Vremea în luna decembrie 2020

În nota ultimilor ani, luna decembrie a anului 2020 se prefigurează a fi mai caldă decât în mod normal, în acest moment neexistând semnale în favoarea unei luni decembrie de iarnă autentică, ultima luna decembrie cu adevărat hibernală în România fiind cea a anului 2001.

Acoperirea cu gheață din zona Arctica este tot mai redusă la acesta dată în comparație cu anii pre 2000, acest fapt împiedicând formarea anticiclonilor siberieni sau scandinavi, circulația aerului urmând în general traseul vest-est impus de către activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic.

Chiar și în aceste condiții însă, ca urmare a radiației solare reduse din luna decembrie, inclusiv un anticiclon de tip azoric poate aduce o vreme ceva mai apropiată de normalul termic al perioadei, prin prezența norilor stratiformi și a ceții în zonele joase.

Acest tip de configurație sinoptică se prefigurează și în mare parte din luna decembrie a acestui an: precipitații puține, însă nebulozitate ridicată și temperaturi ținute în frâu ca urmare a inversiunilor termice (cu excepția zonelor înalte-detalii mai jos).

Prognoza pentru primele 10 zile din decembrie 2020

Prima decada a lunii decembrie se anunta a fi una uscata si usor mai rece fata de media climatologica indeosebi in zonele joase, unde in majoritatea zilelor va fi prezenta ceata, local asociata cu burnita in sudul tarii, iar in nord pe timpul noptilor va cadea echivalentul solid al burnitei, respectiv ninsoarea grauntoasa.

In zonele unde potentialul radiativ negativ va fi cel mai ridicat, si anume in depresiunile din estul Transilvaniei, ceata va fi asociata si cu depunere de chiciura.

In tot acest timp, in zonele de deal inalt si de munte cerul va fi mai mult senin, iar amplitudinile termice zilnice vor fi mult mai ridicate fata de zonele joase: temperaturile vor fi mai ridicate in cursul zilei, insa mai scazute noaptea.

Precipitatiile vor fi deficitare in toata tara ca urmare a lipsei activitatii ciclonice, burnitele si ploile slabe care vor cadea in zonele de ses neavand sanse sa compenseze necesarul precipitabil aferent mediei climatologice (in jur de 15 mm in nordul tarii si in jur de 10 mm in sud).

Prognoza pentru zilele 11 – 20 ale lunii decembrie 2020

Urmatoarele zece zile ale lunii decembrie vor fi caracterizate de catre o vreme chiar mai uscata decat prima decada, anticiclonul azoric urmand sa migreze treptat catre cel est-european.

Totusi, desi la deal si la munte abaterile termice pozitive se vor mai tempera, la ses acestea vor creste, datorita reorientarii circulatiei aerului in straturile inferioare ale troposferei dinspre nord si nord-est.

Astfel, noptile vor fi mai reci ca urmare a cerului mai mult senin, insa in cursul dupa-amiezelor temperaturile vor creste simtitor, iar pe cale de consecinta mediile termice zilnice vor fi mai ridicate fata de cele ce se vor inregistra in primele zece zile ale lunii.

Daca in prima parte a lui decembrie Marea Neagra va fi furnizat umiditatea necesara pentru formarea norilor josi de tip stratiform (anticiclonul azoric va fi prezent in partea centrala a Europei, advectia aerului in troposfera facandu-se in acest mod dinspre est), in jurul mijlocului lunii decembrie cerul va fi mai mult senin in toata tara, in conditiile in care aerul va fi advectat in troposfera joasa dinspre zona Rusiei europene.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul lunii decembrie. Apasă pe imagine pentru detalii.

Astfel, masele de aer vor fi saracite in umezeala, pe masura ce acestea vor traversa extinsa platforma continentala est-europeana.

Totusi, local se va mai forma ceata pe vai si in depresiunile intramontane (mai ales in cursul noptilor), iar aceasta va fi asociata si cu depuneri de chiciura si ninsori slabe, insa per ansamblu acoperirea cu nori stratiformi la nivel national va fi relativ redusa.

Prognoza meteo pentru ultima parte a lunii decembrie 2020

Pentru a treia decada a lunii decembrie ultimele materiale de prognoza disponibile sugereaza ‘spargerea’ regimului anticiclonic si revenirea catre o circulatie a aerului zonala, de la vest catre est.

Acest tip de circulatie va reprezenta un motor pentru formarea ciclonilor atmosferici care vor afecta si teritoriul tarii noastre, iar in prima faza (21-23 decembrie) va fi posibil si un cuplaj intre anticiclonul est-european si o depresiune atmosferica mediteraneana, proces care va aduce macar un episod de ninsori inclusiv in zonele mai joase de relief din nordul tarii, aici bazinul de aer rece format in urma maximelor barice din prima parte a lunii urmand sa fie inca prezent inaintea sosirii primelor benzi de precipitatii.

In sud in schimb, advectia aerului dinspre partea tropicala a Oceanului Atlantic va face ca precipitatiile sa fie aproape exclusiv sub forma de ploaie.

In prejama Craciunului si pana spre Anul Nou, orice acumulare de aer rece rezidual va disparea din toate regiunile Romaniei, iar fronturile atmosferice care vor sosi dinspre Oceanul Atlantic vor aduce precipitatii lichide in cea mai mare parte a teritoriului, cu exceptia zonelor montane inalte, unde se vor semnala ninsori si se va depune un strat de zapada de pana la 15-20 de centimetri.

Daca in prima parte a lunii decembrie 2020 regimul pluviometric va fi deficitar in toata tara, in ultima decada acesta va fi apropiat de normalul climatologic (in jur de 15 mm la nivel national), insa precipitatiile din aceasta perioada nu vor compensa deficitul din primele 15-20 de zile ale lunii, astfel incat intreaga luna decembrie va fi deficitara la capitolul precipitatii in majoritatea regiunilor.

Din punct de vedere termic ultima decada a lunii decembrie va fi considerabil mai calda fata de media climatologica, temperaturile urmand sa fie ridicate atat pe timpul noptilor (ca urmare a nebulozitatii ridicate), cat si in cursul dupa-amiezelor, consecinta a vantului in intensificare pe gradient baric si a distrugerii stabilitatii atmosferice de tip anticiclonic, prezenta in mare masura in primele doua decade ale lunii.

Vremea.ro oferă prognoze pentru toate orașele din România, următoarele localități au fost adăugate de curând:
Lugoj Vatra Dornei Câmpulung AG Făgăraș Reghin Busteni Dej. Află cum va fi în Bucureștivremea de mâine.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.