Vreme caldă și precipitații în intervalul 17 – 20 februarie

Următoarele zile vor aduce o vreme deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii februarie pe întreg teritoriul țării noastre, luni și marți maximele termice urmând să depășească ușor valoarea de 15 grade Celsius îndeosebi în sud-vest și în zonele subcarpatice. Cauza pentru această căldură neobișnuită o va constitui un ciclon foarte vast și adânc prezent în nord-vestul continentului, care în primă fază va advecta pe partea sa anterioară un aer tropical dinspre nordul Africii. Miercuri și joi temperaturile vor mai scădea ușor, însă încă vor fi mai ridicate față de normalul specific perioadei. Se vor semnala și precipitații, îndeosebi în a doua parte a intervalului în jumătatea sudică a țării, însă forma acestora la șes va fi aproape exclusiv sub formă de ploaie (unele lapovițe și ninsori urmând să se semnaleze numai în sudul Transilvaniei).

Cantitățile de apă estimate a se acumula de luni până în seara zilei de vineri. Apasă pe imagine pentru detalii. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Citește prognozele Vremea.ro direct în inbox

Luni vremea va fi frumoasa si deosebit de calda in toata tara. Vantul va sufla moderat in sudul Moldovei si in Carpatii Orientali si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 6 si 11 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 11-16 grade in Banat si Crisana, 9-14 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si estul Moldovei si 11-16 grade in vestul Moldovei, cel mai cald urmand sa fie in zona subcarpatica.

Marti cerul va fi variabil in aproape toata tara, iar temperaturile se vor mentine la cote foarte ridicate pentru a doua decada a lunii februarie. Izolat in nordul Transilvaniei, Crisana, Maramures si nordul Moldovei temporar va ploua slab. Vantul va sufla moderat la munte si in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 8 si 13 grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 10-15 grade in Banat, 12-17 grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in sud-vestul Olteniei) si 10-15 grade Celsius in Moldova.

Miercuri, potrivit prognozei Vremea.ro, in a doua parte a zilei in Oltenia, vestul Munteniei si sudul Transilvaniei se vor semnala in mod local cateva ploi slabe, in timp ce in restul tarii cerul va fi variabil. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a teritoriului, cel mult moderat in Carpatii Orientali. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 5 si 10 grade in Transilvania si Maramures, 7-12 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 10-15 grade in Muntenia si Dobrogea si 8-13 grade Celsius in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei.

Joi va ploua pe spatii relativ extinse in sudul tarii, insa izolat se vor semnala cateva ploi slabe si in restul regiunilor. Cu exceptia sudului Transilvaniei, unde in prima parte a zilei vor fi si lapovite si ninsori, in restul tarii precipitatiile vor fi exclusiv sub forma de ploaie. Izolat in Oltenia, Muntenia si in Carpatii Meridionali cantitatile de apa vor ajunge pana la 15-20 de mm. Vantul va sufla tare in sudul Olteniei, moderat in vestul Transilvaniei, Banat si nordul Moldovei si in general slab pana la moderat in celelalte regiuni. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 2-7 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 5-10 grade in Banat si Crisana, 7-12 grade in Oltenia si 5-10 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.