Cum a fost vremea în România în săptămâna meteo 8 – 14 iunie

Țara noastră s-a aflat la finalul săptămânii trecute sub asaltul primului val canicular al sezonului, temperaturile depășind izolat 35 de grade. Nu a fost foarte intens totuși, maximul căldurii fiind „tăiat” de o depresiune din Marea Mediterana. Nu au lipsit nici fenomenele de instabilitate atmosferica, acestea fiind chiar severe pe alocuri.

Luni vremea a fost frumoasa in toata tara si normala din punct de vedere termic, cu temperaturi placute, incadrate in general intre 25 si 30 de grade. Maxima termica nationala s-a inregistrat la Satu-Mare, in timp ce valorile cele mai scazute au fost pe litoral (Mangalia, 22 de grade). Cerul a fost senin pana spre orele dupa-amiezii, cand cu totul izolat in vestul tarii s-au semnalat cateva averse de ploaie insotite de descarcari electrice, insa cantitatile de apa nu au fost foarte insemnate (Supuru de Jos, 11 mm).

Marti s-a mentinut in continuare o vreme relativ frumoasa si normala termic pentru aceasta perioada, insa instabilitatea atmosferica a fost mai accentuata decat in ziua precedenta, dinspre Marea Mediterana fiind advectat un aer pe cat de cald, pe atat de umed. S-au semnalat averse de ploaie local in Moldova si in regiunile intracarpatice si izolat in rest. Cantitatile de apa au fost usor mai insemnate in nordul Moldovei, de pana la 13 mm la Darabani, in timp ce in zona montana s-au acumulat pana la 23 de mm (Baisoara). Temperaturile au ramas asemanatoare cu cele din ziua anterioara, insa maxima termica de 32 de grade Celsius a fost inregistrata in mai multe orase: Baile Herculane, Ramnicu Valcea, Stanca Stefanesti, Botosani, Sighetu Marmatiei, Iasi si Satu Mare.

Miercuri instabilitatea atmosferica a fost din nou accentuata in orele dupa-amiezii si serii, in prealabil in prima parte a zilei persistand o vreme in general frumoasa in toate regiunile tarii. S-au semnalat averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat si de grindina local in Transilvania si in Moldova, in timp ce sudul tarii a beneficiat de manifestarile violente ale vremii cu precadere dupa lasarea serii. Cele mai mari cantitati de apa s-au inregistrat la Turnu-Magurele (33 de mm), Focsani (31 de mm), Tecuci (22 de mm) si Bechet (20 de mm), in timp ce la munte cel mai mult a plouat la Stana de Vale (21 de mm). Regimul termic a fost unul calduros, cele mai ridicate temperaturi inregistrandu-se in sudul Romaniei (Calafat, 33 de grade; Bailesti, 32 de grade), cel mai racoare fiind din nou pe litoral, unde briza marina a fost la datorie (la Mangalia au fost numai 23 de grade).

Joi vremea a fost normala termic pentru aceasta perioada a anului, temperaturile fiind incadrate in general intre 25 si 30 de grade Celsius. Desigur ca au fost si extreme la aceste valori, cel mai cald fiind in Lunca Dunarii si in vestul extrem al Romaniei, unde maximele au atins 32 de grade Celsius (Giurgiu si Arad). In prima jumatate a zilei cerul s-a mentinut variabil spre mai mult senin in toata tara, insa dupa orele pranzului, datorita umiditatii relativ ridicate si a temperaturilor crescute, local s-a initiat procesul de convectie termica, asftfel incat in nordul tarii cu preponderenta, cat si in dealurile subcarpatice din sudul tarii s-au semnalat pe arii relativ extinse averse de ploaie insotite de descarcari electrice. Desi cele mai mari cantitati de apa s-au inregistrat in zona montana (Baisoara, 37 de mm), si in regiunile de ses a plouat destul de mult pe alocuri (Bacles, 25 de mm).

Vineri aspectul vremii s-a ameliorat usor, innorarile convective nefiind prezente pe spatii atat de extinse ca in zilele precedente, desi in cursul dupa-amiezii s-au mai format cateva furtuni locale la munte si izolat in restul tarii. Cantitatile de apa au fost de pana la 15 mm la Campina, la restul statiilor meteo mentinandu-se sub 10 mm. Temperaturile maxime au crescut usor fata de ziua anterioara, fiind in general cuprinse intre 27 si 32 de grade Celsius. Cel mai cald a fost la o serie de statii meteo din sudul tarii, aici incluzand si Bucurestiul, in timp ce pe litoral din nou briza marii (care de regula se porneste dupa orele 10-11 dimineata) a mentinut temperaturile la cote mai scazute (Mangalia, 24 de grade).

Sambata procesul de incalzire treptata a vremii a continuat, astfel incat s-a atins pragul caniculei, poate surprinzator, in Transilvania: la Alba-Iulia au fost 35 de grade Celsius. O temperatura caniculara „rotunjita” s-a inregistrat si in sud-vestul Olteniei, la Calafat masurandu-se 34,5 grade. In restul teritoriului tarii maximele termice diurne au fost in general situate intre 28 si 33 de grade, cu cele mai scazute valori inregistrate pe litoral si in depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul a fost mai mult senin in prima parte a zilei in aproape toata tara, spre dupa-amiaza aparand din nou unele averse slabe de ploaie cu precadere in zonele montane. Cantitatile de apa au fost nesemnificative, in general sub 5 mm, numai la munte izolat ploile fiind ceva mai intense (23 de mm la Sinaia 1500). Incepand cu orele noptii dinspre vestul tarii a mai intrat o arie de instabilitate, dar din nou nu a plouat mult, furtunile fiind de scurta durata.

Nor cumulonimbus fotografiat la apus din Cluj-Napoca sambata seara. Fotograf: Andrei Barlea.

Nor cumulonimbus fotografiat la apus din Cluj-Napoca sambata seara. Fotograf: Andrei Barlea.

Duminica a fost atins apogeul acestui prim val canicular al anului 2015 in Romania, la Drobeta Turnu-Severin si la Baile Herculane inregistrandu-se 36 de grade. In restul tarii temperaturile au fost in medie cuprinse intre 28 si 34 de grade Celsius, indicele de comfort termic depasind local pragul critic de 80 de unitati in sudul si in vestul tarii si cu totul izolat in sudul Transilvaniei. Instabilitatea atmosferica a fost in crestere, dinspre sud-vest intrand dupa orele serii un front rece, care a adus pe arii relativ extinse averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat si de grindina. Insa inainte de sosirea frontului s-au dezvoltat si furtuni prefrontale puternice in regiunile intracarpatice si in Moldova dupa orele pranzului, acestea fiind foarte severe pe alocuri. Cantitatile de apa au fost mai insemnate in zona montana (Cuntu, 34 de mm), dar si in zonele de ses a plouat mult (Dumbraveni, 39 de mm sau Stei, 30 de mm).



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.