Vremea în weekend-ul 15 – 16 august

Finalul de săptămână va aduce o vreme schimbătoare în țara noastră, pe măsură ce un aer ceva mai rece venit dinspre latitudini nordice (însoțit și de către o scădere a presiunii atmosferice) va favoriza accentuarea instabilității la contactul cu masa de aer tropical prezentă în mod curent deasupra sud-estului Europei, astfel încât îndeosebi în jumătatea vestică a țării se vor semnala pe spații relativ extinse averse de ploaie însoțite de frecvente descărcări electrice, local de grindină de dimensiuni mici și medii, iar răzleț vor fi și vijelii. Cantitățile de apă vor ajunge local până la 15-20 de mm, iar izolat până la 30-40 de mm, mai ales deasupra arealelor montane.

Estul și sud-estul țării în schimb vor avea parte în continuare de o vreme în general frumoasă și caldă, aici fenomenele meteorologice severe urmând să își facă apariția numai în mod cu totul izolat. În sudul extrem temperaturile vor fi chiar ușor caniculare (35-36 de grade), iar disconfortul termic resimțit de către organismul uman va fi unul ușor spre moderat.

Cantitatile de apa estimate a se acumula pana in seara zilei de duminica. Desi va ploua in averse pe spatii extinse in mai bine de jumatate din tara, cantitati de apa mai importante (pana la 30-40 de mm in mod izolat) se vor strange mai cu seama in zona Muntilor Apuseni si in vestul Carpatilor Meridionali. Sursa: kachelmannwetter.com, model ICON-EU (DWD).

Vineri vremea inca va mai fi frumoasa si calda in cea mai mare parte a tarii, doar la munte izolat urmand sa cada unele averse slabe de ploaie insotite de descarcari electrice.

Vantul va sufla slab pana la moderat in Dobrogea si in nordul Carpatilor Orientali si mai mult slab in restul teritoriului.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 27 si 32 de grade in Transilvania si Maramures, 29-34 de grade in Crisana, 31-36 de grade in Banat, Oltenia si Muntenia si 28-33 de grade Celsius in Dobrogea si Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in sudul litoralului si in zona Obcinelor Bucovinei.

Sambata instabilitatea atmosferica se va accentua treptat in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia, Vremea.ro prognozând că în aceste regiuni pe spatii relativ extinse vor cadea averse de ploaie insotite de frecvente descarcari electrice, iar izolat va cadea si grindina.

Cantitatile de apa vor fi mai insemnate in zona Muntilor Apuseni, unde se vor strange punctiform pana la 15-20 de mm.

Vantul va sufla slab pana la moderat in sud-estul tarii si in Carpatii Meridionali si mai mult slab in restul regiunilor, cu exceptia zonelor unde vor fi furtuni – aici la inceputul averselor vantul va putea lua temporar aspect de vijelie.

Temperaturile maxime vor scadea fata de ziua precedenta in vest si sud-vest si se vor incadra in general intre 25 si 30 de grade Celsius in Transilvania si Maramures, 23-28 de grade in Banat si Crisana, 28-33 de grade in Oltenia, 31-36 de grade in Muntenia si in sudul Moldovei (cu cele mai ridicate valori asteptate in extremitatea sudica a Luncii Dunarii) si 27-32 de grade in Dobrogea si nordul Moldovei.

Primește următoarea prognoză pe email

Duminica temperaturile vor scadea usor inclusiv in sud si sud-est (mai accentuat in Oltenia), insa in cea mai mare parte a Munteniei vremea va fi in continuare usor mai calda in comparatie cu media climatologica a celei de-a doua decade a lunii august.

In regiunile intracarpatice, in Oltenia si local in vestul Munteniei aversele de ploaie insotite de descarcari electrice si izolat de grindina vor continua sa cada pe arii destul de extinse, iar izolat cantitatile de apa vor ajunge pana la 15-20 de mm, indeosebi deasupra muntilor.

In celelalte zone ale României aversele se vor semnala numai izolat si vor fi in general slabe cantitativ.

Vantul va sufla moderat in zona Carpatilor de Curbura si slab, cel mult slab pana la moderat in restul teritoriului.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 25-30 de grade in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 22-27 de grade in Banat, Crisana si Oltenia, 25-30 de grade in vestul Munteniei, 28-33 de grade in estul Munteniei (cu cele mai ridicate valori asteptate pe aliniamentul Bucuresti – Giurgiu) si 26-31 de grade Celsius in Dobrogea si in Moldova.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.