Cum va fi vremea în weekend-ul 29 – 30 mai

Finalul de saptamana va aduce o vreme rece in majoritatea regiunilor tarii, pe fondul influentei unei depresiuni atmosferice situate in estul Europei, care va advecta pe partea sa posterioara un aer polar-continental dinspre latitudini nordice. Cel mai rece va fi in regiunile intracarpatice, insa si in sud valorile termice se vor situa sub media climatologica a ultimei decade a lunii mai (indeosebi in cursul zilei de duminica).

Precipitatiile vor fi si ele prezente, insa nu la aceleasi intensitati ridicate precum in zilele precedente. Va ploua local in Transilvania, Maramures, Moldova, Muntenia si Dobrogea (si numai pe alocuri in celelalte regiuni), iar la munte izolat se vor strange cantitati de apa de pana la 15-20 de mm. Tot la munte, la altitudini de peste 2000 de metri, precipitatiile vor fi si sub forma de lapovita si ninsoare, mai ales in cursul noptii de sambata spre duminica.

Sambata vremea va fi usor instabila cu precadere in jumatatea estica a teritoriului, unde local va ploua. Cu totul izolat ploile vor avea si caracter de aversa si vor fi insotite razlet de descarcari electrice, iar in estul Carpatilor Meridionali si in nordul Carpatilor Orientali se vor strange izolat cantitati de apa de pana la 10-15 mm. Vantul va sufla moderat in Moldova, Baragan, Dobrogea si sud-vestul Olteniei si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 15 si 20 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 18-23 de grade in Banat si Crisana, 20-25 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Luncii Dunarii) si 17-22 de grade in nordul Moldovei.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de duminica. In aproape toata tara vremea va fi rece spre deosebit de rece pentru ultima decada a lunii mai, cele mai importante abateri termice negative (pana la 8-10 grade Celsius) urmand sa se inregistreze in zona Subcarpatilor si a Podisului Getic. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Duminica procesul de racire a vremii va continua in majoritatea regiunilor, temperaturile urmand sa devina foarte scazute pentru aceasta perioada in aproape toata tara. Se vor mai semnala unele ploi locale la munte si izolat in celelalte regiuni, iar la altitudini de peste 2000 de metri vor fi si lapovite si ninsori, mai ales in cursul noptii de sambata spre duminica. Cantitatile de apa estimate a se acumula vor fi in general slabe, numai la munte urmand sa se stranga in mod izolat pana la 7-10 mm.

Vantul va sufla moderat spre tare in zona Carpatilor de Curbura (cu rafale de pana la 60-70 de km/h), moderat in restul masivelor montane si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 12…17 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei), 16-21 de grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si sudul Moldovei si 13-18 grade Celsius in nordul Moldovei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.