Cum va fi vremea în intervalul 13 – 16 octombrie

Următoarele zile vor aduce o vreme închisă și umedă în mare parte din țară, ca urmare a influenței unei depresiuni mediteraneene ce va migra treptat din zona Mării Adriatice către partea de nord și nord-est a României. Astfel, pe spații extinse își vor face apariția precipitațiile sub formă de ploaie, care în sudul și estul teritoriului vor fi și sub formă de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Dacă în regiunile intracarpatice vremea va fi ușor mai rece decât normalul climatologic al perioadei, în sud și sud-est temperaturile se vor situa peste medie, frontul rece al ciclonului mediteranean urmând să ajungă aici abia miercuri, însă apoi temperaturile vor crește din nou.

Cantitatile de apa estimate a se inregistra pana in noaptea de vineri spre sambata. In prima parte a intervalului vor cadea precipitatii in mai toata tara (cu exceptia Dobrogei, unde acestea vor fi mai degraba simbolice), insa apoi ploile se vor limita la jumatatea vestica, unde de altfel se vor acumula si cele mai importante cantitati de apa: pana la 50-70 de mm in mod izolat, indeosebi in sudul Banatului si in nordul Olteniei. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Marti vremea va fi inchisa si instabila in aproape toata tara. Pe spatii extinse vor cadea ploi stratiforme in regiunile intracarpatice, in timp ce in sud si est vor predomina aversele insotite de descarcari electrice.

Cantitatile de apa vor fi mai insemnate in nordul Transilvaniei, Maramures, Banat si in nordul Olteniei si al Munteniei, unde local se vor strange 20-30 de mm de apa, iar izolat 40-50 de mm.

Vantul va sufla puternic pe crestele muntilor, cu rafale de pana la 110-130 de km/h, in timp ce in zonele mai joase acesta va avea intensificari ceva mai reduse, de pana la 50-70 de km/h.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 13 si 18 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 10-15 grade in Crisana, 8-12 grade in Banat, 12-17 grade in Oltenia, 17-22 de grade in vestul Munteniei, 22-27 de grade in estul Munteniei si in Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in estul Baraganului) si 18-23 de grade in Moldova.

Miercuri vor mai cadea unele ploi locale in nord-vestul tarii, insa nu se vor mai inregistra cantitati importante de apa.

Vantul va sufla tare la munte, moderat in Banat si Crisana si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa in general intre 11 si 16 grade in Transilvania, Maramures si Crisana (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 13-18 grade in Banat si Oltenia, 16-21 de grade in Muntenia si Dobrogea si 13-18 grade Celsius in Moldova.

Joi vremea va fi usor instabila in jumatatea vestica, unde local isi vor face aparitia aversele de ploaie, ce vor fi insotite razlet si de fenomene electrice, insa cantitatile de apa care se vor acumula nu vor fi semnificative.

Vantul va sufla tare in Carpatii Meridionali, moderat in sudul Banatului si mai mult slab in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 16 si 21 de grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia, 20-25 de grade in Muntenia si Dobrogea si 17-22 de grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in nordul judetului Suceava.

Vineri un nou front atmosferic va produce precipitatii (predominant stratiforme – ploi ‘mocanesti’) pe arii extinse in vestul tarii, unde izolat se vor strange pana la 10-15 mm de apa.

In jumatatea estica cerul va fi variabil, iar sansele pentru producerea precipitatiilor vor fi aproape nule.

Vantul va sufla moderat in zona Carpatilor Meridionali si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Maximele termice vor urca vineri la pranz pana spre 15-20 de grade in Transilvania, Maramures si Crisana, 17-22 de grade in Banat si Oltenia, 21-26 de grade in Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul judetului Constanta) si 16-21 de grade Celsius in Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.