Cum va fi vremea în intervalul 1 – 4 aprilie

Primele zile ale lunii aprilie vor marca o răcire a vremii îndeosebi în regiunile extracarpatice ale teritoriului, în condițiile în care un aer polar-oceanic va fi advectat dinspre nordul Europei către sud-estul acesteia pe partea posterioară a unui anticiclon situat în zona Poloniei și a Belarusului. Diminețile vor fi răcoroase, chiar reci pe văi și în depresiuni, iar îngheț se va produce pe arii extinse în Transilvania, Moldova, Muntenia și Dobrogea, în timp ce în depresiunile din estul Transilvaniei temperaturile se vor apropia chiar și de pragul gerului în cursul dimineților de miercuri și joi. Precipitațiile vor fi puține și se vor semnala mai ales la munte luni și marți, cantitățile de apa estimate a se acumula urmând să fie neglijabile.

Luni vremea inca va fi deosebit de calda in toata tara iar cerul mai mult senin. Cu totul izolat in masivele montane nordice vor cadea unele averse slabe de ploaie. Potrivit Vremea.ro, vantul va sufla moderat spre tare in Moldova, Baragan si Dobrogea si slab, cel mult slab pana la moderat in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 15 si 20 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in nordul Maramuresului), 20-25 de grade in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia si 16-21 de grade in Dobrogea si Moldova.

Marti vremea se va raci in toata tara, mai accentuat in sudul si in estul teritoriului. Ploi slabe locale se vor semnala la munte si izolat in Oltenia. Vantul va sufla moderat in sudul si estul tarii si slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 9 si 14 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 14-19 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate in vestul Banatului) si 11-16 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Miercuri cerul va fi variabil spre mai mult senin in toata tara, insa temperaturile se vor situa usor sub media climatologica a perioadei. Desi maximele vor fi la un nivel similar cu normalul termic specific primei decade a lunii aprilie, datorita cerului senin prognozele ido.ro arata ca noaptea temperaturile vor scadea destul de mult si se vor situa sub pragul inghetului pe arii extinse in centrul, estul si sud-estul teritoriului. Vantul va sufla moderat in nordul Moldovei, sudul Banatului si al Olteniei si pe litoral si mai mult slab in celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 11 si 16 grade in Transilvania, Maramures, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei) si 14-19 grade in Banat si Crisana.

Temperaturile minime estimate a se inregistra in cursul diminetii de joi. In centrul, estul si sud-estul tarii se va produce inghet si bruma pe spatii extinse, unele specii de pomi fructiferi urmand sa aiba de suferit. Sursa: kachelmannwetter.com, model ECMWF.

Joi vremea va fi in general frumoasa, cu un cer mai mult senin. Dimineata se va semnala din nou inghet pe spatii extinse in centrul, estul si sud-estul tarii, iar in depresiunile din estul Transilvaniei temperaturile vor cobori dimineata pana spre pragul de -10 grade Celsius. Vantul va sufla moderat in nordul Moldovei si in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in restul tarii.
Maximele termice vor urca la pranz pana spre 12-17 grade in Transilvania, Maramures, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova si 15-20 de grade in Banat si Crisana, cu cele mai ridicate valori asteptate in Dealurile de Vest.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.