Cum va fi vremea în săptămâna 2 – 8 iulie

Dupa cel mai viguros ciclon mediteranean din acest sezon cald, care a produs inundatii pe arii extinse din Transilvania si Moldova, urmatorul interval va propune o amelioare a vremii; cel putin in prima parte a sa ploile vor fi foarte putine si se vor semnala mai ales la munte si in sud-est. In spatele depresiunii puternice care a afectat Romania in ultimele zile se va forma o arie de presiune ridicata, astfel incat dezvoltarile noroase pe verticala vor fi inhibate de stabilitatea din troposfera. Incepand de joi insa, un nou pasaj frontal va afecta majoritatea regiunilor tarii prin averse consistente de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina. Desi cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi la fel de importante precum cele inregistrate la finalul lunii iunie, izolat se vor strange pana la 50-60 de mm pana spre sfarsitul saptamanii. Din punct de vedere termic vremea va fi usor mai rece decat in mod obisnuit in jumatatea nordica a tarii, in timp ce in sud valorile de temperatura se vor situa in general pe medie, cu maxime de pana la 33-34 de grade Celsius asteptate pe parcursul zilelor de miercuri, joi si vineri.

Luni vremea va fi in general frumoasa in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin. Vantul va sufla moderat in zona Luncii Dunarii si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 18 si 23 de grade in Transilvania si Maramures, 20-25 de grade in Banat si Crisana, 24-29 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sud-vestul Olteniei) si 20-25 de grade in Moldova.

Marti aspectul vremii va fi aproape neschimbat fata de ziua de luni, cu mentiunea ca la munte si in Dobrogea cu totul izolat vor cadea unele averse slabe de ploaie insotite razlet si de descarcari electrice. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cel mult slab pana la moderat in estul Transilvaniei. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 19 si 24 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Transilvaniei), 22-27 de grade in Banat si Crisana, 26-31 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 22-27 de grade in Moldova.

Miercuri vremea va fi frumoasa in aproape toate regiunile tarii, cu un cer variabil spre mai mult senin. Doar in nordul Carpatilor Orientali si in Dobrogea (pe convergenta datorata brizei marine) se vor forma unii nori cumulonimbus, insa Vremea.ro estimează că aversele de ploaie pe care acestia le vor genera vor fi slabe cantitativ. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult moderat pe litoral. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 21 si 26 de grade in Transilvania si Maramures, 23-28 de grade in Banat si Crisana, 28-33 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori usor mai scazute asteptate a se inregistra in sudul litoralului) si 23-28 de grade in Moldova.

Joi in prima parte a zilei cerul va fi variabil spre mai mult senin in toata tara, unele innorari temporare si averse slabe de ploaie urmand sa fie posibile doar in sud-est. Spre seara insa, un front atmosferic va patrunde in sud-vestul Romaniei, local urmand sa se semnaleze averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina. Cantitatile de apa estimate a se acumula nu vor fi deosebit de importante, doar in sudul Banatului urmand sa se stranga pana la 15-20 de mm in mod izolat. Vantul va sufla slab aproape peste tot, cel mult slab pana la moderat pe litoral si in Delta Dunarii. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 23-28 de grade in Transilvania si Maramures, 26-31 de grade in Banat si Crisana, 28-33 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in estul Luncii Dunarii) si 25-30 de grade in Moldova.

Vineri aspectul vremii se va deteriora in toate zonele tarii, pe spatii relativ extinse urmand sa cada averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice si izolat de grindina. Local (si mai ales la munte) cantitatile de apa vor fi mai importante, de pana la 20-30 de mm. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat in sud-vestul extrem si in sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 24 si 29 de grade in Transilvania si Maramures, 27-31 de grade in Banat si Crisana, 29-34 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona litorala si in estul Deltei Dunarii) si 26-31 de grade in Moldova.

Cantitatile de apa estimate a se acumula toata saptamana, pana duminica noaptea. In a doua parte a saptamanii se vor semnala averse de ploaie insotite de descarcari electrice in cea mai mare parte a tarii, izolat in 3-4 zile urmand sa se acumuleze pana la 50-70 de mm. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON.

In week-end vremea va continua sa fie instabila in cea mai mare parte a tarii, pe spatii relativ extinse urmand sa se produca averse de ploaie moderate cantitativ, ce vor fi insotite si de descarcari electrice. Din punct de vedere termic vremea va fi usor mai rece in majoritatea zonelor in comparatie cu normalul climatologic al inceputului de luna iunie, temperaturile maxime urmand sa fie situate in general intre 22 si 27 de grade Celsius la nivelul intregii tari, cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei, iar cele mai ridicate in estul Luncii Dunarii.

© 2018 – Toate drepturile rezervate Vremea.ro, preluarea articolului se poate face doar cu link direct către articol, în limita a 500 caractere.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.