Cum a fost vremea in saptamana meteo 9 – 15 martie in Europa

Vremea a fost relativ calma in Europa in prima parte a saptamanii, influentata de un puternic anticiclon ruso-scandinav ce a adus cu sine si temperaturi usor mai ridicate decat in mod normal in mai toate tarile din centrul si sudul Europei. In a doua parte a saptamanii s-a activat o depresiune in estul Europei, prin patrunderea unui aer rece dinspre Campia Rusa deasupra apelor Marii Negre, iar vremea in aceasta zona a fost inchisa si umeda, cu ploi in general slabe cantitativ.

In cursul zilelor de luni, marti si miercuri poate singurul eveniment meteo notabil petrecut in Europa a fost un ciclon format in apele nordice ale Atlanticului si care a afectat cu precadere Scotia cu ploi intense si rafale de vant de 120-130 km/h in partea muntoasa a tarii dar si in zonele costiere. Intensitatea maxima a fost luni seara, dar avand o deplasare rapida nu a zabovit prea mult deasupra zonei astfel incat nu s-au produs pagube materiale importante si oricum, localnicii sunt obisnuiti cu astfel de fenomene severe mai ales pe timpul sezonului rece. De asemenea in munti s-a depus un strat consistent de zapada.

Anticiclonul format in partea central-nordica a Europei cu o presiune extrem de ridicata la centru de aproximativ 1050 de milibari si-a extins aria de influenta pana spre Franta inclusiv, aducand o vremea stabila si calma in majoritatea tarilor de pe continent, puterea acestuia incepand sa slabeasca abia de miercuri incolo. Cu exceptia unor pasaje frontale pasagere in Marea Britanie si Norvegia si cateva averse razlete in sudul Italiei si al Greciei, nimic nu s-a schimbat din punct de vedere al dinamicii atmosferei in Europa pana joi. Temperaturile, cu exceptia Arhipelagului Britanic au fost mai ridicate decat in mod normal pentru aceasta data, cu valori care au ajuns si pana la 25 de grade Celsius in sudul Spaniei si al Portugaliei.

Incepand de miercuri seara, pe partea estica a maximul baric situat in zona Tarilor de Jos, a coborat pana in bazinul Marii Negre o portiune de aer rece de origini polar-continentale si s-a format un ciclon care, desi slab ca intensitate a avut o extindere destul de mare. Astfel, precipitatiile sub forma de ploaie au afectat tari din sudul Rusiei europene pana in Grecia, aici incluzand si Romania. Pana spre finalul saptamanii, aflandu-se la conjunctura intre anticiclonul est-european si cel azoric, depresiunea a ramas „blocata” deasupra aceleiasi regiuni, consumandu-si potentialul precipitabil pana duminica. In zonele montane la peste 1500 de metri a nins, dar nu s-a depus un strat foarte important de zapada.

In vestul Europei, retragerea maximului est-european spre nord incepand de miercuri a facut ca vremea sa se destabilizeze din nou in zona Marii Britanii, cu fronturi succesive afectand regiunea pe parcursul zilelor de miercuri si joi aducand ploi puternice si din nou vant intens. Sambata s-a format in bazinul vestic al Marii Mediterane un talveg depresionar care a adus furtuni puternice si ploi insemnate cantitativ in zona insulelor Baleare, Corsica si sudul Frantei, aceste fenomene persistand si pe parcursul zilelor de duminica.

Furtuna cu descarcari electrice sambata in sudul Frantei. Sursa: Observatoire Français des Tornades et des Orages Violents

Furtuna cu descarcari electrice sambata in sudul Frantei. Sursa: Observatoire Français des Tornades et des Orages Violents

Regiunea cu cel mai constant regim meteo a fost centrul continentului, unde vremea s-a mentinut in general frumoasa si calda, aici incluzand tari ca Germania, Austria, Elvetia si estul Frantei.

Pe tot parcursul saptamanii regimul termic a fost unul generos, cu temperaturi pe alocuri cu mult peste media decadei a doua a lunii martie (sudul Europei), singurele zonele sub medie ramanand Marea Britanie si nord-vestul extrem al continentului, care au fost sub influenta unor cicloane de sorginte atlantica ce au adus cu sine si temperaturi mai scazute in conditii de precipitatii si cer acoperit.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.