Cum va fi vremea în weekend-ul 11 – 12 mai

Sfârșitul de săptămână va aduce o vreme ușor instabilă îndeosebi în jumătatea estică a teritoriului, unde mai ales sâmbătă local se vor semnala averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice. Din punct de vedere termic la nivel național vremea va fi ușor mai rece în comparație cu media climatologică a perioadei pe parcursul zilei de sâmbătă, în timp ce duminică temperaturile vor crește simțitor în aproape toată țara, cu maxime termice de până la 26 de grade Celsius în zona Luncii Dunării.

Sâmbătă cerul va fi variabil în vestul țării, în timp ce în estul Transilvaniei, Moldova, Bărăgan și Dobrogea vor cădea local averse slabe de ploaie ce vor fi însoțite răzleț și de fenomene electrice. Vântul va sufla slab în aproape toată țara, cel mult slab până la moderat în sudul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 15 și 20 de grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 17-22 de grade în Banat și Crișana și 20-25 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Abaterile termice estimate pentru după-amiaza zilei de duminica. Apasă pe imagine pentru detalii. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Duminică cerul va fi variabil în toată țara, numai izolat urmând să se mai semnaleze unele averse slabe de ploaie în zona Carpaților Orientali, iar spre seară și în sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei. Vântul va sufla moderat în sud-vestul țării și mai mult slab în restul teritoriului. Potrivit vremea.ro, temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 23 de grade în Transilvania și Maramureș și 21-26 de grade în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în sudul litoralului.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.