Cum va fi vremea în perioada 26 – 29 august

Ultimele zile ale lunii august vor aduce o vreme călduroasă în toată țara, chiar ușor caniculară în sudul și sud-vestul teritoriului, unde temperaturile vor urca până spre valori maxime de 35-36 de grade Celsius. Blocajul anticiclonic care a dominat estul Europei în ultimele aproximativ două săptămâni va continua să activeze în aceleași regiuni și până la finalul lunii august. În consecință, în țara noastră precipitațiile vor fi slabe cantitativ și se vor semnala îndeosebi în zonele de munte în cursul după-amiezelor, unde local vor cădea averse de ploaie însoțite de descărcări electrice.

Luni vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, dar și ușor instabilă în zonele montane (mai ales în cursul prânzului) și în sud-vest după lăsarea serii. În aceste zone se vor semnala averse de ploaie însoțite de fenomene electrice și răzleț de căderi de grindină de mici dimensiuni. Totuși, cantitățile de apă estimate a se acumula de către Vremea.ro nu vor fi semnificative. Vântul va sufla mai mult slab în regiunile intracarpatice și slab până la moderat, cel mult moderat în sud și est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 28 și 33 de grade în Transilvania și Maramureș, 31-36 de grade în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia (cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în sudul Olteniei) și 28-33 de grade în Dobrogea și Moldova.

Abaterile termice estimate a se înregistra în cursul după-amiezii de luni. Cu excepția zonelor montane, unde local se vor înregistra temperaturi ușor mai scăzute în comparație cu media climatologică a perioadei (datorită nebulozității mai accentuate), în toate celelalte zone ale țării temperaturile se vor situa cu mult peste normalul termic specific ultimei decade a lunii august, mai ales în regiunile intracarpatice, unde vor fi abateri termice pozitive și de până la 6-8 grade Celsius. Sursă: tropicaltidbits.com, model GFS.

Marți vremea va fi în general frumoasă și caldă în majoritatea regiunilor țării. Doar la munte în cursul după-amiezii vor cădea unele averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab în jumătatea nordică a țării și slab până la moderat în sud. Temperaturile maxime se vor situa în general între 28 și 33 de grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 30-35 de grade în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia și 28-33 de grade în Dobrogea și Moldova.

Miercuri cerul va fi mai mult senin în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția zonelor de munte, unde în cursul prânzului vor fi unele înnorări temporare, însă numai izolat vor cădea câteva averse slabe de ploaie. Vântul va sufla slab în nordul și nord-estul țării și slab până la moderat în sud; cel mult moderat în estul Dobrogei. Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 28 și 33 de grade în Transilvania și Maramureș, 30-35 de grade în Banat, Crișana, Oltenia și Muntenia și 28-33 de grade în Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra pe litoral, unde briza Mării Negre va face ca aerul să fie mai respirabil.

Joi vremea frumoasă și caldă va continua în majoritatea regiunilor țării, însă din nou la munte după-amiaza local se vor semnala unele averse slabe de ploaie însoțite de fenomene electrice, potrivit vremea.ido.ro. Vântul va sufla slab în Transilvania, Maramureș și Crișana și slab până la moderat, cel mult moderat în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Maximele termice vor fi similare cu cele înregistrate în zilele precedente și vor urca la prânz până spre 27-32 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 31-35 de grade în Banat, Crișana și Oltenia (cu cele mai ridicate valori așteptate în sudul Banatului) și 28-33 de grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova.



Un comentariu la „Cum va fi vremea în perioada 26 – 29 august

  1. Stefan

    Dar Toamna mai exista in Romania ?! Numai calduri insuportabile si canicule non-stop care nu fac altceva decat sa te sufoci si sa transpiri, se pare ca nu ajung nici 3 luni de vara, continua si in Septembrie cand normal ar trebuie sa fie deja vreme de Toamna

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.