Cum va fi vremea în Europa în săptămâna meteo 8 – 14 iunie

Pe întreg parcursul săptămânii instabilitatea specifica lunii iunie își va face simțită prezenta la nivelul bătrânului continent, chiar dacă la intensități diferite de la o zona la alta. Averse de ploaie se vor produce succesiv aproape peste tot, dar temperaturile vor fi totuși ridicate, abateri termice pozitive destul de mari fiind așteptate în partea de est, în timp ce în zona Marii Britanii valorile de temperatura vor continua sa fie mai scăzute decât normalul climatologic al perioadei. O răcire a vremii este așteptată și în Franța sau Germania spre finalul săptămânii, iar în Italia exista semnale ca în week-end se vor produce furtuni foarte puternice.

La începutul săptămânii vremea va fi in general frumoasa in toate tarile Europei, cu exceptia regiunilor nordice, unde cerul va fi mai mult acoperit si se vor semnala ploi persistente zilnic. Averse de ploaie vor fi pe arii extinse si in zona Alpilor, insa doar in cursul dupa-amiezii si serii; totusi, datorita deplasarii lente a celulelor de furtuna, cantitatile de apa pot atinge 30-40 de mm izolat. In restul Europei se vor dezvolta furtuni mai mult deasupra lanturilor muntoase, acestea fiind cu preponderenta de initiere termica, neasociata vreunui front atmosferic bine conturat. Temperaturile cele mai ridicate se vor inregistra in zona Peninsulei Iberice (37-38 de grade), iar cel mai frig va fi in Norvegia, unde maximele abia vor atinge 5 grade in nordul tarii. In vestul si in centrul Europei maximele vor fi incadrate in general intre 20 si 27 de grade Celsius, cu cele mai ridicate valori asteptate in sudul Frantei si cele mai scazute in Scotia.

Dupa ziua de miercuri se va forma o depresiune relativ compacta deasupra Frantei ce va aduce o vreme instabila din Spania pana in Germania, fiind posibile si furtuni severe cu grindina mare si rafale de vant de peste 80-90 de km/h, dar si cantitati importante de apa. In restul Europei mijlocul saptamanii va aduce o vreme in general frumoasa si calda, insa averse de ploaie se vor semnala local in sud-est, unde va activa o foarte slaba depresiune mediteraneana.

Aceleasi fronturi atlantice vor traversa nordul extrem al continentului unde vor fi ploi stratiforme frontale, tot acolo si temperaturile urmand sa fie cele mai scazute (5-10 grade). Nu este asadar de mirare faptul ca in muntii din Norvegia a ramas un strat de zapada de 2-3 metri (!), dupa o iarna foarte bogata in precipitatii: temperaturile sunt insuficient de ridicate pentru ca zapada sa se topeasca intr-un ritm mai accelerat.

Cel mai cald va fi din nou in sudul si in sud-estul Europei, unde maximele mai pot depasi valoarea de 35 de grade. In vest se va raci usor incepand de miercuri datorita mai-sus amintitei depresiuni din Franta, temperaturile urmand sa fie incadrate in general intre 17 si 23 de grade Celsius, dar se va incalzi la loc dupa ziua de vineri, cand si ploile vor incepe sa scada in intensitate.

Cantitati de apa estimate a se inregistra in urmatoarele 10 zile in Europa. Doar o parte din Rusia europeana va fi ferita de ploi, in timp ce in zona Alpilor aversele vor fi foarte intense, mai ales spre finalul saptamanii. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

Cantitati de apa estimate a se inregistra in urmatoarele 10 zile in Europa. Doar o parte din Rusia europeana va fi ferita de ploi, in timp ce in zona Alpilor aversele vor fi foarte intense, mai ales spre finalul saptamanii. Sursa: meteocentre.com, model GEM.

In week-end intervalele cu instabilitate atmosferica se vor mentine in vestul Europei, dar fronturile reci vor patrunde pana in Marea Mediterana, unde vor forma noi depresiuni, vremea urmand sa se inrautateasca si acolo. In centru si in sud totusi vremea se va mentine mai mult frumoasa, cateva averse de ploaie insotite de descarcari electrice fiind asteptate doar in cursul dupa-amiezii. Advectia aerului tropical provenit din nordul Africii va fi tot mai intensa, astfel incat in sud-est se pot inregistra temperaturi apropiate de pragul de 40 de grade Celsius! In vestul Europei temperaturile vor fi mai ponderate, urmand sa fie incadrate in general intre 25 si 30 de grade, cu cele mai scazute valori in zona Marii Britanii si cele mai ridicate in sudul Frantei. Cel mai frig va fi din nou in nordul extrem (nordul Rusiei europene si nordul Peninsulei Scandinave), unde maximele termice abia vor atinge 10 grade Celsius, in timp ce minimele de pe timpul noptii vor fi negative, de pana la -5 grade pe vaile muntilor.

Va trebui monitorizat nordul Italiei mai ales duminica, unde afluxul constant de umiditate de pe Marea Mediterana asociat unei depresiuni puternice si augmentarea orografica a furtunilor in sudul Alpilor pot produce cantitati extreme de apa, unele modele numerice de previziune estimand cantitati de pana la 200-300 de mm! Viiturile puternice vor fi iminente in acest caz, dar ramane de vazut daca intr-adevar se va realiza acest scenariu. Pentru moment insa se anunta o situatie potential periculoasa.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.