Prognoza 20 – 24 mai: ploi torențiale până în week-end

Un robust ciclon mediteranean va aduce în prima parte a intervalului cea mai instabilă perioadă de până acum din sezonul cald 2020, îndeosebi în sudul țării fiind așteptate ploi torențiale însoțite de frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină. După trecerea depresiunii, deși precipitațiile vor înceta în mare măsură, vremea se va răci, în Oltenia și Muntenia urmând să devină chiar deosebit de rece pentru această perioadă, cu maxime termice de numai 12-14 grade Celsius pe parcursul zilei de joi. În weekend vremea se va încălzi ușor și va deveni normală termic pentru ultima decadă a lunii mai în cea mai mare parte a țării, însă în jumătatea nordică vor reveni ploile în cursul zilei de duminică.


Miercuri vremea va fi inchisa si instabila si va ploua in cea mai mare parte a teritoriului, dar cu precadere in sud, unde atat in cursul diminetii cat si al serii sunt asteptate pe spatii extinse furtuni puternice cu grindina si frecvente descarcari electrice.

In cursul serii furtunile se vor uni intr-o linie de vijelie care va afecta estul Olteniei si vestul Munteniei, rafalele de vant putand trece de 100 km/h.

Potrivit prognozei ido.ro, local se vor acumula si cantitati importante de apa (pana la 20-30 de mm), indeosebi in nordul Olteniei si al Munteniei, unde apa precipitabila din nori va fi potentata de catre proximitatea pantelor sudice ale Carpatilor Meridionali. Izolat cantitatile de apa vor fi chiar mai insemnate – pana la 40-60 de mm (mai ales in partea vestica a Podisului si a Subcarpatilor Getici).

Vantul va sufla moderat spre tare in Muntenia, Oltenia si la munte si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 14 si 19 grade Celsius in Transilvania, 17-22 de grade in Maramures, Crisana, Banat, nordul Olteniei si al Munteniei si in sudul Moldovei, 22-27 de grade in sudul Olteniei, al Munteniei si in Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in estul Luncii Dunarii) si 13-18 grade in nordul Moldovei.

Joi precipitatiile se vor restrange catre sudul tarii, unde ca urmare a scaderii temperaturilor se vor semnala mai ales ploi stratiforme, iar izolat se vor mai strange pana la 15-20 de mm de apa in prima parte a zilei.

Vantul va sufla moderat in vest si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 13 si 18 grade in Transilvania si Maramures (cu valori usor mai ridicate, de pana la 20 de grade Celsius, asteptate in sud-vestul Transilvaniei), 18-23 de grade in Banat si Crisana si 13-18 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova.

Vineri va mai ploua local in jumatatea estica a tarii, in general slab cantitativ, in timp ce in vest cerul va fi variabil si nu se vor semnala precipitatii.

Vantul va sufla moderat in zona montana inalta, in nordul Moldovei si in sudul Banatului si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi situate in general intre 12 si 17 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 15-20 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 13-18 grade in Moldova.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana in dimineata zilei de vineri. Va ploua in toata tara, mai consistent in zona Carpatilor Meridionali, iar in nordul Olteniei izolat se vor acumula cantitati de apa de pana la 70-80 de mm pe intreg parcursul intervalului. Sursa: kachelmannwetter.com, model ECMWF.

Sambata vremea va fi frumoasa in majoritatea regiunilor, cu un cer variabil spre mai mult senin. In cursul diminetii, ca urmare a inseninarii cerului, local in depresiunile intramontane din nord-estul Transilvaniei si din Bucovina temperaturile minime vor cobori usor sub pragul inghetului si se va forma bruma.

Vantul va sufla slab pana la moderat in Moldova si la munte si mai mult slab in celelalte zone ale tarii.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 15-20 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 19-24 de grade in Banat, Crisana, Oltenia si Muntenia (cu cele mai ridicate valori asteptate in vestul Banatului) si 16-21 de grade in Dobrogea si in Moldova.

Duminica un front atmosferic va aduce precipitatii pe spatii extinse mai ales in regiunile intracarpatice (unde local se vor acumula pana la 10-15 mm de apa), in timp ce in restul zonelor tarii precipitatiile se vor semnala numai izolat.

Ploile vor fi in marea lor majoritate de tip stratiform, numai izolat acestea urmand sa isi faca aparitia si sub forma de aversa.

Vantul va sufla moderat spre tare in sudul Olteniei, al Banatului si la munte si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 13 si 18 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana, 16-20 de grade in Oltenia si vestul Munteniei, 20-25 de grade in estul Munteniei si vestul Dobrogei si 17-22 de grade in estul Dobrogei si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona litorala si in Subcarpatii Moldovei.

Primește următoarea prognoză pe email

Vezi prognoza pentru orașul tău



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.