Vremea în intervalul 1 – 5 mai

Primele zile ale lunii lui florar vor aduce o vreme specifică începutului de sezon cald, respectiv cu instabilitate atmosferică, averse de ploaie și descărcări electrice în cea mai mare parte a României. După o lună aprilie în care circulația aerului în troposferă la nivelul Europei a fost relativ letargică, primele zile ale lui mai vor fi marcate de o accentuare a dinamicii atmosferice, în condițiile în care Oceanul Atlantic va fi destul de activ. Astfel, în fiecare zi din intervalul prognozat România va avea parte de ploi cu caracter de aversă, care local vor fi și însemnate cantitativ, mai cu seamă în regiunile vestice, nordice și centrale ale țării. Temperaturile, în pofida nebulozității pronunțate, nu vor fi prea scăzute (cu excepția zilei de miercuri), în cea mai mare parte a țării valorile termice urmând să se situeze în jurul mediei climatologice a perioadei, sau chiar ușor peste aceasta.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana in noaptea de duminica spre luni. Apasă pe imagine pentru detalii. Sursa: kachelmannwetter.com, model ECMWF.

Vremea de 1 Mai

Miercuri va ploua pe spatii extinse in vestul, centrul si nordul tarii, unde se vor acumula local cantitati de apa de pana la 20-30 de mm. In restul teritoriului ploile se vor semnala numai izolat si vor fi slabe cantitativ. Vantul va sufla tare in sudul tarii (cu rafale de pana la 60-70 de km/h) si moderat in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 10 si 15 grade in Transilvania si Maramures, 15-20 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 12-17 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei.

Joi, 2 mai, vremea se va ameliora ca aspect, cateva averse slabe de ploaie urmand sa mai cada local doar in regiunile intracarpatice ale tarii, desi in prima parte a zilei acestea se vor semnala in mod izolat si in sud si sud-est. Vantul va sufla moderat in jumatatea vestica a tarii si slab pana la moderat in cea estica. Temperaturile maxime vor fi incadrate in general intre 12 si 17 grade Celsius in Transilvania si Maramures si 17-21 de grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate in zona Luncii Dunarii.

Vineri vremea se va incalzi in majoritatea regiunilor tarii, insa instabilitatea atmosferica se va accentua din nou in Transilvania, nordul Moldovei, Maramures, Banat, Crisana si vestul Olteniei, unde pe spatii relativ extinse vor cadea averse de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina de mici dimensiuni. Potrivit prognozei Vremea.ro, izolat cantitatile de apa vor ajunge pana la 15-20 de mm, indeosebi in zonele montane. Vantul va sufla moderat in Crisana, Maramures si Dobrogea si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 14 si 19 grade in Transilvania si Maramures, 17-22 de grade in Banat si Crisana si 20-25 de grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, din nou cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in zona Luncii Dunarii.

Sambata aversele de ploaie insotite de fenomene electrice vor continua sa se manifeste pe spatii relativ extinse in regiunile intracarpatice, in timp ce in sud si est acestea se vor semnala numai izolat. Local, mai ales la munte, cantitatile de apa vor ajunge pana la 10-15 mm. Vantul va sufla moderat in sud-est si mai mult slab in restul tarii. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 13-18 grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate in depresiunile din estul Transilvaniei), 16-21 de grade in Banat si Crisana, 20-25 de grade in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 17-22 de grade Celsius in Moldova.

Duminica vremea va fi calda in sudul si in estul tarii, unde cerul va fi variabil, iar sansele pentru producerea averselor de ploaie vor fi destul de scazute. In jumatatea vestica a teritoriului in schimb, un nou front atmosferic va aduce o scadere a valorilor termice si averse de ploaie insotite de descarcari electrice pe arii extinse, averse ce local vor fi mai insemnate din punct de vedere cantitativ (pana la 20-25 de mm), potrivit Ido.ro. Vantul va sufla moderat in Baragan, Dobrogea si vestul extrem al tarii si mai mult slab in restul regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 17 si 22 de grade in Transilvania si Maramures, 13-18 grade in Banat si Crisana, 18-23 de grade in Oltenia, 22-27 de grade in Muntenia si Dobrogea si 17-22 de grade in Moldova, cu valori usor mai scazute (15-16 grade Celsius) asteptate a se inregistra in zona Obcinelor Bucovinei.



Un comentariu la „Vremea în intervalul 1 – 5 mai

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.