Cum va fi vremea în Europa în săptămâna meteo 22 – 28 iunie

Pe parcursul întregii săptămâni continentul nostru va fi dominat de o intensa circulație dinspre Oceanul Atlantic, în consecință, vaste câmpuri depresionare se vor succeda în nord, vest, centru și în partea de nord-est. Excepția va fi sudul Europei, unde precipitațiile vor fi nesemnificative, iar temperaturile considerabil mai ridicate decât în zonele mai-sus amintite.

In prima parte a saptamanii se vor semnala precipitatii pe arii extinse din Marea Britanie pana in Rusia, unde va activa un ciclon puternic cu centrul in zona Tarilor de Jos. Furtunile nu vor fi foarte severe, mai mult decat atat, vor predomina ploile stratiforme, Soarele avand foarte mici sanse de a fi zarit. Cu toate acestea, pana miercuri se pot acumula cantitati impresionante de apa cu precadere in zona Alpilor, unde ascendenta orografica a norilor va augmenta intensitatea ploilor. Valori de peste 50 de mm sunt posibile in Elvetia si Austria, dar si in sudul Germaniei si nordul Italiei.

In tarile mediteraneene vremea va fi in general frumoasa, aversele de ploaie producandu-se doar in orele dupa-amiezii izolat si cu precadere deasupra arealelor montane.

Singura zona unde furtunile vor fi mai severe va fi intinsa Campie Rusa, aici temperaturile ceva mai ridicate (comparabile cu cele din Spania) si umiditatea crescuta venita de pe Marea Neagra pe o circulatie sud-nord, vor da nastere a catorva supercelule, fenomenele asociate fiind grindina de dimensiuni medii si mari, rafalele puternice de vant, nefiind excluse nici fenomene tornadice!

Temperaturile vor fi foarte scazute in tarile unde si cerul va fi acoperit si vor persista ploile, valori de peste 20 de grade fiind posibile doar izolat, in general urmand sa fie incadrate intre 13 si 18 grade Celsius. In sudul continentului sunt posibile si cateva temperaturi de peste 30 de grade, mai ales in Spania, unde chiar s-ar putea atinge pragul caniculei (35 C), cat si in zona Rusiei europene.

Temperaturile din dupa-amiaza zilei de marti la nivelul Europei. Se observa valori foarte scazute de numai 10-15 grade in partea centrala, unde este advectat un aer polar pe partea posterioara a depresiunii aflata in sudul Marii Baltice. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Temperaturile din dupa-amiaza zilei de marti la nivelul Europei. Se observa valori foarte scazute de numai 10-15 grade in partea centrala, unde este advectat un aer polar pe partea posterioara a depresiunii aflata in sudul Marii Baltice. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

In a doua parte a saptamanii si in week-end vremea instabila si rece se va mentine deasupra zonelor vestice, nordice si centrale ale Europei. Desi cantitatile de precipitatii nu vor mai fi la fel de insemnate ca pana miercuri, va ploua in continuare destul de insistent in Marea Britanie, Irlanda, Franta, Germania, Polonia, Tarile de Jos, Peninsula Scandinava si in zona Alpilor.

In zona Rusiei europene se vor mentine de asemenea furtunile foarte puternice, cat si temperaturile mai ridicate, aici advectia tropicala facandu-se dinspre Peninsula Arabica, spre deosebire de sudul Europei unde aerul fierbine vine tot timpul din nordul Africii. In tarile din jurul Marii Mediterane vremea va fi in general frumoasa, cu un cer mai mult senin, unele averse de ploaie urmand sa se semnaleze doar temporar in cursul dupa-amiezelor, in special in zonele montane.

Desi temperaturile vor ramane in continuare mai scazute decat normalul climatologic al perioadei in zonele cu instabilitate ridicata, acestea vor fi totusi in usoara crestere dupa ziua de joi, urmand sa fie situate in general in intervalul 20-25 de grade, cu cele mai scazute temperaturi in Marea Britanie si Peninsula Scandinava si cele mai ridicate in sudul Frantei. Cel mai cald va fi din nou in sudul Europei si in Rusia europeana apropiata de muntii Urali, in Peninsula Iberica maximele termice se vor apropia de pragul caniculei, in rest fiind situate in jurul valorii de 30 de grade.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.