Cum va fi vremea în intervalul 15 – 18 februarie

După tentativa (eșuată) de a resuscita iarna pe teritoriul țării noastre, aerul rece de proveniență arctică prezent în România în ultimele zile se va retrage treptat către nord-estul continentului, lăsând loc aceleiași circulație zonală care a dominat cea mai mare parte a iernii 2020-2021, respectiv advecții de mase de aer cald provenite din zona tropicală a Oceanului Atlantic. Spre sfârșitul intervalului temperaturile în sud-vest vor trece și de 10 grade Celsius, astfel încât vremea va deveni deosebit de caldă pentru această perioadă. Precipitațiile vor fi puține și se vor semnala mai ales în regiunile intracarpatice (predominant ninsori).

Luni vremea va fi inchisa in jumatatea nordica a tarii, iar in Moldova, sudul si estul Transilvaniei va ninge, la munte urmand sa se depuna un nou strat de zapada de pana la 10 centimetri. Vantul va sufla moderat spre tare in Moldova si la munte si slab pana la moderat, cel mult moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre -5 si 0 grade Celsius in Transilvania si Maramures, -1…4 grade in Banat si Crisana, 1-6 grade in Oltenia, Munteniа si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sud-vestul extrem al Olteniei) si -4…2 grade in Moldova.

Marti cerul va fi variabil in majoritatea regiunilor, unele ninsori urmand sa mai cada numai local la munte (cu precadere in zona Carpatilor de Curbura). Marti dimineata ar putea fi singura zi din acest “calup” de aproape o saptamana arctica in care temperaturile ar putea sa coboare conform cu masa de aer din altitudine si la sol, astfel ca in depresiunile intramontane minimele termice se pot apropia de pragul de -25 de grade. In conditiile in care in Romania nu exista strat de zapada consistent in zona de ses, temperaturile nu vor cobori prea mult, totusi. Vantul va sufla moderat in sud-est si in Carpatii Meridionali si mai mult slab in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor situa in general intre -5 si 0 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), -1…4 grade in Banat, Crisana si Oltenia si -6…0 grade Celsius in Munteniа, Dobrogea si Moldova.

Estimarea nebulozitatii generale pentru dimineata zilei de marti. In conditiile unui cer senin (daca avansul frontului cald va intarzia cateva ore), temperaturile vor cobori semnificativ in zonele depresionare, pana spre -25…-20 de grade Celsius (temperaturi normale pentru aceasta data in acele zone). Sursa: kachelmannwetter.com, model EURO4.

Miercuri vremea se va încălzi ușor în toate regiunile. In Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana local ido.ro prognozează că vor cădea ninsori ce vor depune un strat de zăpadă de pana la 3-5 centimetri. Vântul va sufla moderat la munte și slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi încadrate in general intre -3 si 2 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 2-7 grade în Banat, Crișana, Oltenia si Munteniа si -3…2 grade in Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in estul Moldovei.

Joi procesul se incalzire al vremii va continua si vor cadea preciptatii mixte in nordul tarii, iar local la deal si la munte se va depune un strat nou de zapada de pana la 5 centimetri. Vantul va sufla moderat in sud-estul Olteniei si in Carpatii Meridionali si mai mult slab in celelalte regiuni. Maximele termice vor urca la pranz pana spre -1…4 grade in Transilvania si Maramures, 2-7 grade in Crisana, 6-11 grade in Banat si Oltenia, 3-8 grade in Munteniа si Dobrogea si -1…4 grade Celsius in Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul extrem al regiunii.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.