Vremea în weekend: prognoza pentru 8 și 9 iunie

Finalul săptămânii va aduce o vreme caldă pe teritoriul țării noastre, dar ușor instabilă îndeosebi în jumătatea estică. Atât sâmbătă cât și duminică vor cădea local averse de ploaie însoțite de fenomene electrice local la munte, în estul Transilvaniei, în Moldova, în Muntenia și în Dobrogea, iar local sau izolat și în celelalte regiuni. Cantitățile de apă vor fi pe alocuri mai însemnate în estul și sud-estul României, unde se vor acumula până la 30-40 de mm.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana duminica dupa-amiaza. Apasă pe imagine pentru detalii. Sursa: kachelmannwetter.com, model EURO-4.

Sambata vremea va fi instabila mai ales in cursul dupa-amiezii in est si in sud-est, unde local vor cadea ploi in aversa, ce vor fi insotite de frecvente descarcari electrice si izolat de grindina de dimensiuni mici si medii, potrivit ido.ro. Razlet vor fi si intensificari de scurta durata ale vantului ce vor lua aspect de vijelie, intensificari ce vor fi legate de momentele de inceput ale averselor, cand atmosfera este foarte turbulenta datorita schimbului brusc de caldura intre paturile superioare si cele inferioare ale troposferei. Local in est si in sud-est se vor acumula pana la 15-20 de mm, in timp ce in restul teritoriului aversele vor fi doar izolate si slabe cantitativ. Vantul va sufla moderat in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 24 si 29 de grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 27-32 de grade in Oltenia si Muntenia si 25-30 de grade in Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in sudul litoralului.

Duminică instabilitatea atmosferica se va mentine mai ales in cursul pranzului in estul si sud-estul tarii, unde pe spatii relativ extinse vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice. Astfel de fenomene se vor semnala in mod local (aproximativ 25% din teritoriu) in Transilvania, Maramures si la munte, iar cu totul izolat si in celelalte regiuni. Din nou local in Moldova, estul Baraganului si in Dobrogea se vor strange pana la 15-20 de mm, in timp ce in restul tarii aversele vor fi numai izolate, iar cantitatile de apa estimate a se acumula vor fi nesemnificative. Vantul va sufla slab pana la moderat in Crisana, Baragan si Dobrogea si mai mult slab in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 23 si 28 de grade in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana, 26-31 de grade in Oltenia si Muntenia (cu cele mai ridicate valori asteptate de Vremea.ro in zona Luncii Dunarii) si 24-29 de grade Celsius in Dobrogea si Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.