Cum va fi vremea în weekend-ul 29 – 30 august

Ultimul weekend al verii 2020 va fi unul fără evenimente meteo notabile, vremea urmând să fie călduroasă în toată țara, chiar caniculară în sud-unde se vor înregistra inclusiv maxime de 36-37 de grade Celsius în mod izolat. Cauza pentru această căldură destul de neobișnuită pentru finalul lunii august o va constitui o arie de presiune scăzută situată în partea central-vestică a Europei, care va advecta pe partea sa anterioară un aer tropical dinspre nordul Africii. Deși vara 2020 per ansamblu până în acest moment a fost mai caldă față de media multianuală în toată țara, advecțiile tropicale dinspre nordul Africii nu și-au făcut simțită prezența într-un mod accentuat, căldură venind predominant dinspre Orientul Mijlociu, via Anatolia.

Sambata vremea va fi frumoasa si calduroasa in toata tara, iar in sud local va fi canicula, indicele ITU urmand sa atinga si sa depaseasca local pragul critic de 80 de unitati, indeosebi in zona Luncii Dunarii.

Vantul va sufla moderat la munte si in sudul Moldovei si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 27 si 32 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 30-35 de grade in Banat si Crisana, 32-37 de grade in Oltenia si Muntenia (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Zimnicea) si 28-33 de grade in Dobrogea si Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de sambata. Vremea va fi mai calda decat in mod obisnuit pentru ultimele zile ale lunii august in toata tara, cele mai importante abateri termice pozitive urmand sa se inregistreze in zonele extracarpatice, unde valorile termice vor fi mai ridicate cu pana la 7-9 grade Celsius fata de media climatologica a perioadei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Duminica cerul va fi mai mult senin in toata tara, iar temperaturile vor continua sa se situeze cu mult peste media climatologica a perioadei in majoritatea regiunilor, iar pe arii extinse in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia disconfortul termic resimtit va fi unul moderat.

Vantul va sufla moderat in Banat si in partea centrala a Moldovei si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 28-33 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 31-36 de grade in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia si 28-33 de grade Celsius in Dobrogea si Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.