Cum va fi vremea în intervalul 18 – 21 februarie

În următoarele zile circulația de blocaj anticiclonic se va menține în aproape întreaga Europă, incluzând și țara noastră. Temperaturile vor fi cu mult mai ridicate față de media climatologică a perioadei, în contextul în care odată cu apropierea primăverii insolația este în creștere, dar și în condițiile în care nu va exista nicio advecție de aer foarte rece dinspre nordul continentului. În consecință, precipitațiile vor lipsi aproape cu desăvârșire, doar în a doua parte a intervalului în zona Carpaților Orientali urmând să cadă local câteva ninsori slabe. Ceața va continua să își facă apariția îndeosebi în prima parte a zilelor local în zonele joase, însă odată cu apariția Soarelui aceasta va mai persistă doar pe spații foarte restrânse.

Luni vremea va fi frumoasa si deosebit de calda in toata tara. In prima parte a zilei mai ales in Transilvania local se va forma ceata, asociata izolat si cu depunere de chiciura. Vantul va sufla slab in aproape toata tara, cel mult slab pana la moderat in sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime, potrivit prognozei Vremea.ro, vor fi cuprinse in general intre 5 si 10 grade Celsius in Transilvania si Maramures (cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in depresiunile din estul Transilvaniei), 10-15 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea si 7-12 grade in Moldova.

Marti cerul va fi mai mult senin pe teritoriul tarii noastre, doar izolat pe vai si in depresiuni ceata urmand sa isi mai faca aparitia, indeosebi in prima parte a zilei. Vantul va sufla moderat in Moldova si slab, cel mult slab pana la moderat in restul regiunilor. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 7 si 12 grade in Transilvania si Maramures, 11-16 grade in Banat, Crisana, Oltenia, Muntenia si Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in Dealurile de Vest) si 8-13 grade in Moldova.

Miercuri temperaturile vor marca o scadere la munte, insa aceasta scadere se va resimti la un nivel mult mai scazut in zonele joase de relief. Local in Carpatii Orientali se vor semnala unele ninsori slabe, in timp ce in restul tarii cerul se va mentine variabil, cu exceptia cetii care local va mai persista mai ales in prima parte a zilei pe vai si in depresiuni. Vantul va sufla moderat in cea mai mare parte a Olteniei si in general slab pana la moderat in restul teritoriului. Maximele termice vor urca la pranz pana spre 5-10 grade in Transilvania si Maramures, 8-13 grade in Banat si Crisana si 10-15 grade in Oltenia, Muntenia, Dobrogea si Moldova, cu valori usor mai ridicate (de pana la 16-17 grade) asteptate a se inregistra in zonele deluroase din Oltenia si din Muntenia.

Abaterile termice estimate a se inregistra in dupa-amiaza zilei de joi. Desi in altitudine se va raci destul de serios, amplitudinea termica verticala ridicata va face va racirea sa fie mult mai putin resimtita in zonele joase de relief, astfel incat aici inca se vor inregistra abateri pozitive ridicate in comparatie cu media climatologica a perioadei: pana la 8-10 grade Celsius in nordul Olteniei si al Munteniei. Sursa: tropicaltidbits.com, model GFS.

Joi cerul va fi mai mult noros in aproape toata tara, insa unele precipitatii slabe sub forma de lapovita si ninsoare vor cadea doar local in zona Carpatilor Orientali. Vantul va sufla moderat spre tare in Moldova si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 3 si 8 grade in Transilvania si Maramures si 8-13 grade in restul tarii, cu cele mai scazute valori asteptate in nordul extrem al Moldovei.

© 2019 — Toate drepturile rezervate Vremea.ro, preluarea informațiilor în alt scop decât pentru uz personal este strict interzisă în lipsa unui acord în scris.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.