Cum va fi vremea în intervalul 28 – 30 decembrie

În următoarele zile vremea în țara noastră va fi una deosebit de caldă, dar și umedă în vest și în zonele subcarpatice din sudul țării, mai ales în prima parte a intervalului.

Un (foarte) vast ciclon atmosferic prezent în zona Arhipelagului Britanic va advecta pe partea sa anterioară un aer tropical dinspre nordul Africii, România urmând să se situeze în permanență pe partea de front cald a depresiunii.

La altitudini mai mici de 1500-1800 de metri se vor semnala exclusiv precipitații sub formă de ploaie, în timp ce în zona de munte înalt va ninge viscolit și se va depune un strat consistent de zăpada, îndeosebi în Carpații Meridionali.

Spre sfârșitul intervalului în sudul extrem al țării se vor înregistra și maxime de până la 17-18 grade Celsius, aceste valori fiind apropiate de recordurile termice absolute ale perioadei.

Luni vremea va fi inchisa in cea mai mare parte a tarii. Va ploua pe spatii extinse in vestul Olteniei, in Muntenia si in sudul Moldovei, in timp ce in restul teritoriului precipitatiile se vor semnala doar local.

In nordul Munteniei cantitatile de apa estimate a se acumula vor ajunge local pana la 20-25 de mm, iar izolat pana la 35-45 de mm, mai ales in prima parte a zilei.

La munte va ninge viscolit si se va depune un strat de zapada destul de consistent, de pana la 30-40 de centimetri (cu precadere in Carpatii Meridionali, la peste 1600 de metri altitudine).

Vantul va sufla tare la munte, moderat in sudul Banatului si nordul Moldovei si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse in general intre 6 si 11 grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat, Crisana si Oltenia, 11-16 grade in Muntenia si Dobrogea si 7-12 grade in Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra in sudul extrem al regiunii.

Stratul de zapada estimat a se depune in Carpatii Meridionali pana in seara zilei de luni. La altitudini mai mari de 1500-1600 de metri va ninge abundent si viscolit si izolat se va depune un nou strat de zapada de pana la 30-40 de centimetri. Sursa: kachelmannwetter.com, model Swiss HD (cu date de intrare de la ECMWF).

Marti cerul va fi mai mult noros in jumatatea vestica a tarii (unde local vor cadea precipitatii sub forma de ploaie), in timp ce in est acesta va fi variabil.

In nordul Olteniei cantitatile de apa vor fi ceva mai insemnate, de pana la 20-30 de mm in mod izolat.

La munte ninsorile isi vor face aparitia doar la altitudini mai mari de 1800 de metri, unde se va depune un nou strat de zapada.

Vantul va sufla tare pe crestele muntilor, moderat spre tare in Dobrogea si slab pana la moderat, cel mult moderat in restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor incadra in general intre 7 si 12 grade in Transilvania si Maramures, 9-14 grade in Banat si Crisana, 6-11 grade in Oltenia si vestul Munteniei, 12-17 grade in estul Munteniei si in Dobrogea (cu cele mai ridicate valori asteptate in estul Luncii Dunarii) si 9-14 grade Celsius in Moldova.

Miercuri vremea va continua sa fie excesiv de calda pentru ultima decada a lunii decembrie, mai ales in sud-estul teritoriului.

In jumatatea vestica a tarii cerul va fi mai mult noros si pe spatii relativ extinse vor cadea precipitatii sub forma de ploaie, unele lapovite si ninsori urmand sa isi faca aparitia numai la altitudini mai mari de 1800-2000 de metri, in vestul Carpatilor Meridionali.

Cu totul izolat in nordul Olteniei se vor acumula cantitati de apa de pana la 30-35 de mm, iar pe crestele Muntilor Retezat si Godeanu se va depune un nou strat de zapada de pana la 20-25 de centimetri.

Vantul va sufla tare la munte (cu rafale de pana la 80-100 de km/h pe creste), moderat in Dobrogea si in Banat si slab, cel mult slab pana la moderat in celelalte regiuni.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 8-13 grade Celsius in Transilvania si Maramures, 10-15 grade in Banat, Crisana si Oltenia, 13-18 grade in Muntenia si Dobrogea si 9-14 grade in Moldova, cu cele mai scazute valori asteptate a se inregistra in Bucovina.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.