Cum va fi vremea în Europa în săptămâna meteo 18 – 24 mai

Luni o puternică depresiune atlantică va aduce o vreme închisă, instabilă și rece în zona Arhipelagului Marii Britanii, iar frontul rece asociat depresiunii va afecta cu precădere zona nord-vestică a Franței. Cantitățile de apă pot fi importante, de peste 50 de mm izolat, dar asta se va întâmpla și în restul Europei unde furtunile cu inițiere diurnă vor fi mai intense. Temperaturile vor fi încadrate între 10 și 15 grade în zona Peninsulei Scandinave, cel mai cald urmând să fie în sudul Europei, unde maximele termice vor depăși ușor valoarea de 30 de grade în Spania și Portugalia.

Marți, deplasarea lentă a frontului rece spre est și ajungerea sa în zona centrală a Europei, unde va întâlni un aer cald tropical, va favoriza producerea de fenomene meteo severe, cum ar fi grindină medie și mare, rafale puternice de vânt și frecvente descărcări electrice. În Germania și în zona Alpilor cantitățile de apă pot depăși local 30 de mm. Având în vedere că vor fi condiții bune pentru dezvoltarea de furtuni în rotație, nu este cu totul exclusă și apariția tornadelor, mai ales dacă celulele de furtună vor fi izolate și vor avea posibilitatea să își sustragă toată energia din jur. Se va răci simțitor în regiunile afectate, temperaturile abia urmând să mai ajungă la 16-18 grade, însă în sudul continentului va rămâne în continuare cald, cu temperaturi de până la 33 de grade în zona țărilor din spațiul ex-iugoslav.

Miercuri vremea va fi aproape identică cu cea din ziua precedentă, furtuni severe fiind așteptate din nou în centrul Europei, cu câteva averse posibile și în zona peninsulei Italice și în Rusia Europeană, însă acestea vor fi mai mult furtuni de origine convectivă termică, de scurtă durată. Temperaturile vor scădea în Austria sau Cehia față de ziua de marți, maximele urmând să fie încadrate între 18 și 23 de grade. Cel mai cald va fi din nou în Serbia, unde maximele termice mai pot depăși ușor valoarea de 30 de grade.

Joi vremea se va ameliora ușor în vestul continentului, iar cerul va fi variabil, cu unele condiții pentru averse slabe în cursul după-amiezii. Cu toate acestea, temperaturile vor rămâne destul de scăzute pentru această dată, în Franța de exemplu doar izolat se vor depăși 16-17 grade. Instabilitatea generată de frontul rece din centrul Europei va începe să migreze încet-încet către est, astfel încât furtuni puternice sunt așteptate să se formeze în zona Ungariei, Slovaciei și a României, cu toate că temperaturile vor rămâne ridicate, de până la 30 de grade în zona țării noastre.

Vineri se va forma o depresiune în zona Balcanilor, urmând să fie prezente ploi pe arii extinse din Italia până în Ucraina. Deși fenomenele meteo așteptate nu vor fi foarte severe, cantitățile de apă pot depăși 50 de mm, în special în regiunile mai înalte. În vestul continentului vremea se va încălzi ușor, temperaturile urmând să atingă 20-22 de grade în Franța sau Germania, dar cel mai cald va rămâne în sud-est, unde din nou sunt așteptate valori termice maxime de până la 30 de grade.

Harta barică pentru ziua de vineri, ce indică o depresiune activă în zona Balcanilor. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Harta barică pentru ziua de vineri, ce indică o depresiune activă în zona Balcanilor. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

În week-end instabilitatea atmosferică va fi generalizată în sud-estul continentului iar vremea se va răci accentuat, atât sâmbătă cât și duminică fiind posibile ploi în aversă însoțite de descărcări electrice în tot arealul aflat între Grecia și sudul Rusiei europene, unele furtuni ce se vor dezvolta putând fi severe. În rest vremea va fi în general frumoasă, dar destul de rece în vestul Europei, cu temperaturi ce numai izolat pot depăși 20 de grade, în timp ce în Ucraina și în Republica Moldova mai sunt posibile valori de 28-29 de grade Celsius. Aversele vor fi prezente local, mai ales în zonele montane și în restul continentului, dar nu se vor înregistra cantități mari de apă. O atenție deosebită o necesită zona Ungariei și a României spre sfârșitul săptămânii, unde unele modele numerice de previziune estimează cantități și de 150 de mm, asemenea valori putând conduce la producerea de inundații. Este o situație care trebuie urmărită și vom reveni cu detalii dacă va fi cazul.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.