Cum a fost vremea în Europa în săptămâna meteo 11 – 17 mai

O serie de evenimente meteo importante s-au petrecut în Europa săptămâna trecută, culminând cu doborârea recordului european de căldură a lunii mai! S-au desfășurat și fenomene severe, din nou Germania având parte de cel puțin doua tornade.

Luni vremea a continuat procesul de încălzire început la sfârșitul săptămânii anterioare, dinspre nordul Africii pătrunzând spre sud-vestul Europei un aer deosebit de fierbinte, ajutat să urce înspre continent de o depresiuni hibridă, cu câteva caracteristici tropicale, formată în zona Insulelor Azore. În Spania s-a depășit pe arii extinse valoarea de 33 de grade, cu o maximă de 37 de grade la Cordoba. Vremea a fost în general frumoasă peste tot, exceptând sud-estul Europei, unde s-au semnalat pe spații largi averse însoțite de descărcări electrice și zona Arhipelagului Britanic, unde a activat un ciclon destul de extins, dar slab ca intensitate.

Marți vremea se ameliora în partea estică a Europei, însă frontul rece asociat depresiunii din zona Marii Britanii s-a deplasat către est, în Franța sau în Germania semnalându-se furtuni severe cu grindină și rafale puternice de vânt. După evenimentele de acum două săptămâni, din nou Germania a avut parte de tornade, care au provocat pagube importante în câteva localități din sudul țării. Se pare că anul acesta Germania este Aleea Tornadelor din Europa! În restul continentului vremea s-a menținut frumoasă și caldă, în Spania temperaturile crescând până la 38 de grade la Cordoba.

Pagube importante produse în urma trecerii unei tornade puternice prin localitatea Affing, Germania:

Fațadă a unui bloc de locuințe smulsă parțial de forța unei tornade F3 în localitatea Augsburg, Germania:

Miercuri vremea a fost instabilă în partea centrală a Europei, în Germania, vestul Franței, Austria și Ungaria producându-se furtuni violente, cu grindină mare și rafale de vânt ce au depășit izolat 100 de km/h. În sudul Germaniei s-au format iarăși câteva supercelule (celule de furtună care au un curent ascendent în rotație), cel puțin una dintre acestea producând o tornadă în munții Pădurea Neagră. Tornada a fost îngustă dar puternică (F2+), doborând toți brazii pe o distanță de câțiva kilometri, dar din fericire de această dată nu a afectat zone populate. În restul continentului vremea a fost în general frumoasă și caldă, cu câteva averse locale doar în orele după-amiezii. Din nou Spania a fost campioana la maxime termice, la Cordoba temperatura urcând până la 41 de grade Celsius. Însă în Insulele Canare, teritoriu spaniol de asemenea, temperatura a ajuns chiar până la 42,6 grade Celsius (Lanzarote)!

Urmările tornadei din Germania, pădure complet aplatizată:

Joi a fost atins maximul de căldură în sud-vestul Europei și de asemenea a fost doborât recordul lunii mai al întregului continent! Așadar, nu a fost niciodată mai cald în Europa în luna mai de când se efectuează măsurători meteorologice, adică din jurul anului 1870! La Carcaixent în sudul Spaniei temperatura a ajuns până la valoarea incredibilă de 42,9 grade Celsius, în timp ce la Valencia mercurul din termometre a urcat până la 42,6 grade iar la Murcia au fost 42,5 grade Celsius. În timp ce sudul Europei ardea, în centru, est și în nord vremea a fost instabilă și a intrat într-un proces de răcire, pe arii extinse semnalându-se averse de ploaie însoțite de descărcări electrice, iar pe alocuri furtunile au fost severe.

Temperaturile maxime înregistrate în peninsula Iberică pe parcursul zilei de joi.  Sursa: Ogimet

Temperaturile maxime înregistrate în peninsula Iberică pe parcursul zilei de joi. Sursa: Ogimet

Vineri aerul rece a ajuns și în Spania, deși temperaturile au mai urcat până la 33 de grade la Cordoba, dar nu au căzut precipitații, fiind un front rece „uscat”. Maxima termică a zilei a fost atinsă în Italia, la Palermo înregistrându-se 35 de grade. În restul continentului vremea a fost în general instabilă, cu averse locale, chiar dacă nu pe spații atât de extinse ca și joi. În zona Alpilor precipitațiile au fost foarte intense, în Elveția măsurându-se până la 147 de mm la Cimetta! Temperaturile s-au încadrat în valori normale pentru această dată în mare parte din Europa, cu ușoare abateri negative în zona central-nordică și abateri pozitive în sudul extrem.

Sâmbătă precipitațiile s-au semnalat pe spații extinse în aproape toată Europa, excepție făcând doar zona Poloniei, care s-a aflat între două nuclee depresionare, când și zona Peninsulei Iberice. Nu s-au mai măsurat cantități extreme de apă ca și în ziua precedentă, dar unde au persistat furtunile, vremea a avut un aspect mohorât, tomnatic. Temperaturile s-au încadrat în limitele climatologice normale ale perioadei, cu valori ușor mai scăzute în Rusia europeană și în zona Peninsulei Scandinave.

Duminică nu au survenit modificări majore în evoluția vremii în Europa, aceleași averse fiind prezente cu precădere în orele după-amiezii în centrul, vestul, nordul și estul continentului, pe fondul unei ușoare răciri. În extremitatea sudică a continentului vremea a fost în general frumoasă și caldă, însă un ciclon foarte compact și mic ca extindere a afectat sudul Italiei, mai ales în Sicilia producându-se averse succesive de ploaie ce au totalizat până la 48 de mm la Enna și 29 de mm la Palermo.

Fenomen turbionar surprins în Sicilia duminică, însă nu se poate spune cu exactitate dacă pâlnia a atins solul sau nu:



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.