Prognoza Vremea.ro pentru intervalul 19 – 22 august

Următoarele zile vor fi printre cele mai călduroase din vara anului 2019, în sud-estul Europei urmând să se consolideze un anticiclon foarte extins, iar radiația solară, deși în scădere acum spre sfârșitul verii, va fi la cote maxime datorită cerului mai mult senin. În partea vestică a continentului vor activa o serie de nuclee ciclonice, acestea urmând să advecteze pe partea lor anterioară un aer tropical dinspre deșertul Sahara. Temperaturile maxime în țara noastră se vor situa frecvent peste pragul caniculei (35 de grade Celsius) îndeosebi în sudul teritoriului, însă local temperaturi caniculare se vor înregistra și în restul regiunilor. Cea mai caldă zi va fi cea de joi, când în zona Luncii Dunării se vor înregistra valori maxime de temperatură de până la 38-39 de grade Celsius. Precipitațiile vor lipsi în cea mai mare parte a intervalului, numai joi urmând să se producă unele furtuni izolate deasupra zonelor montane și în estul teritoriului.

Luni vremea va fi frumoasă și caldă în toată țara, cu un cer mai mult senin. Vântul va sufla slab în cea mai mare parte a țării, cel mult slab până la moderat în Bărăgan și Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 26 și 31 de grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 29-34 de grade în Banat și Crișana, 31-36 de grade în Oltenia și Muntenia și 28-33 de grade Celsius în Dobrogea și Moldova.

Marți cerul se va menține mai mult senin în toate regiunile țării, iar temperaturile vor mai crește cu 1-2 grade, în medie, la nivel național. Vântul va sufla slab în jumătatea nordică a teritoriului și slab până la moderat, cel mult moderat în regiunile sudice, fapt ce va mai tempera senzația de disconfort cauzată de temperaturile ridicate. Potrivit prognozei Vremea.ro, maximele termice vor urca la prânz până spre 29-34 de grade în Transilvania și Maramureș, 32-37 de grade în Banat, Crișana și Oltenia (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Olteniei) și 30-35 de grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Miercuri vremea caniculară se va menține în mai bine de jumătate din țară, zonele mai „răcoroase” urmând să fie estul Transilvaniei, nordul Moldovei și estul Dobrogei. Cerul va fi senin în cea mai mare parte a țării; doar la munte vor fi unele înnorări în cursul după-amiezii, însă șansele pentru producerea unor precipitații vor fi aproape nule. Vântul va sufla mai mult slab în regiunile intracarpatice și slab până la moderat în sud și est (chiar moderat pe litoral, unde va activa briza Mării Negre). Temperaturile maxime se vor încadra în general între 29 și 34 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 33-38 de grade în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia și 31-36 de grade în Dobrogea și Moldova, cu valori ușor mai scăzute așteptate a se înregistra în sudul litoralului și în estul Deltei Dunării.

Temperaturile maxime estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de joi. Cel mai cald va fi in sudul tarii, unde izolat se vor atinge 38, poate chiar 39 de grade Celsius. Sursa: kachelmannwetter.com, model GFS.

Joi vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării, conform ido.ro pe arii extinse indicele de disconfort temperatură-umezeală (ITU) urmând să atingă și să depășească pragul critic de 80 de unități. Cu toate acestea, senzația de disconfort termic va mai fi atenuată de vântul ceva mai alert din estul țării și de punctele de rouă relativ scăzute (ce semnifică o umiditate mai scăzută). Pe lângă temperaturile ridicate din cursul zilei și noaptea de miercuri spre joi va fi tropicală (temperaturi minime mai ridicate, de 20 de grade Celsius), mai ales în sudul României. După orele prânzului, la munte și în estul teritoriului izolat se vor semnala câteva averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, însă nu se vor acumula cantități însemnate de apă. Vântul va sufla slab, cel mult slab până la moderat în Transilvania, Maramureș, Banat, Crișana, Oltenia și vestul Munteniei și moderat în estul Munteniei, Dobrogea și Moldova. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 29 și 34 de grade în Transilvania și Maramureș, 32-37 de grade în Banat și Crișana, 34-39 de grade în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și sudul Moldovei (cu cele mai ridicate valori așteptate în Lunca Dunării) și 30-35 de grade Celsius în estul Dobrogei și nordul Moldovei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.