Vremea de luni până joi (intervalul 11 – 14 noiembrie)

Următoarele zile vor fi deosebit de calde pentru mijlocul lunii noiembrie, țara noastră urmând să se afle în continuare sub un asalt tropical-aer cald advectat dinspre nordul Africii pe partea anterioară a mai multor depresiuni mediteraneene. Un factor care va contribui la perpetuarea acestei circulații va fi și prezența unui anticiclon situat în zona Ucrainei și a Rusiei Europene, care va împiedica fronturile atmosferice reci venite dinspre vestul și nord-vestul continentului să se deplaseze în continuare către est, odată ajunse pe aliniamentul Italia-Polonia. Totuși, prognoza Vremea.ro arată că jumătatea vestică a țării noastre se va afla sub incidența benzilor noroase ale fronturilor calde, astfel încât mai ales în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și Oltenia va ploua temporar, îndeosebi miercuri și joi. În nordul Olteniei, datorită intensificării orografice a precipitațiilor (în condițiile unei circulații de sud-vest) se vor acumula cantități mai însemnate de apă (de până la 40-50 de mm în mod izolat, pe întreg parcursul intervalului), însă în restul zonelor unde va ploua cantitățile de apă estimate a se acumula vor fi nesemnificative.

Luni vremea va fi frumoasă în cea mai mare parte a țării, cu un cer variabil spre mai mult senin. Vântul va sufla slab în majoritatea zonelor, cu excepția Subcarpaților Moldovei, unde temporar acesta va avea unele intensificări.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 10 și 15 grade Celsius în Transilvania, Maramureș și Crișana, 13-17 grade în Banat, 15-20 de grade în Oltenia, 17-22 de grade în Muntenia și Dobrogea (cu cele mai ridicate valori așteptate în Bărăgan) și 15-20 de grade în Moldova.

Marți în prima parte a zilei cerul se va menține mai mult senin în aproape toată țara, însă după orele prânzului înnorările se vor accentua în jumătatea vestică. Totuși, unele precipitații slabe (sub formă de ploaie) vor cădea local în zona Subcarpaților Getici. Vântul va sufla moderat în majoritatea regiunilor, însă în arealul Carpaților Meridionali acesta va sufla tare, urmând să se producă fenomenul de foehn, în condițiile unei circulații sudice a aerului foarte intensă în troposferă. Astfel, în orașe precum Sibiu sau Brașov se vor semnala rafale ale vântului de până la 70-80 de km/h.
Temperaturile maxime vor crește față de ziua de luni în aproape toată țara și se vor situa în general între 13 și 18 grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate a se înregistra în depresiunile din estul Transilvaniei), 16-21 de grade în Banat, Crișana și Oltenia, 19-24 de grade în Muntenia și Dobrogea și 15-20 de grade în Moldova.
Notă: Vremea va fi deosebit de caldă pentru a două decadă a lunii noiembrie, potrivit ido.ro unele stații meteo urmând să își depășească recordurile zilnice de căldură.

Miercuri vremea va continua să fie deosebit de caldă în toată țara, chiar și în condițiile unui cer mai mult noros. În jumătatea vestică a teritoriului va ploua local, în general slab cantitativ, doar în nordul Olteniei urmând să se acumuleze cantități de apă de până la 15-20 de mm. Vântul va sufla moderat spre tare în aproape toată țara, iar în zona Carpaților Meridionali foehnul se va menține și implicit vântul va sufla foarte tare, cu rafale de 100-120 de km/h pe crește și 70-90 de km/h în Depresiunea Făgăraș și în sudul Depresiunii Brașov.
Temperaturile maxime vor fi încadrate în general între 16 și 21 de grade Celsius în Transilvania și Maramureș, 18-23 de grade în Banat și Crișana, 16-21 de grade în Oltenia, 19-24 de grade în Muntenia și Dobrogea (cu valori ușor mai scăzute așteptate a se înregistra în nord-vestul Munteniei) și 16-21 de grade în Moldova.

Estimarea abaterilor termice pentru după-amiaza zilei de miercuri. Europa va fi împărțită în două, în vestul său temperaturile urmând să se situeze ușor sub mediile climatologice, în timp ce în estul continentului se vor înregistra abateri pozitive foarte mari. În România vremea va fi deosebit de caldă pentru mijlocul lunii noiembrie, aproape de recordurile absolute de căldură. În sudul țării va fi cel mai cald, unde se vor înregistra abateri termice pozitive de până la 15-17 grade Celsius (!). Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Joi, deși vremea se va menține cu mult mai caldă față de normalul climatologic specific perioadei, cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse în aproape toată țara (cu excepția sud-estului) vor cădea ploi, care vor fi mai însemnate cantitativ în nordul Olteniei și al Munteniei (până la 20-30 de mm, în mod local), potrivit Vremea.ro. Vântul va slăbi în intensitate față de ziua de marți în toată țara, însă în zona Carpaților Meridionali acesta încă va mai prezenta unele intensificări temporare la tare, cu rafale ce vor atinge 70-90 de km/h pe crestele cele mai înalte.
Maximele termice vor urca la prânz până spre 13-18 grade în Transilvania și Maramureș, 16-21 de grade în Banat și Crișana (cu cele mai ridicate valori așteptate în Dealurile de Vest) și 14-19 grade Celsius în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.