Cum va fi vremea în săptămâna 12 – 18 decembrie

Dupa ultimele zile in care am beneficiat de temperaturi cu mult mai ridicate fata de media climatologica a perioadei (chiar si de pana la 20 de grade in sudul tarii), urmatorul interval va aduce o racire accentuata a vremii indeosebi in jumatatea nordica a tarii. Racirea se va produce treptat, astfel incat de la maxime de 5-10 grade in prima parte a saptamanii, in weekend se va ajunge la temperaturi ce nu vor mai depasi pragul de -5 grade Celsius in timpul zilei. Precipitatiile, desi in general slabe cantitativ, vor fi preponderent sub forma de ninsoare si isi vor face aparitia mai ales in jumatatea estica a teritoriului.

Luni vremea va ramane inca deosebit de calda pentru a doua decada a lunii decembrie, cu temperaturi ce se vor mai apropia de pragul de 15 grade Celsius in sudul tarii. Anticiclonul azoric va fi indepartat treptat de un nucleu rece de altitudine de origine polar-scandinava, astfel incat se vor semnala si precipitatii mixte in vestul, centrul si nordul tarii. Unele ploi si lapovite isi vor face aparitia si in restul zonelor spre seara, insa foarte slabe cantitativ si pe arii mult mai restranse. In zonele de deal din nordul tarii si in depresiunile din estul Transilvaniei se va depune un strat de zapada de pana la 10 centimetri. Vantul se va intensifica in aproape toata tara, ca urmare a cresterii gradientului baric, iar in sudul Olteniei si nordul Moldovei va sufla cu rafale de pana la 50-60 de km/h, la munte urmand sa sufle cu pana la 90-100 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 0 si 5 grade in Transilvania si Maramures, 5-10 grade in Banat si Crisana, 10-15 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 5-10 grade in Moldova, cu valori posibil usor mai ridicate in sudul extrem al regiunii.

Abaterile termice estimate a se inregistra luni la pranz. In estul Romaniei temperaturile vor fi cu pana la 7-9 grade Celsius mai ridicate fata de normalul termic al perioadei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Abaterile termice estimate a se inregistra luni la pranz. In estul Romaniei temperaturile vor fi cu pana la 7-9 grade Celsius mai ridicate fata de normalul termic al perioadei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Marti vremea se va raci accentuat in toata tara, iar in prima parte a zilei vor mai cadea precipitatii mixte slabe local in sudul teritoriului, pe alocuri urmand sa se depuna si un strat de zapada de pana la 5 centimetri. Vantul va slabi in intensitate fata de ziua de luni, doar in est mai putand sa sufle cu rafale de pana la 40 de km/h. Dimineata va fi geroasa local in Transilvania, in special in estul regiunii minimele urmand sa coboare usor sub pragul de -10 grade Celsius. Temperaturile maxime vor fi cu pana la 10-12 grade mai scazute fata de ziua precedenta (mai ales in sud) si se vor incadra in general intre -5 si 0 grade in Transilvania si Maramures, -1…3 grade in Banat si Crisana, -2…3 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Olteniei) si -4…0 grade in Moldova.

Miercuri in prima parte a zilei vremea va fi in general frumoasa in toata tara, insa dupa orele pranzului un nou front atmosferic rece va patrunde prin nord-vestul teritoriului, pana spre miezul noptii urmand sa cada precipitatii slabe cantitativ sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare pe arii extinse in vest, centru si nord. Stratul de zapada nou-depus va fi subtire, de pana la 3-5 centimetri in Maramures. Din punct de vedere termic sudul Romaniei va cunoaste o usoara incalzire, pe fondul descendentei nordice in aval de Carpatii Meridionali, insa in interiorul arcului carpatic vremea va ramane rece, mai ales in depresiunile din estul Transilvaniei, unde minimele pot cobori pana la -15 grade Celsius. Vantul va sufla in general slab in aproape toata tara, doar in nord-vest urmand sa se intensifice usor spre seara. Temperaturile maxime vor urca la pranz pana spre -5…0 grade in Transilvania si Maramures, -1…4 grade in Banat si Crisana, 2-7 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -1…4 grade in Moldova.

Joi va continua sa ninga slab in vest, centru si nord, unde se va mai depune un strat de zapada de pana la 3-5 centimetri, in timp ce in sud si sud-est vremea va ramane usor mai calda pentru aceasta perioada; cateva precipitatii vor aparea si in zonele extracarpatice, insa forma acestora va fi mai mult sub forma de ploaie. Vantul se va intensifica in toata tara, iar in zona Luncii Dunarii va sufla cu rafale de pana la 60-70 de km/h. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre -3 si 2 grade in Transilvania si Maramures, 0-5 grade in Banat si Crisana, 3-8 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 1-6 grade in Moldova.

Vineri va incepe sa fie advectat un aer foarte rece pe partea anterioara a nucleului depresionar astfel incat, cu exceptia Olteniei, temperaturile vor fi cu mult mai coborate fata de ziua de joi. Talvegul depresionar va ajunge in Marea Neagra, de acolo urmand sa se alimenteze suplimentar cu umezeala; in special in estul Romaniei va ninge viscolit, insa cantitatile de apa nu vor fi importante – stratul de zapada care se va depune va avea grosimi cuprinse intre 1 si 7 centimetri, cel mai mult urmand sa ninga in nordul Moldovei. Dimineata va fi din nou foarte rece, chiar geroasa in depresiunile din estul Transilvaniei, unde temperaturile vor cobori pana spre -10 grade Celsius. Vantul va accentua senzatia de frig, in estul tarii urmand sa sufle cu rafale de pana la 70-80 de km/h, viscolind si spulberand ninsoarea depusa; in restul regiunilor vantul va sufla moderat, iar rafalele nu vor depasi 40-50 de km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -7 si -2 grade in Transilvania si Maramures, -4…1 grad in Banat si Crisana, 1-6 grade in Oltenia (care va ramane mai „calda” la adapostul Meridionalilor), -2..3 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si -7…-2 grade in Moldova, cu valori posibil chiar usor mai scazute in nordul extrem al regiunii.

Estimarea abaterilor termice pentru seara zilei de duminica. Vremea va fi deosebit de rece pentru aceasta perioada, cu abateri negative de pana la 10-15 grade Celsius in nordul Moldovei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Estimarea abaterilor termice pentru seara zilei de duminica. Vremea va fi deosebit de rece pentru aceasta perioada, cu abateri negative de pana la 10-15 grade Celsius in nordul Moldovei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

In weekend, desi gradul de acuratete al previziunilor scade, ultimele rulari ale modelelor numerice insista pe continuarea ninsorilor slabe viscolite in jumatatea estica a tarii (cu modelul american – GFS – avand o solutie cu pana la 15 centimetri de zapada depusi), in contextul unui blocaj anticiclonal de tip scandinav care va opri avansul maselor de aer mai calde si umede dinspre Oceanul Atlantic inspre estul continentului si va lasa loc unui aer foarte rece de origine polara sa acapareze intreg estul Europei. Toate acestea vor avea loc in conditiile in care anticiclonul scandinav va fi deosebit de puternic, cu o presiune la centru de pana la 1050-1055 de milibari. Temperaturile vor fi in consecinta deosebit de scazute, cu ger in nordul tarii inclusiv in cursul pranzului, iar dimineata temperaturile pot atinge pragul de -20 de grade Celsius si chiar cobori usor sub acesta in depresiunile din estul Transilvaniei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.