Cum va fi vremea în intervalul 6 – 9 aprilie

În următoarele zile vremea din țara noastră va fi dominată de către un regim anticiclonic, câmpurile de presiune scăzută urmând să se situeze mult în largul Oceanului Atlantic. În consecință, vremea va fi frumoasă și caldă în toate regiunile, iar precipitații nu se vor semnala pe niciunde. Singurele fenomene notabile vor fi inversiunile termice care se vor produce în cursul dimineților în zonele joase, ca urmare a cerului senin și a vântului slab.

Luni vremea va fi frumoasa si calda in toata tara. Vantul va sufla moderat spre tare in sud-est (cu rafale de pana la 50-60 de km/h pe litoral) si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 11 si 16 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 15-20 de grade in Banat si Crisana si 13-18 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Marti cerul va fi senin in toata tara. Dimineata temperaturile minime vor mai cobori pana spre valori de -7…-5 grade in depresiunile din estul Transilvaniei, iar amplitudinile termice zilnice vor fi foarte ridicate ca urmare a cerului senin si a aerului uscat (diferente termice de pana la 25 de grade intre minima si maxima zilei, intr-un anumit punct). Vantul va fi in ameliorare in sud-est fata de ziua de luni si va sufla cel mult moderat, in timp ce in restul teritoriului acesta va fi mai mult slab.

Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 13 si 18 grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate in nord-vestul Crisanei), 15-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Moldova si 12-17 grade Celsius in Dobrogea.

Temperatura punctului de roua estimata a se inregistra in cursul diminetii de marti. Aerul foarte uscat va favoriza temperaturi foarte scazute ale punctului de roua, fapt ce se va translata intr-o diferenta termica importanta intre aerul din apropierea solului si cel de la inaltimi mai ridicate. In astfel de situatii in care aerul este foarte uscat, temperatura aerului la 5 metri fata de sol poate fi si cu 10 grade mai ridicata fata de temperatura aerului din imediata apropiere a solului. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Miercuri vremea va fi frumoasa si calda in toata tara, cu un cer variabil spre mai mult senin, conform Vremea.ro. Vantul va sufla slab in cea mai mare parte a tarii, cel mult slab pana la moderat la munte si in sudul litoralului.

Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 14 si 19 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 18-23 de grade in Banat si Crisana, 16-21 de grade in Oltenia, Muntenia si Moldova si 13-18 grade in Dobrogea, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in sudul litoralului, ca urmare a influentei apei inca reci a Marii Negre.

Joi cerul va fi senin in toata tara pe aproape intreaga durata a zilei, numai in zonele montane in cursul dupa-amiezii urmand sa isi faca aparitia local unii nori cumulus, insa nu vor cadea precipitatii. Vantul va sufla slab in majoritatea zonelor, cel mult slab pana la moderat in nordul Carpatilor Orientali.

Maximele termice vor urca la prânz pana spre 15-20 de grade in Transilvania si Maramures, 19-24 de grade in Banat si Crisana, 18-22 de grade in Oltenia, 19-24 de grade in Muntenia si Moldova (cu cele mai ridicate valori asteptate in nordul Baraganului) si 15-20 de grade Celsius in Dobrogea.

Prognozele Vremea.ro sunt acum disponibile și pentru localitățile de mai jos:
Bușteni
Mangalia
Dabuleni
Campulung
Tiha Bârgăului
Tg. Lăpuș
Petru Rareș
Josenii Bârgăului
Reghin
Gherla
Tg. Bujor



2 comentarii la „Cum va fi vremea în intervalul 6 – 9 aprilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.