Cum va fi vremea in weekend-ul 12-13 decembrie

In acest final de saptamana norii apasatori de decembrie vor ramane pe teritoriul tarii noastre, desi in sudul tarii in a doua parte a intervalului se va putea vedea si Soarele. Acelasi camp de presiune ridicata prezent in tot sudul Europei va mentine sistemele depresionare departe de tara noastra iar sansele pentru precipitatii vor fi aproape nule. Regimul termic se va incadra in general in normele climatologice ale perioadei, cu usoare abateri pozitive in Oltenia si Dobrogea.

Vineri dupa-amiaza si seara cerul se va mentine mai mult noros in intreaga tara, doar zonele montane inalte avand sansa se se situeze deasupra plafonului de nori stratiformi. Ceata va ramane pe pozitii mai ales in zonele de deal, dar si la munte la altitudini de sub 1500 de metri. De altfel, in ultimele zile in zonele montane inalte vremea a fost frumoasa, cu temperaturi ce au urcat chiar si pana pana 8-9 grade Celsius la altitudini de 2000-2500 de metri, iar pe partii exista suficienta zapada pentru practicarea sporturilor de iarna, mai ales la altitudini de peste 1500 de metri.
Local va cadea burnita, cele mai ridicate sanse pentru acest fenomen meteorologic urmand sa fie in regiunile intracarpatice, unde plafonul de nori va fi mai gros. De asemenea, in depresiunile din estul Transilvaniei, pe fondul unor temperaturi ce vor cobori sub 0 grade Celsius, se va putea semnala cu totul izolat si ninsoare grauntoasa slaba. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 0 si 5 grade in Transilvania si Maramures, 3-7 grade in Banat si Crisana, 4-9 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade in Moldova.

Sambata cerul se va degaja de nori in regiunile sudice ale tarii, tot aici si temperaturile urmand sa creasca usor, mai ales in zonele deluroase, unde cresterea termica va fi accentuata si de un usor proces de foehn in aval de Carpatii Meridionali, in conditii de circulatie nord-vestica a aerului. In regiunile intracarpatice temperaturile se vor mentine la valori apropiate de normalul climatologic al perioadei, datorita nebulozitatii ridicate. In a doua parte a zilei, cu totul izolat in Maramures, nordul Transilvaniei si al Moldovei se vor semnala precipitatii mixte slabe temporare, existand riscul depunerii de polei; aceste precipitatii vor fi asociate unui foarte slab front rece venit dinspre vestul Europei, insa nordul Romaniei va fi afectat doar de periferia sudica a acestuia. Vantul se va intensifica treptat in nord-vestul si in sudul Romaniei, putand sa atinga la rafala viteze de 50-60 de km/h, astfel incat ceata nu isi va mai face aparitia decat local (si cu preponderenta pe vai si in depresiuni). Maximele termice ale zilei vor fi cuprinse in general intre 1 si 6 grade in Transilvania si Maramures, 3-8 grade in Banat si Crisana, 5-10 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu valori posibil usor mai ridicate in Subcarpatii Getici, de pana la 12 grade Celsius), in timp ce in Moldova se vor inregistra la pranz in general intre 4 si 9 grade Celsius.

Configuratia sinoptica pentru ziua de duminica: Romania se va mentine intr-un areal cu o presiune ridicata a aerului, ceea ce se va transpune la sol printr-o vreme stabila, fara evenimente meteo notabile (in afara de un vant mai intens in nordul Moldovei); acest maxim de presiune va mentine cicloanele venite dinspre Oceanul Atlantic departe de tara noastra. Sursa: meteomodel.pl, model GFS.

Configuratia sinoptica pentru ziua de duminica: Romania se va mentine intr-un areal cu o presiune ridicata a aerului, ceea ce se va transpune la sol printr-o vreme stabila, fara evenimente meteo notabile (in afara de un vant mai intens in nordul Moldovei); acest maxim de presiune va mentine cicloanele venite dinspre Oceanul Atlantic departe de tara noastra. Sursa: meteomodel.pl, model GFS.

Duminica vremea se va mai ameliora usor ca aspect, circulatia aerului in intensificare dinspre nord-vest urmand sa disperseze incet-incet norii josi si ceata din majoritatea zonelor tarii, cateva innorari de acest tip mai fiind posibile doar in primele ore ale zilei in regiunile intracarpatice. Desi o banda de nori inalti va traversa de asemenea tara de la vest la est, Soarele va putea fi vazut pe cer pentru o vreme mai indelungata in comparatie cu ultimele zile, in special in regiunile sudice ale Romaniei. Vantul va ramane destul de activ mai ales in nordul Moldovei, unde va sufla cu rafale de pana la 40-50 de km/h, cu precadere in a doua parte a zilei. Dimineata va fi racoroasa in Transilvania si nordul Moldovei, unde temperaturile pot cobori usor sub pragul de -5 grade Celsius (chiar si in conditii de nebulozitate partiala), datorita patrunderii unui aer mai rece in altitudine dinspre Peninsula Scandinava. Temperaturile maxime vor urca la pranz pana spre 1-6 grade in Transilvania si Maramures, 4-8 grade in Banat si Crisana, 6-11 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 3-8 grade in Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.