Cum va fi vremea în intervalul 30 noiembrie – 2 decembrie

Următoarele zile vor aduce o scurta răcire la nivelul țării noastre, pe măsură ce un talveg depresionar desprins dintr-un foarte vast ciclon situat în zona Moscovei se va deplasa către sud. Astfel, îndeosebi în zonele intracarpatice temperaturile se vor situa ușor sub media climatologica a perioadei, în timp ce în sud și sud-est aerul rece va pătrunde într-un mod mai atenuat, în aceste regiuni temperaturile urmând să fie apropiate de normalul climatologic.

În a doua parte a intervalului vremea se va încălzi ușor în toată țara.

Se vor semnala și precipitații în majoritatea regiunilor, acestea urmând să fie însemnate cantitativ în Maramureș, vestul Munților Apuseni și sudul Dobrogei, unde se vor strange local pana la 20-30 de mm și izolat pana la 40-60 de mm.

În centrul și în nordul țării la altitudini de sub 400-500 de metri vor predomina ploile, în timp ce la deal și la munte va ninge viscolit și se va depune primul strat consistent de zăpadă al sezonului (pana la 40-50 de centimetri în vestul Munților Apuseni și în zona munților Gutâi).

În sud-est precipitațiile vor fi exclusiv sub forma lichida.

Marți, de Sfantul Andrei, vremea va fi în general închisă în toata țara, cu un cer variabil spre mai mult noros. În sud-est va ploua pe spații extinse, iar în sudul Dobrogei se vor acumula cantitati de apa de pana la 30-40 de mm. În vestul, centrul și nordul teritoriului se vor semnala precipitatii mixte, insa predominant ploi in Campia de Vest. La munte va ninge viscolit și se va depune un strat de zapada de pana la 10-20 de centimetri.

Vantul va sufla tare la munte (cu rafale de pana la 60-80 de km/h) și foarte tare pe litoral (cu rafale de pana la 80-100 de km/h). În Oltenia vantul va fi moderat, în timp ce în celelalte regiuni acesta va sufla slab, cel mult slab pana la moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general intre 0 și 5 grade Celsius in Transilvania, Maramures, Banat si Crisana (cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra în sudul Banatului) și 4-9 grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Miercuri, de Ziua Nationala a Romaniei, vremea va ramane usor mai rece pentru aceasta perioada în Transilvania, în timp ce în restul regiunilor temperaturile vor creste sensibil fata de ziua de marti. În vestul și în centrul Romaniei vor cadea precipitatii pe spatii relativ extinse, acestea urmand sa fie mai insemnate cantitativ in Maramures, vestul Muntilor Apuseni și vestul Carpatilor Meridionali, unde local se vor strange pana la 15-25 de mm. Limita inferioara a precipitatiilor solide va urca pana la 600-800 de metri, unde se vor mai depune în medie 10-15 centimetri de zapada. În sud și est nu vor cadea precipitatii.

Vantul va sufla foarte tare la munte, unde va viscoli și spulbera zapada depusa (cu rafale de pana la 120-140 de km/h pe creste), moderat spre tare în estul Dobrogei, moderat în nordul Moldovei și zona de podis a Olteniei și slab, cel mult slab pana la moderat în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor situa în general intre 2 si 7 grade Celsius in Transilvania și Maramures, 6-11 grade în Banat, 8-13 grade în Oltenia (cu cele mai ridicate valori asteptate în sud-vestul regiunii) și 6-11 grade în Muntenia, Dobrogea și Moldova.

Stratul de zapada estimat a se depune pana in seara zilei de miercuri. Pe aproape intreg parcursul intervalului va ninge puternic și viscolit în masivele montane din nord-vestul Romaniei, urmand sa se depuna izolat un strat de zapada de pana la 40-50 de centimetri.
Unele ninsori isi vor face aparitia și în zonele mai joase, insa aici stratul de zapada va fi efemer și subtire, cu exceptia estului vaii Sasarului din Maramures, unde se vor depune pana la 20-30 de centimetri. Sursa: kachelmannwetter.com, model EURO-4.

Joi temperaturile vor continua sa creasca, vremea urmand sa devina mai calda fata de media climatologica a primei decade a lunii decembrie în toate regiunile tarii.

Precipitatiile vor continua sa scada în vestul și centrul Romaniei, din nou in Maramures și în vestul Muntilor Apuseni urmand sa se acumuleze local pana la 20-25 de mm.

Ninsorile vor aparea doar la altitudini de peste 1500-1800 de metri, la altitudini mai joase ploaia urmand sa topeasca mare parte din stratul de zapada depus în zilele precedente. Benzile de precipitatii nu vor trece Muntii Carpati, astfel incat în sud și est vremea se va mentine uscata.

Vantul va sufla tare la munte (cu rafale de pana la 80-100 de km/h în nordul Carpatilor Orientali), moderat în sudul Banatului și pe litoral și în general slab, cel mult slab pana la moderat în celelalte regiuni.

Maximele termice vor urca la pranz pana spre 6-11 grade în Transilvania, Maramures și Crisana și 9-14 grade Celsius în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai ridicate valori asteptate a se inregistra în estul Luncii Dunarii.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.