Vremea la început de săptămână: prognoza între 14 și 17 septembrie

Următoarele zile vor fi dominate în continuare de către un regim anticiclonc de tip azoric, în consecință vremea va fi frumoasă și caldă spre deosebit de caldă pentru mijlocul lunii septembrie în toată România, în zonele de câmpie maximele termice urmând să atingă până la 30-33 de grade Celsius. Precipitațiile vor lipsi cu desăvârșire până joi la prânz, când într-un final dinspre nord-vestul continentului va intra pe teritoriul țării noastre un front atmosferic rece.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul serii de joi. Frontul rece este foarte bine definit la nord de Romania, insa intreaga zi de joi inca va fi una mai calda decat in mod obisnuit pentru aceasta perioada in toate regiunile tarii noastre. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Luni, în prima zi de școală, vremea va fi frumoasă și deosebit de caldă în toată țara. Dimineața pe văi și în depresiuni local se va forma ceața, însă aceasta se va risipi rapid odată cu răsăritul Soarelui.

Vantul va sufla slab pana la moderat in sud-est si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 25 si 30 de grade Celsius in Transilvania, Maramures si Crisana, 28-33 de grade in Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona litorala) si 24-29 de grade in Moldova.

Marti cerul va fi variabil spre mai mult senin in majoritatea regiunilor, cativa nori de altitudine inalta urmand sa brazdeze cerul doar in regiunile estice.

Vantul va sufla moderat in sudul extrem al Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor situa in general intre 24 si 29 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei), 27-32 de grade in Banat si Crisana si 25-30 de grade Celsius in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Miercuri vremea se va mentine frumoasa si calda pentru aceasta perioada in aproape toata tara, cu exceptia cetii locale de dimineata de pe vai si din depresiuni.

Vantul va sufla moderat in zona Banatului montan (cu rafale de pana la 60-70 de km/h – influenta vantului local “Koshava”), in timp ce in restul teritoriului acesta va fi slab, cel mult slab pana la moderat.

Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 25 si 30 de grade in Transilvania si Maramures, 28-32 de grade in Banat si Crisana si 26-30 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in Lunca Dunarii si in estul extrem al Moldovei.

Joi in prima parte a zilei cerul va fi mai mult senin in majoritatea regiunilor, insa dupa orele pranzului benzile noroase asociate unui front atmosferic rece venit dinspre zona Scandinaviei va influenta vremea in regiunile intracarpatice si in nordul Moldovei prin averse locale de ploaie ce vor fi razlet insotite si de descarcari electrice.

Datorita deplasarii relativ rapide a frontului, nu se asteapta acumularea unor cantitati semnificative de apa.

Vantul va sufla moderat in a doua parte a zilei in jumatatea nordica a tarii, in timp ce in sud acesta se va mentine slab, cel mult slab pana la moderat.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 23-38 de grade in Transilvania, Maramures si Crisana si 26-31 de grade Celsius in Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Banatului si in sud-vestul Olteniei.



3 comentarii la „Vremea la început de săptămână: prognoza între 14 și 17 septembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.