Cum va fi vremea în weekend-ul 7 – 8 noiembrie

Finalul de săptămână va găsi România înglobată într-un regim anticiclonic, maximul baric de tip azoric urmând să migreze către est, astfel încât în noaptea de sâmbătă spre duminică anticiclonul va avea centrul exact pe țara noastră. În aceste condiții, circulația aerului în nivelele joase ale troposferei se va face dinspre est, astfel încât de deasupra Mării Negre va fi advectat un aer cald și umed. Deși în zonele joase norii stratiformi vor inhiba creșterea temperaturilor, în zonele de deal și de munte cerul va fi mai mult senin, iar aici valorile termice se vor situa cu mult peste media climatologică a primei decade a lunii noiembrie. Din norii joși de tip stratus și stratocumulus izolat vor cădea și burnițe slabe, îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului.

Sambata vremea va fi in general inchisa in majoritatea regiunilor, izolat urmand sa se semnaleze ploi slabe si burnite. La munte cerul va fi variabil, partea superioara a norilor urmand sa se opreasca in jurul altitudinii de 1800-2000 de metri.

Vantul va sufla moderat in sudul Banatului, slab pana la moderat in sudul Moldovei si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 9 si 14 grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana si 11-16 grade Celsius in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate in zona Obcinelor Bucovinei.

Acoperirea cu nori estimata pentru dimineata zilei de duminica. Dupa cum se poate observa, in majoritatea zonelor joase din tara noastra Soarele va fi invizibil ca urmare a prezentei norilor josi (de tip stratiform) in timp ce la deal si la munte cerul va fi variabil. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Duminica in prima parte a zilei cerul va fi mai mult noros in aproape toate zonele joase din tara, local urmand sa isi faca aparitia ceata asociata izolat si cu burnita. Spre orele pranzului cerul se va mai degaja, insa dupa lasarea serii norii stratus si ceata vor acapara din nou majoritatea zonelor de campie, vaile si depresiunile, ca urmare a umiditatii ridicate din straturile inferioare ale troposferei.

Vantul va sufla moderat in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor situa in general intre 8 si 13 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 12-17 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in Dealurile de Vest) si 9-14 grade in Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.