timp ce in sud, mai ales pe fondul fenomenului de foehn se vor inregistra temperaturi considerabil mai ridicate decat ar fi normal pentru primele zile ale lunii noiembrie. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Joi se vor semnala precipitatii predominant sub forma de ploaie pe arii extinse in toate regiunile tarii, insa acestea vor fi slabe cantitativ (sub 10 mm). In sud-estul Transilvaniei in noaptea de joi spre vineri vor fi posibile unele precipitatii mixte, insa fara depunere de strat de zapada. Temperaturile vor fi in scadere fata de ziua precedenta, in spatele frontului urmand sa fie advectat un aer mai rece de origine polar-oceanica. Vantul va sufla in general slab pana la moderat in jumatatea sudica a tarii si moderat pana la tare in cea nordica, cu unele rafale ce pot ajunge pana la 50 de km/h in Crisana si in nordul Moldovei, indeosebi in cursul dupa-amiezii. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 2-7 grade in Transilvania si Maramures, 5-9 grade in Banat si Crisana, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai scazute asteptate a se inregistra in zonele subcarpatice) si 5-10 grade in Moldova.

Vineri vremea se va ameliora ca aspect, insa va ramane usor mai rece pentru aceasta perioada a anului si chiar se va raci suplimentar in regiunile extracarpatice in comparatie cu ziua de joi. Doar in primele ore ale diminetii mai sunt posibile cateva ploi foarte slabe cantitativ in sud-estul extrem al tarii, iar spre seara si in Maramures si nordul Moldovei. Vantul va slabi si el in intensitate si va sufla cel mult moderat in toata tara, cu rafale de pana la 30-40 de km/h in nordul Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 2 si 7 grade in Transilvania si Maramures, 4-8 grade in Banat si Crisana, 6-11 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade in Moldova, din nou cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona Obccinelor Bucovinei iar cele mai ridicate in judetele Vrancea si Galati.

In weekend ultimele rulari ale modelelor numerice de previziune indica o vreme in general frumoasa pe intreg teritoriul Romaniei, doar in orele diminetii in zonele de vale si de depresiune existand conditii pentru formarea cetii, asociata izolat si cu depuneri de chiciura. Sambata temperaturile vor ramane inca usor sub media climatologica a perioadei, insa duminica un aer mai cald advectat pe partea anterioara a unei depresiuni situata in zona Marii Britanii va favoriza cresterea temperaturilor pana la valori normale, chiar usor mai ridicate pentru prima decada a lunii noiembrie, in special in sudul si in vestul teritoriului. Cu toate acestea, datorita cerului mai mult senin, diminetile vor fi marcate de fenomenul de inversiune termica, astfel incat mai ales in cursul diminetii de sambata temperaturile minime vor cobori pana aproape de limita gerului in depresiunile din estul Transilvaniei, iar inghet se va semnala pe arii extinse in toata tara.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.