Cum va fi vremea vineri, 1 octombrie, și în weekend

Finalul de saptamana va regasi tara noastra inca sub influenta unui regim anticiclonic, extremitatea sud-vestica a unei arii de presiune ridicata cu centrul in zona Moscovei urmand sa acapareze teritoriul Romaniei aproape in intregime. In consecinta, vremea va fi in general frumoasa in toate regiunile, desi vineri vor mai fi posibile unele ploi slabe izolate in vest, iar mai apoi cu totul izolat pe litoral.

Temperaturile vor fi in crestere usoara la nivel national fata de zilele precedente, cu toate ca in est si sud-est valorile termice se vor situa inca usor sub mediile climatologice specifice inceputului de luna octombrie.

Ca urmare a inseninarii cerului, in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei si nordul Moldovei diminetile vor fi racoroase, cu minime cuprinse in general intre -5 si 0 grade Celsius.

Vineri vremea va fi frumoasa in jumatatea estica a tarii, cu un cer variabil spre mai mult senin. In vest mai ales in prima parte a zilei vor mai fi unele innorari, iar izolat va ploua slab.

Vantul va sufla slab pana la moderat in sudul Banatului, nordul Moldovei si pe litoral si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 14 si 19 grade Celsius in Transilvania, Maramures si Crisana, 16-21 de grade in Banat, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 13-17 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei.

Sambata cerul se va insenina in aproape toata tara, numai pe litoral cu totul izolat urmand sa cada unele burnite slabe. Dimineata va fi rece in depresiunile din estul Transilvaniei, unde minimele termice vor cobori pana spre valori de -5…-3 grade Celsius, urmand sa se formeze bruma si cu totul izolat chiar si inghet la sol. Pe unele vai (indeosebi din centrul tarii) local in cursul noptii si a diminetii se va forma si ceata, insa aceasta se va risipi rapid odata cu rasaritul Soarelui.

Vantul va sufla moderat spre tare in sudul Banatului montan, slab pana la moderat in nordul Moldovei si pe litoral si mai mult slab in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 14 si 19 grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana, 15-20 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in Baragan si in sud-vestul Olteniei) si 14-18 grade Celsius in Moldova.

Duminica vremea va continua sa se incalzeasca usor in toata tara, in vestul tarii urmand sa devina usor mai calda fata de media climatologica a primei decade a lunii octombrie, in timp ce in jumatatea estica temperaturile vor fi normale pentru aceasta data. Cu exceptia litoralului, unde vor fi unele innorari temporare si burnite slabe in mod izolat, restul tarii va beneficia de un cer variabil spre mai mult senin pe intreg parcursul zilei.

Vantul va sufla moderat spre tare in sudul Banatului montan (cu rafale de pana la 50-60 de km/h), slab pana la moderat in nordul Moldovei si pe litoral si mai mult slab in restul teritoriului.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 16-21 de grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile intramontane din estul Transilvaniei), 19-24 de grade in Banat si Crisana si 17-22 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Abaterile termice estimate a se inregistra in cursul dupa-amiezii de duminica. In timp ce in vestul Romaniei temperaturile se vor situa usor peste media climatologica a perioadei, influenta anticiclonului est-european va mentine in estul tarii noastre valorile termice la un nivel comparabil cu normalul climatologic specific perioadei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.