Prognoza meteo la început de săptămână – vremea între 9 și 12 septembrie

Următoarele zile vor continua să fie calde și lipsite de precipitații în mare parte din țară; doar luni în vestul teritoriului sunt așteptate să cadă averse de ploaie însoțite de fenomene electrice pe spații relativ extinse, în restul țării cerul urmând să fie variabil spre mai mult senin. Temperaturile se vor situa cu 2-4 grade peste media climatologică a perioadei, în Lunca Dunării maximele termice urmând să mai treacă ușor de pragul de 30 de grade.

Vremea luni

Luni vremea va fi instabilă în vestul țării mai ales în a două parte a zilei, când vor cădea pe spații relativ extinse averse de ploaie însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor ajunge local până la 15-20 de mm și izolat până la 20-30 de mm.

Vântul va sufla moderat spre tare în Banat (cu rafale de până la 60-70 de km/h) și slab până la moderat, cel mult moderat în restul zonelor țării. (Între timp ANM a emis o avertizare cod portocaliu de vânt)

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 23 și 28 de grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei) și 26-31 de grade în restul regiunilor.

Cantitățile de apă estimate a se acumula luni, până în noaptea de luni spre marți. În vestul țării va plouă în averse pe arii extinse, local urmând să se acumuleze 15-20 de mm, iar izolat și 20-30 de mm de apa. Sursa: kachelmannwetter.com, model HIRLAM.

Vremea marți

Marți vremea va fi frumoasă și caldă în aproape toată țara, doar la munte în cursul prânzului urmând să apară câteva înnorări temporare, însă numai cu totul izolat vor cădea câteva averse slabe de ploaie, potrivit Vremea.ro.

Vântul va sufla moderat în Dobrogea, slab până la moderat în Oltenia, Muntenia și Moldova și mai mult slab în regiunile intracarpatice.

Temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 și 28 de grade în Transilvania, Maramureș, Banat și Crișana și 26-31 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în estul Dobrogei și în nordul Moldovei.

Prognoza pentru miercuri

Miercuri cerul va fi variabil spre mai mult senin în majoritatea regiunilor, iar șansele pentru producerea precipitațiilor vor fi aproape nule pretutindeni.

Vântul va sufla moderat în Dobrogea și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi situate în general între 21 și 25 de grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 25-30 de grade în restul țării, cu cele mai ridicate valori așteptate a se înregistra în zona Luncii Dunării.

Vremea joi

Joi cerul României va fi brăzdat de o multitudine de nori înalți și medii, însă aceștia vor fi sărăciți de precipitații după trecerea peste zonele vestice și centrale ale Europei.

Vântul va sufla moderat în Dobrogea și în general slab în celelalte regiuni.

Maximele termice vor urca la prânz până spre 23-28 de grade în Transilvania și Maramureș, 26-30 de grade în Banat și Crișana, 27-32 de grade în Oltenia și Muntenia și 25-30 de grade în Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori așteptate în vestul Dobrogei și în sudul Moldovei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.