Cum va fi vremea la final de săptămână

După primul puseu de iarnă al sezonului petrecut mai ales în regiunile nord-vestice ale țării în ultimele zile, perioada weekend-ului va aduce o încălzire a vremii, îndeosebi în zonele de deal și de munte. La șes, datorită inversiunilor termice, temperaturile vor rămâne în continuare destul de scăzute vineri, însă odată cu intensificarea vântului pe parcursul zilei de sâmbătă, acestea vor crește ușor și în zonele mai joase. Cauza pentru încălzirea vremii o va constitui o advecție de aer cald de origine oceanică dinspre sud-vestul Europei, asociat deopotrivă și cu o scădere a presiunii atmosferice. Pe parcursul zilei de vineri nu se vor semnala precipitații nicăieri în țară, însă sâmbătă și duminică va ploua local, în general slab cantitativ, în vestul, centrul și nordul țării și numai cu totul izolat în rest. La munte la altitudini de peste 1500 de metri se vor semnala și lapovițe și ninsori, în special duminică.

Vineri cerul va fi mai mult senin in toata tara, insa temperaturile se vor situa usor sub media climatologica a perioadei in majoritatea regiunilor. Pe vaile si depresiunile din centrul si nordul tarii local ceata va persista in prima parte a zilei, aceasta urmand sa fie asociata si cu depunere de chiciura. In zonele joase unde nu va fi ceata in schimb, temperaturile minime vor fi destul de coborate si vor ajunge izolat pana la valori de -13…-14 grade Celsius, iar in depresiunile intramontane inalte minimele se vor apropia chiar si de pragul de -20 de grade.
Vantul va sufla slab pana la moderat in jumatatea estica a tarii si mai mult slab in cea vestica.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -3 si 2 grade in Transilvania si Maramures, 1-6 grade in Banat si Crisana, -1…4 grade in Oltenia si Muntenia (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zonele subcarpatice), 4-9 grade in Dobrogea si 0-5 grade in Moldova.

Temperatura punctului de roua estimata pentru dimineata zilei de vineri. Aerul va fi foarte uscat mai ales la munte, astfel incat in depresiunile intramontane inalte minimele termice vor cobori cu mult sub pragul gerului, de -10 grade Celsius, cu totul izolat acestea urmand sa ajunga pana spre -20 de grade. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU.

Sambata vremea va intra intr-un proces de incalzire, mai ales in zonele de deal si de munte, potrivit Vremea.ro. Concomitent cu incalzirea isi vor face aparitia si precipitatiile in vestul, centrul si nordul tarii, in aceste regiuni urmand sa ploua slab, in mod local. Unele precipitatii slabe sub forma de ploaie se vor semnala si in sud si est, dar numai cu totul izolat.
Vantul va sufla moderat spre tare la munte (mai ales in estul Carpatilor Orientali, unde se va produce fenomenul de foehn) si slab pana la moderat in restul zonelor tarii.
Temperaturile maxime se vor situa in general intre -1 si 4 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in Campia Transilvaniei, unde vor exista conditii sporite ca ceata sa persiste pana spre orele pranzului), 4-9 grade in Banat si Crisana, 2-7 grade in Oltenia si Muntenia, 5-10 grade in Dobrogea, 0-5 grade in sudul si estul Moldovei si 4-9 grade in vestul Moldovei, unde se va resimti influenta foehn-ului – un vant cald adiabatic – in conditiile unei circulatii vestice a aerului in troposfera joasa.

Duminica vremea va continua sa se incalzeasca usor in majoritatea regiunilor, iar cerul va fi variabil in sudul si in estul tarii si mai mult noros in vest, centru si nord. In Transilvania, Maramures, nordul Moldovei, precum si in Banat si in Crisana local vor cadea precipitatii slabe sub forma de ploaie la altitudini joase, in timp ce la munte la peste 1300-1500 de metri vor reaparea ninsorile, insa nu se va depune un strat consistent de zapada.
Vantul va sufla moderat spre tare in zonele montane si in general slab pana la moderat in restul teritoriului.
Maximele termice vor urca la pranz pana spre 1-6 grade in Transilvania si Maramures, 6-11 grade in Banat, Crisana si Oltenia (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sud-vestul Olteniei) si 4-9 grade Celsius in Muntenia, Dobrogea si Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.