Cum va fi vremea în intervalul 19 – 22 octombrie

Următoarele zile vor marca trecerea dinspre un câmp baric cu presiune scăzută către un regim anticiclonic, astfel încât aerul rece rezidual din urma fronturilor atmosferice precedente va fi înlocuit de către un aer mai cald și stabil, iar precipitațiile vor lipsi aproape în întregime. Totuși, ca urmare a presiunii ridicate și a insolației reduse din această perioadă, în zonele joase se va produce fenomenul de inversiune termică (îndeosebi în Transilvania), astfel încât adevărații „beneficiari” ai aerului cald vor fi mai ales locuitorii din zonele de deal și de munte. Pe văi și în depresiuni inversiunea va fi augmentată și de către ceață, cu precădere în a două parte a intervalului, ceață care va persista pe alocuri și până spre orele prânzului.

Luni vremea va fi in general inchisa in jumatatea nordica a tarii, unde local se vor semnala ploi si burnite slabe. In sud cerul va fi variabil spre mai mult senin si nu vor exista conditii pentru producerea precipitatiilor.

Vantul va sufla moderat la munte si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 8 si 13 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 10-15 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 12-17 grade in Muntenia si Dobrogea si 10-15 grade in Moldova.

Instalează noua aplicație Vremea ido pentru Android!

Marti cerul va fi variabil in prima parte a zilei in majoritatea regiunilor, insa dupa orele pranzului acesta va deveni mai mult senin. Local in depresiunile intramontane din Carpatii Orientali temperaturile minime vor cobori pana spre valori de -6…-4 grade Celsius.

Vantul va sufla moderat in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime vor fi similare cu cele inregistrate in ziua precedenta si se vor incadra in general intre 8 si 13 grade in Transilvania si Maramures, 10-15 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 13-18 grade in Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in estul Baraganului) si 11-16 grade Celsius in Moldova.

Miercuri vremea se va incalzi indeosebi in regiunile extracarpatice, la deal si la munte, in timp ce in Transilvania cresterea temperaturilor va fi limitata de catre aparitia cetii, aceasta urmand sa persiste si pana spre orele pranzului, in mod local.

Vantul va sufla tare la munte (cu preponderenta in masivele montane din nordul tarii, unde vor fi si rafale de 80-100 de km/h la altitudini de peste 1500 de metri), moderat in sudul Moldovei si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 9 si 14 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in Dealurile de Vest), 12-16 grade in Oltenia si 14-19 grade in Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de joi. Vremea va fi calda in toata tara, chiar deosebit de calda in Subcarpatii Getici si ai Moldovei, unde se vor inregistra abateri termice pozitive de pana la 8-10 grade Celsius. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Joi cerul va fi variabil in toata tara, cateva benzi de nori inalti cirrus si cirrostratus urmand sa strabata cerul Romaniei de la vest catre est.

Totusi, sub acesti nori in zonele mai joase de relief (mai ales pe vai si depresiuni, insa local si la campie) se va forma ceata in cursul noptii, ceata care din nou va putea persista pana la pranz, cu precadere in depresiunile intramontane.

In zonele deluroase din sud si est se va produce fenomenul de foehn, astfel incat aici temperaturile vor fi considerabil mai ridicate fata de zonele adiacente.

Vantul va continua sa sufle tare in Carpatii Orientali si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte zone ale tarii.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 12-17 grade in Transilvania si Maramures, 15-20 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 17-22 de grade Celsius in Moldova, cu valori ceva mai scazute (14-16 grade) asteptate in sudul extrem al regiunii, unde este posibil ca ceata sa persiste pe intreg parcursul zilei.

Primește următoarea prognoză pe email



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.